Prima pagină » Sport » Tribunalul Argeş a fixat o cauţiune de 10.000 de lei pentru Libertatu

Tribunalul Argeş a fixat o cauţiune de 10.000 de lei pentru Libertatu

Tribunalul Argeş a stabilit, joi, o cauţiune de 10.000 de lei pentru fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, Cristian Libertatu, arestat preventiv pentru luare de mită în dosarul corupţiei din fotbal.
Tribunalul Argeş a fixat o cauţiune de 10.000 de lei pentru Libertatu
28 mai 2009, 19:42, Sport

Potrivit judecătorului Aneta Duţă, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Argeş, suma trebuie depusă de către avocaţii sau familia lui Libertatu până la 1 iunie, când a fost stabilit termenul de judecată pentru cererea de eliberare pe cauţiune.

De asemenea, vineri la Tribunalul Argeş se va judeca cererea de eliberare pe cauţiune a fostului preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, iar la Curtea de Apel magistraţii vor judeca recursul avocaţilor directorului Pic, Liviu Făcăleaţă, la decizia Tribunalului Argeş de respingere a cererii de eliberare provizorie sub control judiciar.

În dosarul corupţiei din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu. Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă sunt acuzaţi de dare de mită, iar Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu de luare de mită.

Tribunalul Argeş a decis să nu le mai prelungească mandatele de arestare, dar procurorii DNA au făcut recurs, iar Curtea de Apel Piteşti a admis recursul, astfel că aceştia au rămas în arest pentru cel puţin 30 de zile.

 

 

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia