Politic

Un parlamentar ar fi vizat în dosarul în care a fost reţinut Mazăre – surse

Un parlamentar ar fi vizat în dosarul în care au reţinuţi, marţi seară, primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi cel care i-a dat mită acestuia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Manifestaţie de susţinere a lui Mazăre în campusul social Henri Coandă, înaintea reţinerii acestuia

Peste o sută de locuitori ai campusului social Henri Coandă, din Constanţa, au participat, marţi seară, pentru aproximativ două ore, la o manifestaţie de susţinere a primarului Radu Mazăre, evenimentul, desfăşurat în mijlocul cartierului, încheindu-se cu puţin timp înaintea reţinerii acestuia.

Mazăre, acuzat că a luat mită 175.000 euro pentru a favoriza firma care a construit „Henri Coandă”

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la un reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă", pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţie şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Radu Mazăre a fost REŢINUT. Primarul Constanţei, acuzat că a luat mită 175.000 euro pentru a favoriza firma care a construit „Henri Coandă”

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut, marţi, de procurorii anticorupţie, în urma audierilor de la sediul central al DNA. Edilul va fi prezentat instanţei, cu propunerea de arestare preventivă. El este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la un reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă", pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţie şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Antonescu: Povestea cu 7,4 milioane de români e un truc al lui Ponta, o demagogie cu gust îndoielnic

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Gândul Live, că invocarea de către Victor Ponta, în contextul cazului Radu Mazăre, a celor 7,4 milioane de români de la referendumul din 2012 este un truc al premierului, care dă dovadă de o demagogie cu gust îndoielnic.

Antonescu: Eu i-am cerut demisia lui Stroe de la Interne, Chiper era puţin vinovat spre deloc

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Gândul Live, că el personal i-a cerut demisia lui Radu Stroe de la şefia Internelor în ziua prezentării raportului asupra tragediei din Apuseni, însă fostul membru liberal al Guvernului a susţinut că şi-a prezentat singur demisia.

Antonescu: Dacă mă retrag din fruntea PNL nu înseamnă că mă retrag şi din cursa prezidenţială

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Gândul Live, că în situaţia în care se va retrage din fruntea partidului, urmare a unui scor la europarlamentare sub 20%, acest lucru nu va însemna în mod imediat retragerea sa şi din cursa pentru prezidenţiale.

Teodorovici a scris unui oficial suedez şi comisarilor UE după acuzaţiile privind banii pentru romi

Criza economică a alimentat discursurile populiste şi xenofobe în unele state membre, iar acest lucru afectează anumite populaţii, precum roma, se arată într-o scrisoare transmisă marţi de Eugen Teodorovici unui secretar de stat din Suedia şi comisarilor europeni Johannes Hahn şi Laszlo Andor.

Antonescu: Stroe l-a întrecut în planul nesimţirii pe Tăriceanu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Gândul Live, că Radu Stroe l-a întrecut în planul nesimţirii pe Călin Popescu Tăriceanu când a spus că speră ca liberalii să-şi rupă gâtul în alegeri.

APADOR-CH: CJUE a invalidat Directiva Big Brother. Autorităţile române să abroge legea

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a invalidat, marţi, Directiva 2006/24/EC privind păstrarea datelor de trafic informaţional, cunoscută şi ca Directiva Big Brother, anunţă APADOR-CH, cerând autorităţilor române să abroge legea care transpune acestă directivă.

PSD îl susţine pe Victor Ciorbea pentru funcţia de Avocat al poporului – surse

PSD îl susţine pe Victor Ciorbea pentru funcţia de Avocat al poporului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Antonescu: PSD şi UDMR au respins intabularea gratuită a terenurilor, care a fost susţinută de Cioloş

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că majoritatea parlamentară constituită din PSD şi UDMR a decis să respingă în Camera Deputaţilor proiectul de lege privind intabularea gratuită a terenurilor, promovat de PNL şi susţinut inclusiv de comisarul european Dacian Cioloş.

Contestaţia lui Funar privind candidatura la europarlamentare, respinsă definitiv

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins, marţi, contestaţia lui Gheorghe Funar la decizia Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a listei de candidaţi depusă în numele Partidului România Mare pentru alegerile europarlamentare.

Motivarea Tribunalului Bucureşti: Diaconu poate fi europarlamentar. Legea ANI nu poate fi asociată legii penale

TB arată, în motivarea deciziei privind candidatura lui Mircea Diaconu, că acesta are "vocaţia legală incontestabilă" de a ocupa funcţia de europarlamentar, instanţa explicând că legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice nu poate fi asociată legii penale.

Antonescu: Declaraţiile lui Ponta despre anchete, o dovadă proaspătă de neruşinare pesedistă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că afirmaţiile premierului Victor Ponta în cazul anchetării unor lideri ai PSD sunt dovada "proaspătă, nebănuită de neruşinare pesedistă", criticând faptul că prim-ministrul ar fi făcut o comparaţie cu martirii de la Revoluţia din 1989.

PNL a stabilit candidaţii la alegerile parţiale: Silaghi vrea să-şi reia mandatul de deputat

Conducerea PNL a validat, marţi, candidaţii pentru alegerile parlamentare parţiale care au loc pe 25 mai odată cu cele europarlamentare, între aceştia numărându-se Ovidiu Silaghi, care doreşte să obţină din nou mandatul de deputat la care a renunţat pentru un post de europarlamentar.

Ponta, întrebat de ce i s-a intonat imnul la MAI dacă nu e cea mai înaltă funcţie în stat:O să fiu!

Premierul Victor Ponta, care a participat alături de preşedintele Traian Băsescu la bilanţul Ministerului de Interne pe 2013, a fost întrebat de jurnalişti, la plecare, de ce i s-a intonat şi lui imnul naţional, deoarece nu este cea mai înaltă funcţie în stat, Ponta răspunzând: "O să fiu !".

Antonescu: Pregătim moţiunea de cenzură, se vor găsi patru semnături suplimentare pentru a o depune

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că parlamentarii liberali vor pregăti textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta, menţionând că se vor găsi patru parlamentari din afara PNL care să semneze documentul pentru a putea fi iniţiat.

Preşedintele PE se opune deocamdată impunerii de noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a pledat pentru prudenţă în legătură cu criza din Ucraina şi s-a declarat, deocamdată, împotriva impunerii de noi sancţiuni Rusiei, apreciind că UE are "interese comune" cu Moscova.

Camera adoptă o Declaraţie pentru neimpozitarea profitului reinvestit şi reducerea CAS

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 288 de voturi "pentru", o Declaraţie prin care "se pronunţă" pentru adoptarea unor măsuri cum ar fi neimpozitarea profitului reinvestit şi reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori.

Camera Deputaţilor cere ANI lămuriri privind angajările la cabinetele parlamentarilor

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să ceară un punct de vedere din partea ANI dacă un parlamentar încalcă art.301 din Codul Penal în cazul în care angajează la cabinetul său o persoană care a mai fost angajată în mandatul anterior, a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici

Ponta: Guvernul e un loc de muncă cu grad sporit de periculozitate

Premierul Victor Ponta i-a avertizat pe membrii comitetului pentru situaţii speciale de urgenţă, reunit la Palatul Victoria, că Guvernul este "un loc de muncă dificil, cu grad sporit de periculozitate", dar i-a îndemnat să îşi facă datoria, arătând că cetăţenii aşteaptă soluţii de la Guvern.

Radu Stroe a fost exclus din PNL: „Sunt la a treia excludere din PNL, pe aceasta a dorit-o Antonescu. Rămân independent”

Conducerea PNL a decis, marţi, excluderea din formaţiune a lui Radu Stroe, fost ministru de Interne.

Băsescu: SRI, DIICOT, DNA, nişte Rolls Royce-uri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la bilanţul MAI, că sunt instituţii care au fost complet depolitizate, "nişte Rolls Royce-uri" din punctul de vedere al funcţionării instituţionale, şeful statului nominalizând SRI, DIICOT şi DNA.

PNL nu mai are numărul de parlamentari necesar iniţierii unei moţiuni de cenzură

PNL nu mai are, începând de marţi, numărul de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură, demers anunţat de liberali în cazul în care Executivul nu ia măsurile de reducere a CAS cu 5% şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit, până pe 1 mai, astfel încât să se aplice din iulie.

INTERVIU cu Damian Drăghici: Discriminarea la noi, la romi, începe în casă. Egalitatea, un proiect al meu pentru PE – FOTO

Damian Drăghici, candidat al Alianţei PSD-UNPR-PC pentru Parlamentul European, declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că la romi discriminarea începe de acasă, că această problemă se rezolvă prin educaţie, inclusiv a celor din jur, acesta fiind unul dintre proiectele sale ca europarlamentar.

PCM: Ne aşteptăm de la noul guvern din Ungaria să continue politica de unire a naţiunii

Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, spune că aşteaptă de la noul guvern din Ungaria să continue "politica de unire a naţiunii", precum şi la "o conlucrare pe lucruri concrete", după ce "gesturile simbolice au fost făcute până acum", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Formaţiunea lui Berlusconi a semnat acorduri cu Partidul Românilor din Italia şi cu PPDD – Il Tempo

Forza Italia, partidul fostului premier italian Silvio Berlusconi, a semnat acorduri de coaliţie, în vederea scrutinului europarlamentar şi alegerilor locale italiene, cu Partidul Românilor din Italia (PRI) şi cu Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD), informează site-ul ziarului Il Tempo.

Senat: Persoanele care minimalizează în public Holocaustul, pedepsite cu închisoare sau amendă

Senatorii au adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca persoanele care minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul ori efectele sale să fie pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amendă, propunerea fiind iniţiată de Crin Antonescu.

Guvernul va sesiza Parchetul în cazul restituirilor de terenuri la Nana

Guvernul va sesiza Parchetul în cazul restituirilor de terenuri din comuna Nana (judeţul Călăraşi), arătând că numeroase astfel de operaţiuni din anii anteriori prezintă nereguli şi că, în septembrie 2013, un teren a fost vândut unei "persoane fizice" de către o firmă declarată inactivă.

Cazanciuc, despre declaraţia lui Ponta privind percheziţiile în cazul lui Mazăre: Nu am informaţii că ar fi o campanie împotriva cuiva. Cine încalcă legea să răspundă

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, întrebat despre declaraţiile făcute de premier, din care rezultă că ar exista o campanie împotriva preşedinţilor de Consilii Judeţene, că el nu are informaţii despre astfel de fapte, precizând că cine a încălcat legea, trebuie să răspundă.

Apelul lui Băsescu la MAI: Refuzaţi dependenţa carierei de suportul vremelnic al unui politician!

Preşedintele Traian Băsescu a făcut apel, marţi, la adresa poliţiştilor, cerându-le ca de acum înainte să refuze dependenţa carierei lor de suportul vremelnic al politicienilor, pentru că dependenţa politică îi "leagă de mâini" în activitate şi deciziilor lor.

Băsescu la bilanţul MAI: E grea viaţa politicienilor infractori când instituţiile îşi fac treaba

Preşedintele Băsescu a spus, la bilanţul MAI, că are convingerea că lupta împotriva grupurilor de crimă organizată va continua, pentru ca astfel de grupuri să înţeleagă tot mai bine că e grea viaţa de infractor, la fel cum este grea şi viaţa politicienilor infractori când instituţiile îşi fac treaba.

Radu Stroe: Nu cunosc vreo discuţie în care Ponta să facă acel trafic de influenţă în cazul Mehedinţi. În biroul lui Ponta de la Guvern e pelerinaj

Fostul ministru de Interne Radu Stroe, al cărui nume este vehiculat în dosarul Mehedinţi, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că nu cunoaşte ca premierul Victor Ponta să fi făcut vreun trafic de influenţă în acest caz, menţionând că nu îşi aminteşte de vreo întâlnire în cabinetul premierului.

Harris:Trebuie să fie un acord între preşedinte, Guvern, justiţie şi Parlament în privinţa numirilor

Ambasadorul britanic, Martin Harris, a declarat, marţi, întrebat de numirile făcute în Poliţie sau justiţie la cererea liderilor din teritoriu anchetaţi pentru corupţie, că trebuie să existe un acord între preşedinte, Guvern, justiţie şi Parlament în ceea ce priveşte aceste numiri.

Camera a adoptat pe articole proiectul prin care şeful informaţiilor armatei este numit de premier

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, pe articole, în pofida obiecţiilor PNL, PDL şi PPDD, propunerea legislativă de modificare a Legii 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN, astfel ca şeful Departamentului de informaţii al armatei să fie numit de primul-ministru.

Kovesi: Este începută urmărirea penală în dosarul în care a fost percheziţionată locuinţa lui Mazăre. DNA: Percheziţiile vizează fapte de corupţie – FOTO

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare. DNA a anunţat, marţi, că procurorii fac percheziţii la 12 adrese din Constanţa, Bucureşti şi Dâmboviţa, printre care şi la sediul unei instituţii publice, într-un dosar în care se fac cercetări privind fapte de corupţie care ar fi fost comise, în 2011-2013, de funcţionari cu funcţii de conducere.

Băsescu: Dacă este încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele României. DECLARAŢIILE preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj procurorilor, marţi, la bilanţul MAI, în legătură cu ancheta Corpului de control al premierului privind achiziţia de teren agricol la Nana: "Vă rog anchetaţi imediat şi, dacă e încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele României!".

PNL şi PDL au părăsit plenul Senatului

Senatorii PNL şi PDL au părăsit, marţi, plenul la votul final pentru proiectele organice, protestând astfel faţă de încălcarea Regulamentului prin faptul că Senatul nu se mai întruneşte în plen în ziua de miercuri.

Mesajul lui Ponta către şefii de Consilii Judeţene: Propaganda lucrează împotriva dumneavoastră, dar vă puteţi baza pe mine

Premierul Victor Ponta le-a spus, marţi, preşedinţilor de CJ, reuniţi la Palatul Parlamentului, sub egida UNCJR, că o întreagă propagandă şi un întreg aparat care îi detestă lucrează împotriva lor, lucru la care trebuiau să se aştepte, arătând că el personal şi Guvernul îi vor sprijini.