Prima pagină » Economic » Vlădescu a anunţat patronatele că transferurile pentru fondurile de pensii private vor fi reduse

Vlădescu a anunţat patronatele că transferurile pentru fondurile de pensii private vor fi reduse

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat patronatele că transferurile pentru fondurile de pensii private obligatorii vor fi reduse de la 2,5% din salariul brut la 0,5% din salariul brut, a declarat Ştefan Rădeanu, vicepreşedinte al Uniunii Generale a Industriaşilor din România.
Vlădescu a anunţat patronatele că transferurile pentru fondurile de pensii private vor fi reduse
18 mai 2010, 20:18, Economic

Vlădescu le-a spus reprezentanţilor patronatelor şi singurului reprezentant al sindicatelor prezent la discuţii – Sabin Rusu, din partea Confederaţiei Sindicatelor Democratice – că măsura este necesară pentru echilibrarea sectorului de pensii şi că va fi aplicată până la sfârşitul anului 2011.

Patronatele s-au întâlnit marţi cu miniştrii Muncii, Mihai Şeitan, şi Finanţelor, Sebastian Vlădescu, pentru a discuta despre scrisoarea de intenţie către Fondul Monetar Internaţional.

La discuţii au fost invitate şi sindicatele, însă acestea nu au participat, cu excepţia lui Rusu.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da