Prima pagină » Politic » Geoană: Băsescu e un produs politic expirat

Geoană: Băsescu e un produs politic expirat

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, la întâlnirea cu seniorii partidului, că Traian Băsescu este un produs politic expirat, că e un preşedinte "născut dintr-un accident" şi că trebuie să plece acasă, apreciind că încă cinci ani de mandat ar echivala cu un "naufragiu curat" pentru România.
Geoană: Băsescu e un produs politic expirat
12 mai 2009, 19:59, Politic

"Traian Băsescu este un produs politic expirat pentru că nu a reuşit să se achite de promisiunile făcute poporului, pe care a fost chemat să-l conducă. În continuare este preşedintele unui partid politic, ceea ce este nepermis, în continuare merge doar la întâlniri ale propriului partid pentru că acolo nu-l înjură", a spus Geoană.

Liderul PSD a precizat că Traian Băsescu este un preşedinte care s-a născut dintr-un fel de accident şi care trebuie să plece, fiind considerat un accident al istoriei post-decembriste.

"A avut şansa sa, a ratat-o. Singura soluţie este plecarea acasă. Miza este colosală: încă cinci ani cu astfel de personaje înseamnă naufragiu curat pentru România", a spus Geoană, care a adăugat că a sosit momentul unei schimbări profunde, care însă trebuie făcută fără violenţă verbală, dar cu determinare.

Liderul PSD a mai spus că sloganul "Să trăiţi bine" a ajuns astăzi doar "o vorbă de clacă". El a arătat că românii care au simţul umorului şi sunt "mai hâtri" glumesc pe seama acestui slogan, adăugând sintagma "dacă mai trăiţi" sau "să trăiţi cum aţi votat".

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da