Potrivit sursei citate, conducătorii grupării din Istanbul sunt de părere că Galatasaray trebuie să încheie sezonul cu Hagi, dar pe de altă parte vor începe să facă planuri pentru campionatul viitor.
Echipa Galatasaray şi tehnicianul Gheorghe Hagi au avut două zile libere după meciul de sâmbătă cu Karabukspor, scor 0-0, iar marţi îşi vor relua pregătirile în vederea următoarei partide din campionatul Turciei, cu Ankaragucu.
Galatasaray ocupă locul 11 în clasament, cu 33 de puncte obţinute în 24 de etape, şi a fost eliminată din Cupa Turciei.