Prima pagină » Sport » Jermain Defoe a fost surprins făcând sex în maşină

Jermain Defoe a fost surprins făcând sex în maşină

Internaţionalul englez al echipei Tottenham Hotspur, Jermain Defoe, riscă să fie condamnat la închisoare pentru că a fost surprins făcând sex în maşină, în apropierea unui loc în care se jucau mai mulţi copii, informează News of the World.
Jermain Defoe a fost surprins făcând sex în maşină
18 apr. 2010, 16:08, Sport

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc marţi seară, cu doar o zi înainte de meciul cu Arsenal Londra, scor 2-1, din campionatul Angliei. Fotbalistul a fost văzut plecând de la locuinţa sa din Cuffley, la ora 20.00, şi îndreptându-se spre o maşină parcată în apropiere. Jucătorul a intrat în maşină şi i-a arătat tinerei în vârstă de 20 de ani care se afla la volan să conducă spre o zonă rezidenţială de lux, din apropiere. Ajunşi în zona respectivă, cei doi au parcat, după care au trecut pe bancheta din spate a maşinii. La nici 100 de metri de maşină, se jucau şapte-opt copii.

„Era încă lumină afară şi orice trecător putea vedea ce făceau acolo. Au discutat doar două minute, după care fata a dispărut. Îi puteai vedea capul mişcându-se în sus şi în jos. Era clar ce făceau şi evident tânăra se întâlnise cu el doar pentru un scop”, a declarat un fotograf care i-a surprins pe cei doi.

În timp ce Defoe şi tânăra se aflau în maşină, pe lângă vehicul au trecut pe rând două persoane şi o familie.

„După ce s-au oprit, Defoe a ieşit din maşină şi a plecat spre casă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Fata a mai rămas în maşină aproximativ cinci minute, iar apoi a plecat. Părea cam supărată”, a precizat martorul citat de News of the World sub protecţia anonimatului.

Defoe, care susţinea că încearcă să fie un model pentru ceilalţi, riscă să ajungă acum la închisoare pentru că a dat dovadă de „comportament obscen” într-un loc public. Pentru un astfel de caz, pedeapsa maximă ar fi de şase luni de închisoare.

Recomandarea video

BREAKING Oficialii români care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului vor fi amendați drastic, potrivit unui proiect AUR care se apropie de votul decisiv / Televiziunile și radiourile private, obligate să celebreze tricolorul / Ceremonii obligatorii în școli și instituții / Toate orașele, obligate să aibă o Piață a Tricolorului
G4Media
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
GSP.ro
Funeraliile Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Mii de oameni s-au adunat la Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la regretatul suveran. Familii regale din toată Europa participă la ceremonie
Gandul
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
Libertatea
Anii de facultate îți pot aduce bani în plus la pensie! Ce sume se adaugă pentru studiile universitare și în ce condiții sunt luați în calcul
CSID
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia