Roger Federer s-a calificat în turul al treilea la Australian Open

Elveţianul Roger Federer (3 ATP) s-a calificat în turul al treilea la Australian Open, miercuri, după ce l-a învins în trei seturi pe sârbul Filip Krajinovic (41 ATP), în vârstă de 27 de ani, scor 6-1, 6-4, 6-1.

190 afișări
Imaginea articolului Roger Federer s-a calificat în turul al treilea la Australian Open

Roger Federer s-a calificat în turul al treilea la Australian Open

Federer a obţinut o victorie rapidă, în doar o oră şi 32 de minute. Elveţianul a reuşit 14 aşi, a realizat şapte break-uri şi a avut un procentaj de 77% al punctelor câştigate cu primul serviciu.

"E un start de sezon foarte bun până acum, mă simt foarte relaxat, deşi nu am avut meciuri în picioare înainte de Melbourne. Am obţinut două victorii la care nu mă aşteptam. Acum sunt fericit şi mă gândesc la următoarea partidă", a spus Federer, la finalul meciului.

În turul al treilea, Federer îl va întâlni pe australianul John Millman, în vârstă de 30 de ani, care este ocupantul poziţiei 47 ATP.

Roger Federer (38 de ani), în prezent pe locul trei mondial, a câştigat de şase ori titlul la Australian Open, ultima oară în 2018. Elveţianul este jucătorul cu cele mai multe titluri de Mare Şlem cucerite în carieră, 20, fiind urmat îndeaproape de Rafael Nadal, care a obţinut 19 astfel de distincţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici