Prima pagină » Social » Autorizaţiile de desfiinţare pentru două imobile interbelice de pe Kiseleff, anulate definitiv

Autorizaţiile de desfiinţare pentru două imobile interbelice de pe Kiseleff, anulate definitiv

Curtea de Apel Bucureşti a anulat definitiv şi irevocabil autorizaţiile de desfiinţare pentru imobilele din Şoseaua Kiseleff nr. 45 A şi B, două case interbelice pe locul cărora proprietara dorea construirea unui complex imobiliar, în urma unei acţiuni introduse de Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul".
Autorizaţiile de desfiinţare pentru două imobile interbelice de pe Kiseleff, anulate definitiv

Potrivit unui comunicat al asociaţiei, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat pe 18 iunie 2012 în dosarul 36904/3/2011 şi a anulat definitiv şi irevocabil autorizaţiile de desfiinţare pentru imobilele din Şos. Kiseleff 45 A şi B.

Tribunalul Bucureşti se pronunţase în acelaşi sens pe 24 ianuarie, anul acesta.

Imobilele din Kiseleff 45 A şi B sunt construite între 1920 şi 1927 şi se află pe un teren pe care se găseşte o copie în miniatură a grădinilor din Versailles.

Proprietara lor (în urma cumpărării drepturilor litigioase), avocata Lucia Cherecheş, a dorit demolarea întregului ansamblu şi construirea în locul acestuia a unui complex imobiliar. Aceasta l-a obligat prin hotărâre judecătorească pe primarul Sectorului 1 să emită autorizaţii de desfiinţare pentru cele două imobile, pe 15 februarie 2011.

Prin sentinţa pronunţată pe 20 aprilie 2011 în dosarul 21773/3/2011, Tribunalul Bucureşti a suspendat executarea autorizaţiilor, la cererea Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”. Sentinţa de suspendare a executării autorizaţiilor a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia pronunţată pe 15 septembrie 2011.

Pe de altă parte, prin dosarul 73151/3/2011 deschis la Tribunalul Bucureşti, Lucia Cherecheş a solicitat în solidar Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul” şi membrilor fondatori Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru şi Diana Culescu suma de 600.000 de euro, pentru că i-ar fi afectat dreptul la proprietate. Pentru aceasta, ea a plătit atunci o taxă de timbru de 30.000 lei.

Reprezentanţii asociaţiei mai spun că au atacat în instanţă două autorizaţii de desfiinţare ilegale, conform obiectului de activitate al organizaţiei, care militează pentru apărarea patrimoniului.

Asociaţia „mulţumeşte doamnei Lucia Cherecheş care a plătit la bugetul statului taxa de timbru de 30.000 lei pentru dosarul 73151/3/2011”, se mai spune în comunicat. Următorul termen în acest dosar este vineri, 22 iunie.

La începutul lunii iunie, un incendiu a izbucnit într-una din casele de pe Şoseaua Kiseleff nr. 45, anchetatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) constatând că acesta a fost provocat intenţionat.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia