Prima pagină » Știri externe » Papa Benedict şi-a început pelerinajul în Ţara Sfântă – VIDEO

Papa Benedict şi-a început pelerinajul în Ţara Sfântă – VIDEO

Papa Benedict al XVI-lea a sosit vineri la Amman, într-o primă etapă a pelerinajului său în Ţara Sfântă, care va include vizite în Israel şi teritoriile palestiniene.
08 mai 2009, 17:04, Știri externe

Avionul companiei Alitalia a aterizat la ora 11.25 GMT (14.25, ora României) la aeroportul internaţional Queen Alia, unde regele Abdallah al II-lea şi soţia sa, regina Rania, l-au primit pe Suveranul Pontif la ieşirea acestuia din avion, pe fundalul a 21 de focuri de tun.

Papa şi regele, instalaţi pe un podium, au ascultat apoi imnul naţional al Vaticanului şi pe cel al Iordaniei, intonate de gărzile beduine regale.

 

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia