Prima pagină » Sport » Portughezul Jose Couceiro, numit antrenor la Lokomotiv Moscova

Portughezul Jose Couceiro, numit antrenor la Lokomotiv Moscova

Antrenorul portughez Jose Couceiro a semnat un contract pe doi ani cu Lokomotiv Moscova, a anunţat, vineri, gruparea rusă, informează AFP.
01 iul. 2011, 21:06, Sport

„Jose Couceiro are în plan crearea şi realizarea unei strategii de dezvoltare, nu numai rezultate imediate. El cunoaşte foarte bine fotbalul rus, fiind un bun analist şi psiholog”, se arată într-un comunicat al grupării ruse.

Jose Couceiro (48 de ani) a debutat ca antrenor la Alverca (Portugalia), după care a mai pregătit formaţiile Vitoria Setubal, FC Porto, Belenenses, FBK Kaunas şi Sporting Lisabona. El a fost antrenorul echipei de tineret a Portugaliei în perioada 2006-2007.

Printre antrenorii aflaţi în vederile celor de la Lokomotiv Moscova s-a aflat şi Dan Petrescu, tehnician la Kuban Krasnodar.