Întâmpinat de regină şi de prinţul consort la Palatul Buckingham, cuplul prezidenţial a transmis felicitări ducelui şi ducesei de Cambridge, William şi Catherine, la revenirea acestora din luna de miere petrecută în Seychelles.
Soţii Obama au relaţii de prietenie cu regina Elisabetha şi ducele de Edinburgh încă de la prima vizită efectuată în aprilie 2009.
Liderul american urmează să fie primit de premierul britanic David Cameron marţi seară la Downing Street, după care se va întâlni cu liderul opoziţiei laburiste, David Miliband.
Lucrurile serioase vor începe cu adevărat miercuri, cu o întâlnire oficială între Barack Obama şi David Cameron, ocazie cu care se va discuta despre situaţia din Afganistan şi Libia şi despre procesul de pace din Orientul Mijlociu.
Cei doi lideri vor pune accent pe „relaţia fundamentală” dintre cele două ţări.
„Când Statele Unite şi Marea Britanie fac front comun, popoarele noastre şi întreaga lume sunt în siguranţă şi devin mai prospere. Relaţia noastră nu este doar una specială, ci este una esenţială pentru noi şi pentru lume”, vor spune cei doi lideri.
Obama va rosti miercuri un discurs în Parlamentul britanic, după care va pleca în Franţa.