Prima pagină » Știri externe » Medvedev: Rusia va reacţiona din nou dacă cetăţenii săi sunt atacaţi

Medvedev: Rusia va reacţiona din nou dacă cetăţenii săi sunt atacaţi

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că Rusia va reacţiona din nou, în mod similar acţiunilor sale din Georgia, dacă cetăţenii sau forţele sale vor fi ţinta unor atacuri.
Medvedev: Rusia va reacţiona din nou dacă cetăţenii săi sunt atacaţi
15 aug. 2008, 17:37, Știri externe

"Dacă cineva continuă să ne atace cetăţenii, forţele noastre de menţinere a păcii, vom răspunde bineînţeles exact în acelaşi mod în care am făcut-o deja. Nu ar trebui să existe îndoieli în acest sens", a precizat preşedintele rus, în cadrul unei conferinţe de presă cu cancelarul german Angela Merkel, la Soci, sud-vestul Rusiei.

Merkel a criticat acţiunile Rusiei împotriva Georgiei, considerând incursiunea trupelor ruse în Osetia de Sud drept disproporţională.

"Unele dintre acţiunile Rusiei nu au fost proporţionale", a declarat cancelarul german.

"Trupele ruse ar trebui să se retragă din regiunile centrale ale Georgiei", a adăugat Merkel, precizând că o soluţie la acest conflict trebuie să respecte integritatea teritorială a Georgiei.

Medvedev a susţinut că este puţin probabil că cele două regiuni separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia vor mai vrea vreodată să facă parte din Georgia.

"Din nefericire, după ce s-a întâmplat, este puţin probabil că oseţii şi abhazii vor mai putea trăi într-un singur stat împreună cu georgienii", a declarat liderul de la Kremlin.

Forţele de menţinere a păcii vor garanta "voinţa cetăţenilor" din cele două regiuni, a subliniat Medvedev.

Referitor la acordul privind instalarea unor elemente ale scutului american antirachetă pe teritoriul polonez, Medvedev a afirmat că acesta este îndreptat în mod direct împotriva Rusiei.

"Decizia demonstrează în mod clar ceea ce am spus de curând", a subliniat preşedintele rus. "Desfăşurarea unor noi forţe antirachetă vizează Federaţia Rusă", a conchis Medvedev.