BEC a respins cererea lui Tudorache de anulare a alegerilor. Panorama scandalului din Sectorul 1

  • Dan Tudorache cere reluarea alegerilor în Sectorul 1. BEC i-a respins cererea
  • USR este acuzat că a umblat în sacii cu voturi
  • Judecătorii au deschis două dosare penale, în care anchetează faptele, nu persoanele
  • Ultimele rezultate: Clotilde Armand: 40.94%; Daniel Tudorache: 39.81%
2760 afișări
Imaginea articolului BEC a respins cererea lui Tudorache de anulare a alegerilor. Panorama scandalului din Sectorul 1

BEC a respins cererea lui Tudorache de anulare a alegerilor. Panorama scadalului din Sectorul 1

Scandalul de la Sectorul 1 nu este stins, ba chiar ia amploare. Au apărut imagini în presă în care apar mai multe persoane care intră într-o sală unde par depozitate voturi.

La scurt timp, Jandarmeria şi Poliţia au anunţat că fac verificări. Şi procurorii de la Sectorul 1 au deschis al doilea dosar penal după ce au ieşit la iveală imaginile.

JANDARMERIA CAPITALEI: „Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale este asigurată cu post permanent de protecţie. Accesul în zona respectivă este restricţionat pe timpul cât aceasta este sigilată şi permis doar celor care au acest drept”

  • Care sunt explicaţiile? Reprezentanţi ai tuturor partidelor, care erau observatori, au fost chemaţi de preşedintele Biroului Electoral de sector pentru a finaliza procesele verbale, aşa motivează cei de la USR. Unele din persoanele aflate acolo erau din partea PSD.

CLOTILDE ARMAND, candidatul USR-PLUS, susţinut de PNL: Am avut delegaţi, PSD a avut delegaţi, toate partidele au avut delegaţi. Luni dimineaţă se ştiau deja rezultatele, au fost mici discrepanţe, toţi delegaţii au fost de acord cu corectarea discrepanţelor. Persoana care urcă pe teancurile cu voturi şi aşază sacii pe un dulap, sau unde i-a aşezat, este domnul Gâlcă Mihai Florentin, reprezentant în Biroul Electoral al PPUSL

DAN BARNA, Preşedinte USR: Următoarea minciună. USR ar fi furat sacii. Domnul care ia sacii şi iese cu ei pe uşă este şoferul lui Tudorache el este cel care a ieşit cu sacii în mână, la dispoziţia preşedintelui de secţie.

Reporter: Şoferul dumneavoastră a fost în acea sală?

DAN TUDORACHE: Nu a fost, aşa cum minţea Clotilde Armand

  • BEC a transmis că persoana care atinge sacii este Nicolae Sprîncu, preşedintele Biroului Sectorial 1. Ministrul de Interne a confirmat cine sunt persoanele. Vor exista verificări.

MARCEL VELA, ministrul de Interne: Cei prezenţi în depozitul unde sunt buletinele de voturi sunt preşedintele in biroul electoral de circumscripţie Sector 1, un membru delegat din partea PPUSL, cel care depozitează un sac, preşedintele secţiei de vot – care ridică un sac, preşedintele secţiei de votare 141, cel care se vede că ridică un sac şi trei observatori candidaţi din partea partidelor politice, care supraveghează procedura, cu aprobarea preşedintelui biroului electoral. Din cele 473 de procese verbale, 7 din ele sunt analizate, iar 23 de persoane care au semnat respectivele 7 procese, din partea tuturor partidelor, vor fi audiate.

  • Daniel Tudorache, însă, spune că nici măcar preşedintele BES nu avea voie să scoată sacii.

Îţi mai spun un lucru. Deşi sunt camere de luat vederi la orice colţ în clădire, singura care funcţiona era cea din camera cu sacii. Tudorache se întreabă şi el cine a acoperit celelalte camerele.

DANIEL TUDORACHE – candidatul PSD:  Ce să mai renumăr? Ştiu eu ce au făcut afară? (...) Acel candidat USR mergea printre saci... )

Tudorache nu mai vrea renumărarea voturilor. Vrea chiar reluarea alegerilor. BEC a respins cererea sa de reorganizare, însă lasă deschisă poarta pentru renumărare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici