Prima pagină » Sport » Sinişa Mihajlovici: Mutu pleacă de la zero, trebuie să-mi recâştige încrederea în teren

Sinişa Mihajlovici: Mutu pleacă de la zero, trebuie să-mi recâştige încrederea în teren

Antrenorul Fiorentinei, Sinişa Mihajlovici, a declarat, sâmbătă, că Adrian Mutu, reprimit în lot după o lună în care a fost sancţionat pentru acte de indisciplină, "pleacă de la zero" şi trebuie să-i recâştige încrederea în teren, "nu cu vorbe", informează site-ul oficial al grupării italiene.
Sinişa Mihajlovici: Mutu pleacă de la zero, trebuie să-mi recâştige încrederea în teren
Paula Rusanu
05 feb. 2011, 16:33, Sport

„Mutu pleacă de la zero pe teren şi nu cu vorbe trebuie să-mi recâştige încrederea. La fel trebuie să o facă şi în vestiar. Ajunge cu vorbele, avem nevoie de fapte. Mutu a făcut ieri primul antrenament cu echipa, s-a antrenat bine, l-am văzut motivat, cred că-l voi aduce pe bancă la meciul cu Parma. Vom vedea apoi dacă îl voi introduce pe teren”, a spus Sinişa Mihajlovici într-o conferinţă de presă.

Atacantul Adrian Mutu, care a fost reprimit în lotul Fiorentinei, după o lună de la decizia clubului de a-l exclude din cauza unor acte de indisciplină, a fost printre primii jucători care s-au prezentat la şedinţa de pregătire de vineri.

Site-ul oficial al clubului Fiorentina a postat, vineri, o înregistrare cu primul antrenament al românului, sub titlul „Mutu şi coechipierii sunt concentraţi la meciul cu Parma”.

Fiorentina va întâlni duminică, în deplasare, formaţia Parma, în etapa a XXIV-a a campionatului Italiei.