Politic

Ponta, despre lansarea ACL: Pentru că Băsescu nu a putut fi prezent, l-a trimis pe Iohannis

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că evenimentele politice organizate de ACL şi PMP la sfârşitul săptămânii trecute i-au amintit de anul 2012, comentând că din cauză că preşedintele Traian Băsescu nu a putut fi prezent în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, l-a trimis pe Klaus Iohannis.

ANALIZĂ Mediafax Monitorizare: Candidaţii la Preşedinţie cresc ca mediatizare, Ponta se menţine constant, la mare distanţă

Victor Ponta se menţine constant pe primul loc în topul apariţiilor în media, la mare distanţă de Klaus Iohannis, în creştere accelerată, pe locurile următoare fiiind Elena Udrea, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu, Monica Macovei, Kelemen Hunor şi Dan Diaconescu, toţi cu creşteri mari.

Blaga: Nu am emoţii pentru decizia ICCJ în cazul Iohannis. Candidatura la prezidenţiale nu se retrage

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că nu are emoţii în privinţa deciziei ICCJ în dosarul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis, el precizând totodată că, nici dacă ar dori cineva, Iohannis nu s-ar mai putea retrage din cursa electorală pentru Preşedinţie.

Blaga: ACL va vota în Parlament încuviinţarea începerii urmăririi penale în dosarul Microsoft

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că parlamentarii ACL vor vota încuviinţarea urmăririi penale a foştilor miniştri vizaţi în dosarul Microsoft, plecând de la ideea foarte clară că, dacă sunt indicii, justiţia trebuie să îşi facă datoria.

Ponta, despre ridicarea imunităţii foştilor miniştri: Nu se opune nimeni procedurilor

Premierul Victor Ponta a declarat luni, în privinţa foştilor miniştri pentru care DNA a cerut începerea urmăririi penale, că nu se va opune nimeni procedurilor parlamentare care ar duce la ridicarea imunităţii, însă liderul PSD a evitat să precizeze dacă va recomanda un vot pentru sau împotrivă.

Kelemen: Proiectul de autonomie nu are legătură cu Moscova, Crimeea, separatiştii. Nu vrem stat în stat

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a susţinut, luni, că proiectul Uniunii privind autonomia Ţinutului Secuiesc nu are legătură cu Moscova, cu Crimeea sau cu separatiştii, el susţinând că UDMR nu doreşte separare, enclavizare sau stat în stat.

Ponta: Bugetul serviciilor e mai mic decât în 2010-2011. La Educaţie şi Sănătate nu sunt reduceri

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că rectificarea bugetară nu va aduce suplimentarea bugetelor serviciilor de informaţii peste nivelul din 2010-2011, iar în cazul bugetelor pentru Educaţie şi Sănătate nu este vorba despre reduceri, ci despre implicaţiile reducerii CAS cu 5%.

Avocat CNS: Ponta şi Dragnea se contrazic în procesul pe care CNS l-a intentat CNCD

Avocatul CNS Kincses Elod susţine că premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea se contrazic în îmtâmpinările depuse la dosarul în care CNS a atacat decizia CNCD, potrivit căreia declaraţiile celor doi privind o viitoare regiune cu populaţie preponderent maghiară nu sunt discriminatorii.

Întâlnire a Clubului Politic în această seară, la Cotroceni. Printre invitaţi, Elena Udrea

Preşedintele PMP, Elena Udrea, va participa, luni seară, la un dineu organizat la Palatul Cotroceni de Clubul Politic, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PMP, arătând că la dineu sunt aşteptaţi politicieni, ambasadori şi directori ai unor companii străine din România.

Kelemen: În acest moment avem mai multe argumente pentru a rămâne la guvernare

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, luni, cu Uniunea a analizat sub toate aspectele rămânerea la guvernare şi trecerea în opoziţie, el arătând că, în acest moment, sunt mai multe argumente în favoarea menţinerii formaţiunii în Executiv.

Activitatea Senatului, suspendată. Senatorii pleacă în campanie electorală

Senatorii vor lucra începând cu data de 6 octombrie în circumscripţiile electorale, a decis, luni conducerea acestei Camere, potrivit declaraţiilor făcute la sfârşitul şedinţei Biroului Permanent de vicepreşedintele Cristian Dumitrescu.

Ponta, la CNN: România trebuie să transmită Ucrainei, Moldovei şi Georgiei că drumul la UE e corect

Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu acordat CNN, că va pleca la Kiev, după ce a fost şi la Chişinău, deoarece România trebuie să transmită statelor vecine, inclusiv Ucrainei, mesajul că parcursul democratic, pro-european şi atlantic este cel corect.

Ponta pleacă la Kiev, pentru discuţii cu prim-ministrul ucrainean

Premierul Victor Ponta va pleca la Kiev, în perioada imediat următoare, unde se va întâlni cu omologul său ucrainean, cu care va susţine declaraţii comune de presă, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Iohannis consideră normal ca serviciile să aibă ofiţeri acoperiţi în presă şi în politică

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, consideră că este normal ca serviciile de informaţii să aibă ofiţeri acoperiţi în presă şi în politică, deoarece acest lucru face parte din activitatea serviciilor.

Blaga discută cu şefii judeţeni PNL şi PDL despre obiectivul la prezidenţiale: 35% în turul I

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, şeful campaniei lui Klaus Iohannis, discută, la ora transmiterii acestei ştiri, cu şefii organizaţiilor judeţene ale PDL şi PNL despre obiectivul ACL la prezidenţiale, respectiv obţinerea unui scor minim de 35% din voturi, au declarat pentru MEDIAFAX surse din ACL.

Iohannis: Voi candida indiferent ce o să se întâmple la ICCJ. Candidatura e depusă şi definitivă

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că va candida la prezidenţiale indiferent de ceea ce se va întâmpla marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă dosarul său de incompatibilitate, el susţinând că va câştiga procesul.

Un senator PNL iniţiază ”Legea tăcerii”. Primul articol: ”Prim-ministrul este statul. Indubitabil!” – FOTO

Senatorul PNL Cristian Bodea a depus, luni, o iniţiativă legislativă intitulată ”Legea tăcerii”, cu prevederi precum ”premierul este statul”, ”ordonanţele de urgenţă sunt mai presus de lege” sau ”ministrul este mai presus de parlamentar”, liberalul spunând că vrea să tragă un semnal de alarmă.

BEC: Cele 14 candidaturi la prezidenţiale, definitive. Ordinea pe buletinul de vot se stabileşte marţi

Paisprezece candidaţi se vor confrunta în alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, candidaturile acestora rămânând definitive, potrivit procesului-verbal constatator încheiat duminică de Biroul Electoral Central, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt a BEC, Marian Muhuleţ.

REPORTAJ: Elena Udrea, candidatură marcată printr-un marş antiguvernamental. La final, o ieşire la berărie – FOTO

Elena Udrea a marcat, duminică, printr-un marş antiguvernamental organizat de PMP, candidatura la prezidenţiale, manifestare la care s-a scandat "Victor Ponta ca să ştii, Udrea te va ciurui!" şi la finalul căreia liderii formaţiunii au mers la o berărie, unde a venit şi preşedintele Traian Băsescu.

Traian Băsescu, la o berărie din Parcul Herăstrău, alături de liderii PMP şi Emil Boc. Udrea: L-am invitat noi

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, duminică, la o berărie din Parcul Herăstrău, cu liderii PMP, între care şi Elena Udrea, şeful statului, care a venit însoţit de fostul premierul Emil Boc, fotografiindu-se alături de numeroşi clienţi ai localului. Preşedintele a plecat, după aproximativ o oră, fără a face declaraţii presei.

PNL Iaşi: Primarul Nichita a folosit instituţiile publice pentru nunta fiicei sale

Liberalii ieşeni susţin că primarul PSD Gheorghe Nichita a folosit instituţiile publice pentru nunta fiicei sale şi cer să fie date publicităţii sumele cheltuite pentru curăţenie în clădirea Stării Civile, în jurul bisericii unde a avut cununia religioasă şi pentru asfaltarea unui drum spre aeroport

Macovei: Îi cer lui Băsescu un referendum pe 16 noiembrie pentru restrângerea imunităţii demnitarilor

Candidatul independent Monica Macovei a anunţat că îi trimite în scris lui Traian Băsescu solicitarea organizării unui referendum, în 16 noiembrie, concomitent cu organizarea celui ce-al doilea tur al prezidenţialelor, privind restrângerea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi preşedintelui.

ANALIZĂ: Audierile comisarilor europeni desemnaţi încep luni. Corina Creţu va fi audiată miercuri

Audierile comisarilor desemnaţi încep luni în comisiile de specialitate ale PE şi se vor încheia pe 7 octombrie, Corina Creţu, căreia i-a fost repartizat portofoliul pentru Politică Regională, fiind programată pentru miercuri, la 10.00 ora României, votul în plen fiind programat pe 22 octombrie.

Marş de protest al PMP la adresa Guvernului. Udrea: Ponta este premierul zero. Îl descopăr eu, e agentul 000. Liderii PMP s-au întâlnit, după manifestaţie, cu Traian Băsescu la o berărie

Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Elena Udrea, le-a spus, duminică, participanţilor la marşul şi mitingul din Piaţa Victoriei cu prilejul lansării candidaturii sale, că Victor Ponta este "premierul zero", ea adăugând: "Haideţi să vă spun: îl descopăr eu, Victor Ponta este agentul 000".

Boc, întrebat dacă pleacă din PDL: Nu voi lăsa PSD să mă folosească argument pentru OUG nedemocratică

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc spune că în campania electorală pentru Preşedinţie o susţine pe Elena Udrea şi nu poate fi "în altă parte”, el afirmând, întrebat dacă va pleca din PDL, că nu va lăsa PSD să îl "folosească drept argument pentru ordonanţa neconstituţională”.

Udrea: Meleşcanu e tot un candidat al PNL, nu ia din voturile mele, se luptă cu Iohannis şi Tăriceanu

Candidatul PMP la Preşedinţie, Elena Udrea, spune că intrarea lui Teodor Meleşcanu în competiţia prezidenţială nu o afectează întrucât acesta "nu ia" din voturile sale, Udrea spunând că Meleşcanu este "tot un candidat al PNL, care se luptă cu Iohannis şi cu Tăriceanu".

REPORTAJ: Iohannis, lansare la prezidenţiale din faţa Guvernului, prin miting clasic, cu baie de mulţime – FOTO, VIDEO

Lansarea lui Klaus Iohannis în cursa prezidenţială, din Piaţa Victoriei, l-a pus pe candidatul ACL în situaţia de a avea primul discurs în faţa a câteva zeci de mii oameni şi de a face cu adevărat o baie de mulţime. La eveniment au fost agitate steaguri şi pancarte, lipsind baloanele şi muzica live.

Tăriceanu despre cazul Microsoft: Mi se pare surprinzător că sunt mulţi miniştri ai Guvernului Boc

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că cei nouă foşti miniştri vizaţi în dosarul în care DNA anchetează contractele Microsoft "trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie", dar că i se pare "surprinzător" că în dosar sunt "foarte mulţi membri ai Cabinetului Boc".

Tăriceanu: Candidatura lui Meleşcanu mă afectează, trebuie să fac un efort suplimentar

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbără, că intrarea lui Teodor Meleşcanu în cursa pentru alegerile prezidenţiale îl "afectează" şi pe el, dar şi pe ceilalţi candidaţi, şi că va trebui să facă ”un efort suplimentar pentru a compensa într-un fel sau altul eventualele pierderi".

Elena Udrea: Nu ştiu dacă voi fi regina României, dar sigur voi fi un preşedinte bun

Candidatul PMP la Preşedinţie, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, la Poiana Braşov, că este mândră să fie ”moştenitoarea” lui Traian Băsescu şi l-a asigurat pe acesta că dintre toţi candidaţii ea este cea mai bună, adăugând: ”Nu ştiu dacă voi fi regina României, dar sigur voi fi un preşedinte bun”.

Băsescu: E nevoie de un muzeu al comunismului în Palatul Parlamentului şi nimeni nu a găsit resurse

Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Congresul PNŢCD, că este nevoie şi că nimeni nu a găsit resurse pentru înfiinţarea unui muzeu al comunismului în Palatul Parlamentului, în care să fie prezentate, de exemplu, documentele care au stau la baza procesului împotriva torţionarului Vişinescu.

Iohannis: Dacă n-ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu ai nici la Cotroceni

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a spus sâmbătă, la mitingul de lansare a candidaturii sale, că cei de la putere au dezamăgit, el arătând totodată că “dacă nu ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu o să crezi în nimic şi nu ai valori nici la Palatul Cotroceni”.

Băsescu: Nu văd niciun impediment să fie organizat referendum naţional pe tema republică-monarhie

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, sâmbătă, reprezentanţilor PNŢCD, că problema republică sau monarhie va putea fi discutată la un moment dat şi că nu vede niciun impediment să fie organizat un referendum naţional pe această temă.

Băsescu: Am convingerea că Elena Udrea este bună pentru România. Vă pot garanta că e un om inteligent

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Congresul PNŢCD, că ”Elena Udrea este bună pentru România” şi că poate garanta faptul că este un om inteligent, care nu face compromisuri politice, adăugând că speră totuşi ca aceasta să fie capabilă, la nevoie, să facă şi compromisuri.

Băsescu: Printre candidaţi, oameni cu mentalităţi retrograde care s-ar întoarce înainte de revoluţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Congresul PNŢCD de la Poiana Braşov, că printre candidaţii la Preşedinţie sunt ”oameni cu mentalităţi retrograde, care astăzi s-ar întoarce la rânduiala de dinainte de revoluţie, fie că este vorba despre Ponta, Tăriceanu, sau Meleşcanu”.

Klaus Iohannis şi-a lansat candidatura la prezidenţiale, în cadrul unui miting în Piaţa Victoriei: Viziunea mea, ca preşedinte – România lucrului bine făcut! – FOTO

Klaus Iohannis şi-a lansat, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, candidatura la alegerile prezidenţiale, în cadrul unui miting în Piaţa Victoriei. Iohannis a spus că viziunea sa este "România lucrului bine făcut", intrând în competiţie cu gândul "să facem din România o ţară care ştie ce vrea şi care poate ceea ce vrea" şi că îşi provoacă contracandidaţii la o dezbatere serioasă.

Băsescu: Victor Ponta este exemplificarea perfectă a farsorului

Preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă, la Congresul PNŢCD, că Victor Ponta este ”exemplificarea perfectă a farsorului” şi că astfel de farisei sunt mai periculoşi decât înaintaşii lor care i-au crescut, Ion Iliescu sau Adrian Năstase, pentru că lumea riscă să îi crediteze datorită tinereţii.

Traian Băsescu, alături de Elena Udrea, la Congresul PNŢCD de la Braşov

Preşedintele Traian Băsescu participă, sâmbătă, la Congresul Extraordinar al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat de la Poiana Braşov, la care este prezentă şi Elena Udrea.

Kelemen: România va fi puternică şi respectată dacă va soluţiona relaţia dintre majoritate şi minoritate. Cred că România este pregătită să aibă un preşedinte maghiar – FOTO

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a lansat, vineri, la Miercurea Ciuc, candidatura la Preşedinţie, el declarând că România va fi puternică şi respectată, dacă va soluţiona relaţia dintre majoritate şi minoritate, adăugând că dacă va fi ales va fi un preşedinte al oamenilor.

Ponta: Serviciile de informaţii sunt afectate de disputa politică, dar îşi fac foarte bine treaba

Serviciile române de informaţii sunt, din păcate, afectate de disputa politică internă, dar îşi fac foarte bine treaba şi monitorizează orice fel de ameninţare la adresa României, ţara fiind una sigură, a declarat premierul Victor Ponta.