Prima pagină » Life-Inedit » Teatrul unde a fost asasinat Abraham Lincoln, redeschis

Teatrul unde a fost asasinat Abraham Lincoln, redeschis

Teatrul Ford din Washington unde, în 1865, a fost asasinat Abraham Lincoln, a fost redeschis, miercuri, în cadrul unei ceremonii la care a participat Barack Obama şi care a fost organizată la împlinirea a 200 de ani de la naşterea celui de-al 16-lea preşedinte american.
Teatrul unde a fost asasinat Abraham Lincoln, redeschis
12 feb. 2009, 15:49, Life-Inedit

După un proces de renovare care a durat 18 luni şi a costat 25 de milioane de dolari, noul teatru dispune de un nou foaier, unde este expus şi un mantou care i-a aparţinut lui Lincoln, şi de o sală cu 658 de locuri.

Primul spectacol de teatru prezentat a fost "The Heavens are hung in black", care are ca temă anii cruciali ai preşedintelui Lincoln la Casa Albă (1861 – 1865).

Preşedintele Barack Obama a rostit, miercuri seară, unul dintre crezurile sale din campanie, declarând că "în ciuda a tot ceea ce ne desparte, nordul, sudul, albii, negrii, Lincoln a avut convingerea că suntem toţi, în sufletele noastre, o ţară şi un popor".

"Este un moment important pentru istorie. Cine ar fi prevăzut atunci când am lansat acest proiect de omagiere a lui Lincoln că una dintre primele persoane care vor intra în teatrul renovat va fi primul preşedinte afro-american al ţării", a declarat preşedintele teatrului, Wayne Reynolds, în cadrul ceremoniei de inaugurare.

Redeschiderea teatrului coincide cu comemorarea a 200 de ani de la naşterea lui Abraham Lincoln, născut la 12 februarie 1809.

Ceremonia de inaugurare a avut loc în prezenţa legendarului actori Sidney Poitier şi a regizorului George Lucas, care au primit o medalie Lincoln.