Prima pagină » Social » Ploieşti: Trei răniţi, după ce un taximetrist a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un stâlp

Ploieşti: Trei răniţi, după ce un taximetrist a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un stâlp

Trei persoane aflate într-un taximetru care făcea o cursă în municipiul Ploieşti au fost rănite, duminică seară, după ce şoferul maşinii a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
08 mai 2011, 22:43, Social

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, acidentul s-a produs pe strada Mihai Bravu din Ploieşti, în dreptul unei treceri la nivel cu o cale ferată industrială.

Astfel, un taximetrist a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza vitezei şi a condiţiilor meteorologice, maşina derapând şi intrând într-un stâlp de beton de pe marginea drumului.

În urma impactului, trei pasageri aflaţi în taximetru au fost răniţi, doi dintre ei fiind transportaţi cu ambulanţa la spital.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da