Prima pagină » Agricultură » Tomasz Obszański, lider sindical din Polonia, la Forum Europa: Fermierii europeni trebuie să construiască punți de solidaritate

Tomasz Obszański, lider sindical din Polonia, la Forum Europa: Fermierii europeni trebuie să construiască punți de solidaritate

Președintele organizației sindicale poloneze Solidaritatea, Tomasz Obszański, atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă fermierii, la nivel european. Dezbaterile au loc în cadrul evenimentului Forum Europa.

 

 

Lideri politici și ai organizațiilor sindicale din România și Polonia discută duminică, la Palatul Parlamentului, despre viitorul agriculturii într-o Europă în care tot mai multe fonduri care ar trebui să le revină fermierilor sunt tăiate.

Tomasz Obszański, președintele sindicatului Solidaritatea Fermierilor Polonezi, a declarat, în cadrul dezbaterii Mișcarea poloneză Solidarność – Prezentarea mișcării Solidaritatea din Polonia și a rolului său în căderea Cortinei de Fier, că fermierii din toate țările europene trebuie să fie uniți și să lupte pentru drepturile lor.

„Mai presus de toate, am venit cu un mesaj care ar trebui să unească fermierii Europei. Cortina urbană desparte națiunile noastre. Astăzi, fermierii europeni trebuie să construiască punți de solidaritate, punți de cooperare între Polonia și România, între Europa Centrală, de Est și de Vest, între toate națiunile care înțeleg că fără o agricultură puternică, poate exista o Europă care nu este puternică și sigură”, spune președintele organizației Solidaritatea.

Libertatea fermierilor, definiții diferite de-a lungul timpului

Liderul sindicatului din Polonia a vorbit și despre libertatea fermierilor. Acesta susține că istoria a schimbat această noțiune, însă prioritatea ar trebui să rămână capacitatea țărilor de a produce hrană.

„Istoria noastră a disparităților a fost diferită, dar am împărtășit un adevăr fundamental. Un fermier care nu are dreptul de a decide asupra propriului său pământ nu este cu adevărat liber, iar o națiune care își pierde capacitatea de a-și produce propria hrană își slăbește independența. […] Trebuie să construim solidaritate nu doar într-o memorie istorică, ci pentru fundamentul unei noi cooperări europene”, a mai declarat Tomasz Obszański.

Sursa foto: MEDIAFAX

Președintele organizației sindicale din Polonia a transmis și un mesaj tranșant, atât către decidenții din România, cât și pentru cei din Polonia.

„Nu puteți permite ca fermele familiale de la egal la egal să devină victime ale șocului, cinismului, politicii comerciale, reglementărilor instabile și lipsei de reformă economică. Vrem o Europă în care tinerii să poată trăi din fermele părinților lor cu speranță, mai degrabă decât cu teama falimentelor. Vrem o Europă în care fermierii să poată economisi bani suplimentari pentru munca lor. Vrem o Europă în care proiectele, capacitatea sa de a produce alimente, respectă diversitatea națiunilor și capitalul său”, a comunicat Obszański.

Timp de trei zile, Bucureștiul găzduiește conferințe, dezbateri și întâlniri internaționale la care sunt așteptate câteva mii de persoane și peste 200 de invitați din străinătate. Forum Europa oferă un cadru de dialog și cooperare între reprezentanții formațiunilor politice care susțin o Europă a națiunilor libere, în care suveranitatea statelor, identitatea națională și voința cetățenilor reprezintă principii fundamentale.