Prima pagină » Economic » Grecia a angajat 70.000 de funcţionari în 2010-2011, încălcând un acord cu UE-FMI

Grecia a angajat 70.000 de funcţionari în 2010-2011, încălcând un acord cu UE-FMI

Grecia a încălcat un acord cu UE şi FMI angajând circa 70.000 de funcţionari în 2010-2011, potrivit unor informaţii publicate de revista To Vima.
Grecia a angajat 70.000 de funcţionari în 2010-2011, încălcând un acord cu UE-FMI

Acest săptămânal de centru-stânga citează un prim raport intern în acest sens al misiunii permanent a UE, BCE şi FMI, precum şi un altul realizat de ministrul de Finanţe interimar George Zannias.

„În timp ce Guvernul (condus de socialiştii din Pasok, n.red.) trecea legi privind reducerea numărul funcţionarilor, acesta îi aducea înapoi pe fereastră”, potrivit unui membru anonim al Troicii, citat de To Vima.

El a adăugat că alte 12.000 de persoane au fost angajate în colectivităţile locale în timp ce măsurile de economisire prin fuzionarea municipalităţilor erau oficial în curs.

Raportul pe care Zannias urma să îl transmită succesorului său desemnat după alegerile din 17 iunie, Vassilis Rapanos, arată că există în continuare oficial 692.000 de funcţionari, fără schimbare, în timp ce 53.000 au ieşit la pensie în 2010. Spitalizat de urgenţă vineri, Rapanos nu a putut depune jurământul.

În timp ce 40.000 de disponibilizări au avut loc în 2011, reducerea netă nu a fost decât cu 24.000, arată To Vima.

Grecia a promis să înlocuiască în această perioadă doar un funcţionar din cinci în cadrul unui prim memorandum negociat în schimbul unui ajutor financiar masiv.

Acest raport intervine în timp ce o misiune a Troicii este aşteptată la Atena pentru a evalua situaţia ţării, în timp ce Grecia cere renegocierea memorandumului semnat în februarie.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia