Prima pagină » Sport » Un fotbalist din Brazilia, spitalizat după ce a avut convulsii pe teren

Un fotbalist din Brazilia, spitalizat după ce a avut convulsii pe teren

Un fotbalist al echipei braziliene Oeste, Roger Roberto dos Santos "Roger", a fost spitalizat, duminică, după ce a avut convulsii pe teren la un meci cu Ituano, din campionatul Paulista.

Jucătorul în vârstã de 26 de ani era inconştient când a ajuns la spitalul din localitatea Itapolis, fiind internat în secţia de terapie intensivă. El şi-a recăpătat cunoştinţa după ce i s-au administrat câteva medicamente, informează globoesporte.com.

„A avut convulsii din cauza căldurii, era deshidratat. I-am făcut o tomografie şi îi vom mai face câteva analize. Jucătorul este bine acum, a fost transferat de la terapie intensivă şi urmează să fie externat”, a declarat un medic de la spitalul din Itapolis.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
Confesiune cutremurătoare din „microbuzul groazei”: „O creangă ne-a despărțit, el a murit peste șofer, eu sunt aici...”
GSP.ro
Seceta extremă de pe Dunăre dezvăluie epave din Al Doilea Război Mondial și un posibil proiectil de catapultă vechi de 2.000 de ani
Gandul
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. Cărțile lor de identitate NU mai sunt valabile de la 3 august 2026
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Speranță uriașă pentru pacienții cu hepatita B. Noul tratament care ar putea ține boala sub control pe viață
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia