Prima pagină » Politic » Stolojan: La Congres vor fi schimbări şi în conducerea PDL

Stolojan: La Congres vor fi schimbări şi în conducerea PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că la Congresul partidului vor fi schimbări şi la nivelul conducerii partidului, existând un sistem de moţiuni, dar a arătat că Emil Boc a demonstrat în această perioadă calităţi ca preşedinte al formaţiunii.
Stolojan: La Congres vor fi schimbări şi în conducerea PDL
06 ian. 2010, 20:35, Politic

Întrebat dacă există riscul oligarhizării partidului, aşa cum a declarat europarlamentarul Cristian Preda, Stolojan a răspuns: „Nu cred că avem probleme în luarea deciziilor ci avem decizii care se iau în baza statutului partidului, dar nu sunt decizii suficient de fundamentate”.

Stolojan a dat ca exemplu cazul lui lui Honorius Prigoană: „În BPN noi am avut doar două propuneri, nu am avut alţi amatori de a candida acolo şi între cele două s-a hotărât să se meargă cu Honorius. Faptul că vine din mediul de afaceri, foarte bine, poate să vină din şi din zona societăţii civile, e bine să vină din toate direcţiile”.

Despre ceea ce se va întâmpla la congresul PDL din acest an, Stolojan a spus că important este să se regândească strategia şi obiectivele partidului pentru următorii patru ani.

„Vor fi evident schimbări şi în conducere, vor candida unii, alţii, există un sistem de moţiuni la nivel central, dar nu asta e principala problemă, şi anume schimbările la nivelul conducerii. Problemele importante sunt de a regândi sau a pune în dezbatere obiectivele pe care şi le propune PDL în următoarea perioadă de 4 ani, direcţiile strategice şi de a da responsabilităţi care să înceapă să acţioneze pentru a le atinge”, a declarat Theodor Stolojan.

El apreciază, însă, că Emil Boc a demonstrat că poate să îşi continue şefia PDL. „Ca funcţie de preşedinte, Boc este politician de succes, a demonstrat calităţi. Restul, e loc pentru toată lumea care doreşte să activeze”.

Prim-vicepreşedintele PDL a explicat că partidul a câştigat alegerile, a fost câţiva ani de zile concentrat pe campania electorală iar acum are altfel de probleme.

„Între timp, lumea se mişcă şi pentru că anul acesta este an de Congres şi alegeri atât la nivel local cât şi central, sigur că te uiţi din nou care sunt obiectivele partidului, strategia, în funcţie de noile cerinţe”, a mai spus Stolojan, dând exemplul relaţiilor cu instituţiile europene.

„Sunt reprezentanţii PPE care au câştigat alegerile europarlamentare şi cele mai importante partide, din Germania, Franţa, care sunt dominate de partidele din PPE. Noi în ultimii doi ani de zile, preocupaţi cu alegerile, am neglijat raporturile cu celelalte partide din PPE iar multe din interesele României se pot rezolva şi prin aceste contacte sistematice cu patidele surori din PE. Aceasta este un exemplu de activitate care nu a avut atenţia cuvenită în partid”, a spus Stolojan.

El a menţionat că se impune în PDL un vicepreşedinte care să se ocupe de relaţia cu PPE. Stolojan a mai vorbit şi despre riscul ca PDL, cel mai important partid din România, să repete greşelile PSD-ului atunci când au ajuns la putere.

„Nu vrem să repetăm greşelile PSD-ului din 2001-2004, când a devenit un partid stat, practic activitatea partidului fiind intrată într-o hibernare”, a delcarat el.

Potrivit lui Stolojan, există riscul în PDL ca cei mai importanţi lideri, local şi central, să fie angrenaţi în activitatea guvernamentală, dar acest lucru nu se poate substitui activităţilor unui partid.

„Mă refer la menţinerea legăturii cu cetăţenii, cu oamenii de afaceri, cu societatea civilă, trebuie revitalizată participarea membrilor de partid la activităţile de identificare a politicilor publice”, a spus Stolojan.

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, miercuri, răspunzând unei declaraţii a deputatului Sever Voinescu, că, în opinia sa, oligarh înseamnă om cu bani, care influenţează decizii în partide, menţionând că atât în PDL, cât şi în alte formaţiuni influenţa oligarhilor trebuie să înceteze.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia