PNL nu mai are numărul de parlamentari necesar iniţierii unei moţiuni de cenzură

PNL nu mai are, începând de marţi, numărul de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură, demers anunţat de liberali în cazul în care Executivul nu ia măsurile de reducere a CAS cu 5% şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit, până pe 1 mai, astfel încât să se aplice din iulie.

284 afișări
Imaginea articolului PNL nu mai are numărul de parlamentari necesar iniţierii unei moţiuni de cenzură

PNL nu mai are numărul de parlamentari necesar iniţierii unei moţiuni de cenzură (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Numărul parlamentarilor PNL a scăzut marţi la sub o pătrime din numărul total al aleşilor, prin anunţarea demisiilor din Senat ale liberalilor Victor Ciorbea şi Iosif Secăşan.

Potrivit Constituţiei, pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură sunt necesare semnăturile a minimum o pătrime din numărul parlamentarilor: "Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii".

În prezent, PNL are 141 de parlamentari din totalul de 571, respectiv 47 de senatori şi 94 de deputaţi, în condiţiile în care Radu Stroe este în continuare membru al grupului PNL din Camera Deputaţilor.

Numărul minim necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură este, în prezent, de 143 de semnături.

Astfel, PNL este la acest moment în imposibilitatea de a iniţia singur o moţiune de cenzură.

De altfel, surse din conducerea PNL precizau pentru MEDIAFAX că la momentul angajării răspunderii Guvernului în Parlament pe programul care a venit să completeze programul de guvernare, liberalii au luat decizia de a nu iniţia o moţiune de cenzură, deoarece riscau ca în ultimul moment unii parlamentari să-şi retragă semnătura de pe document, iar demersul să rămână fără obiect.

Senatorul PNL Iosif Secăşan şi-a dat demisia, marţi, din Senat, arătând că este inculpat într-un dosar penal şi că nu doreşte să aducă prejudicii de imagine Senatului României şi PNL.

De asemenea, senatorul PNL Victor Ciorbea şi-a anunţat, marţi, demisia din Senat, urmare a alegerii sale în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici