Prima pagină » Știri externe » Siguranță cu flori. De ce apar ghivece uriașe la intrarea în târgurile de Crăciun din Germania

Siguranță cu flori. De ce apar ghivece uriașe la intrarea în târgurile de Crăciun din Germania

Târgurile de Crăciun din Germania se baricadează cu bariere tot mai sofisticate împotriva atacurilor cu mașini, de la stâlpi metalici la ghivece de peste două tone ancorate în pământ. Măsurile vin după atacul de la Magdeburg din 2024, în care au murit șase oameni.
Siguranță cu flori. De ce apar ghivece uriașe la intrarea în târgurile de Crăciun din Germania

Un camion de câteva tone se îndreaptă cu viteză spre un ghiveci cu flori. În urma impactului, partea din față a camionului se ridică pentru o clipă în aer și se deformează puternic, iar vehiculul se oprește pe loc. Testul de impact, filmat la un centru de testare din Münster, arată cum vor fi protejate de acum înainte unele târguri de Crăciun din Germania, potrivit postului public german WDR.

Ghiveciul care oprește un camion

Noul tip de ghiveci cântărește 2,3 tone și este ancorat în pământ printr-o placă îngropată la 30 de centimetri adâncime, prinsă cu patru bolțuri în colțuri. Astfel nu poate fi zdrobit la impact și poate opri complet un vehicul.

Primul a fost montat, de probă, la târgul Martinimarkt din Nottuln, în Renania de Nord-Westfalia, care are loc în acest weekend. Celelalte ghivece de pe traseu doar reduc viteza mașinilor. Peste tot rămân trei metri liberi pentru ambulanțe. După târg, ghivecele sunt mutate pe margine și rămân în oraș ca spații verzi.

Atacul de la Magdeburg

Pe 20 decembrie 2024, Taleb al-Abdulmohsen a intrat cu mașina în târgul de Crăciun din Magdeburg, pe un culoar de intervenție lăsat liber pentru ambulanțe. Atacul a ucis șase oameni, între care un copil de nouă ani, și a rănit peste 300. În iunie 2026, tribunalul din Magdeburg l-a condamnat la închisoare pe viață.

Raportul final a arătat că planul de protecție era depășit: unele bariere fuseseră așezate greșit sau lipseau, iar intrarea folosită de atacator rămăsese fără stâlpi.

Cât costă siguranța

După Magdeburg, orașele germane au investit masiv. Dresda a aprobat 1,85 milioane de euro pentru peste 80 de elemente anti-terorism, iar Stuttgart a cheltuit din 2017, după atacul de la Berlin, circa 6,5 milioane de euro pe bariere fixe și retractabile.

Heilbronn a plătit 250.000 de euro pentru stâlpi certificați, închiriați din Elveția doar pe durata târgului. Pentru localitățile mici, costurile sunt greu de suportat. Overath și-a anulat târgul de Crăciun din 2025, pentru că protecția împotriva vehiculelor ar fi costat încă 7.000 de euro.

Recomandarea video