Prima pagină » Social » Sindicatul de la Automobile Dacia a declanşat conflictul de interese

Sindicatul de la Automobile Dacia a declanşat conflictul de interese

Negocierile dintre patronatul Automobile Dacia şi sindicat, care vizează o creştere salarială, au eşuat, astfel că liderii sindicali au declanşat conflictul de interese, primul pas fiind o sesizare privind contractul colectiv de muncă pentru 2010, trimisă conducerii uzinei.
Sindicatul de la Automobile Dacia a declanşat conflictul de interese
09 feb. 2010, 10:11, Social

Vicepreşedintele sindicatului Dacia, Ion Iordache, a declarat, marţi dimineaţă, că principala revendicare a angajaţilor vizează acordarea, începând cu 1 ianuarie, a 520 de lei în sumă fixă, pentru toţi salariaţii, iar patronatul a oferit 170 de lei în trei tranşe, respectiv în ianuarie, aprilie şi septembrie.

„Nu s-a ajuns la un rezultat care să ne mulţumească, oferta este departe de a fi satisfăcătoare până acum. În momentul de faţă am trimis conducerii sesizarea cu privire la revendicările salariaţilor privind contractul colectiv de muncă pentru 2010, ceea ce înseamnă declanşarea conflictului de interese, în conformitate cu legea conflictelor de muncă. Dacă răspunsul nu satisface aşteptările salariaţilor, vom merge la conciliere la Agenţia teritorială de muncă. Dacă în urma concilierii nu ajungem la niciun acord, se vor demara procedurile pentru declanşarea grevei”, a declarat vicepreşedintele sindicatului Dacia.

Iordache a precizat că majorarea salarială se justifică date fiind rezultatele obţinute de uzina Dacia în 2009 şi a previziunilor economice favorabile pentru acest an.

Ultima greva la uzinele din Mioveni a avut loc în primăvara lui 2008 şi a durat aproximativ trei săptămâni.

Constructorul de automobile, membru al grupului francez Renault, a vândut anul trecut 311.282 de maşini, în urcare cu 20,5% faţă de 2008, însă vânzările din România au coborât cu peste 50%, la 41.862 de autovehicule, compania reuşind totuşi să-şi majoreze uşor cota pe piaţa locală.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după aproape 32.000 km. Cât cere pe modelul chinezesc
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia