Prima pagină » Social » Oprescu: Vreau să preluăm, măcar parţial, plata salariilor din spitalele pe care le administrăm

Oprescu: Vreau să preluăm, măcar parţial, plata salariilor din spitalele pe care le administrăm

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri că şi-ar dori ca primăria să preia, măcar parţial, plata salariilor pentru medicii şcolari şi cei din spitalele administrate de municipalitate, dar şi pentru alţi angajaţi din unităţile sanitare, însă, în prezent, nu există fonduri.
Oprescu: Vreau să preluăm, măcar parţial, plata salariilor din spitalele pe care le administrăm
Bogdan Stanescu
06 apr. 2012, 16:22, Social

În ciuda faptului că primăria nu dispune, în prezent, de banii necesari pentru a prelua plata salariilor, economiştii municipalităţii susţin că această iniţiativă este una fezabilă, a mai spus edilul.

„Aş vrea ca salariile dumneavoastră să treacă la primărie, dar acum nu avem bani. Dacă nu vom reuşi să preluăm în totalitate salariile, doresc să iau cel puţin o parte din salariile medicilor şcolari şi ale peroanalului din spitale. Dacă nu vom putea în întregime, măcar să le completăm, pe bază de performanţă”, le-a spus primarul general angajaţilor celor 19 spitale administrate de municipalitate, prezenţi vineri la bilanţul celor patru ani de la preluarea unităţilor de la Ministerul Sănătăţii.

Cu acelaşi prilej, Oprescu a declarat că, după patru ani, cea mai mare satisfacţie este aceea că multe dintre spitalele preluate „se întorc după soare”. „Am alocat 179 de milioane de euro pentru reabilitarea spitalelor, pentru echiparea cu aparatură de ultimă generaţie, iar multe dintre ele, pot spune, se întorc după soare”, a spus edilul.