Prima pagină » Sport » Rapid a remizat cu FC Vaslui în prima etapă a Ligii I, scor 2-2

Rapid a remizat cu FC Vaslui în prima etapă a Ligii I, scor 2-2

Formaţia Rapid a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu echipa FC Vaslui, în prima etapă a Ligii I, în care la oaspeţi a debutat fostul jucător dinamovist Marius Niculae.
Rapid a remizat cu FC Vaslui în prima etapă a Ligii I, scor 2-2

Golurile gazdelor au fost marcate de Pancu ’45 şi Teixeira ’84. Pentru FC Vaslui a înscris Wesley ’31, ’48.

0-1: N’Doye îi pasează perfect lui Wesley, care singur cu Albuţ înscrie simplu la colţul lung, din interiorul careului de 16 metri;

1-1: Daniel Pancu readuce egalitatea transformând o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri lateral stânga;

1-2: Wesley reuşeşte dubla marcând cu o foarfecă laterală din apropierea lui Ovidiu Burcăş

2-2: În urma unui corner de pe stânga, mingea cade în careul echipei FC Vaslui, iar Teixeira reia cu capul în poartă din trei metri.

Rapid: Albuţ – Rui Duarte, Burcă, Oros, I. Voicu (Goga ’63) – Pavlovici, Teixeira – Roman (Grigorie ’75), Pancu (Grigore ’69), Milisavljevici – Ilijoski. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

FC Vaslui: Coman – Celeban, Varela, Elias, Milanov – N. Stanciu (Antal ’71), N’Doye, Caue (R. Costin ’56), Sînmărtean – Wesley, M. Niculae (Sburlea ’85). Antrenor: Marius Şumudică.

Cartonaşe galbene: Oros ’35, Pavlovici ’46, Grigore ’90+3 / M. Niculae ’54, R. Costin ’73, Antal ’82

Arbitri: Marius Avram – Aurel Oniţă, Sebastian Stoianov – Dragoş Istrate

La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori.

Portarul Dănuţ Coman, integralist la FC Vaslui, a fost înjurat şi fluierat de suporterii Rapidului pe tot parcursul partidei.

Nemulţumită de unele decizii ale centralului Mairus Avram, galeria rapidistă a scandat: „Cu tac’tu la puşcărie”.

La meci au fost prezenţi Mircea Geoană, Vasile Şiman, Ioan Timofte, Bogdan Mara, Marius Bilaşco, precum şi jucătorii rapidişti Vladimir Bozovici şi Paul Codrea.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da