Mediafax Echipa

Bucharest City Tour: Cardul de călătorie pentru linia turistică a Capitalei, în mai multe hoteluri partenere

Cardul de călătorie pentru linia turistică a Capitalei, Bucharest City Tour, este disponibil, de luni, în mai multe hoteluri partenere, putând fi achiziţionate de turişti de la recepţie, la pachet cu serviciile hoteliere, informează Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB).

Gérard Depardieu l-a comparat pe Vladimir Putin cu papa Ioan Paul al II-lea

Actorul francez Gérard Depardieu, aflat în această perioadă la Moscova, unde urmează să joace într-un nou film, l-a comparat pe preşedintele rus Vladimir Putin cu papa Ioan Paul al II-lea.

DOSARUL TRANSFERURILOR – Borcea: Nu se puteau da condamnări pe presupuneri şi supoziţii

Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, luni, că judecătoarele de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care au trimis dosarul transferurilor de fotbalişti spre rejudecare la Curtea de Apel, nu puteau da condamnări "pe presupuneri şi supoziţii".

Transportatorii români vor să oprească activitătea şi cer MAE informarea operatorilor străini

Transportatorii români ameninţă că, începând de joi, opresc total activitatea pentru o perioadă nedeterminată şi au solicitat ambasadelor României, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE), să comunice acest lucru pentru evitarea blocării în România a transportatorilor străini.

Vreme mai caldă în sudul şi estul ţării. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Marţi, în sudul şi estul ţării vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de normele climatologice.

VREMEA se răceşte până pe 1 iunie. Ce temperaturi vor fi în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 20 mai - 1 iunie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Patronat agricol: Românul nu are gena asocierii. Unde-s doi, deja-s prea mulţi

Românul nu are gena asocierii şi oricât s-ar încerca această metodă nu va avea succes, pentru că unde sunt doi deja sunt prea mulţi, a declarat luni, la un seminar, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli din România.

Scoţia riscă o criză bancară similară celei din Cipru dacă devine stat independent

Scoţia ar risca o criză bancară similară celei din Cipru dacă ar deveni o ţară independentă, întrucât ar avea un sector bancar "extrem de mare" raportat la dimensiunea economiei, arată un raport al guvernului britanic.

DOSARUL TRANSFERURILOR – Victor Becali: Chiar dacă procesul va continua, măcar avem speranţa că vom avea o judecată dreaptă

Impresarul Victor Becali a declarat, luni, că are speranţa că va avea parte de o judecată dreaptă deşi procesul va continua după decizia judecătorelor ICCJ de a trimite dosarul transferurilor de fotbalişti la Curtea de Apel Bucureşti.

Comisia Europeană a decis ca laptele să aibă o etichetă de origine

Comisia Europeană a decis ca laptele să aibă o etichetă de origine şi face o evaluare pentru a stabili ce tip de marcare ar avea un impact mai mare, a declarat luni la un seminar comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

Ponta: USL funcţionează pe bază de necesitate. Eu nu vreau să coabitez cu Antonescu

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că USL funcţionează, în acest moment, pe bază de necesitate, el arătând că România nu poate fi guvernată stabil decât de USL şi că nu vrea să coabiteze cu liderul liberal, Crin Antonescu, aşa cum face cu Traian Băsescu.

Siria, pregătită să lanseze rachete împotriva Israelului în cazul unui nou atac

Siria se pregăteşte să atace oraşul Tel-Aviv în cazul în care Israelul lansează un nou atac aerian pe teritoriul său, susţine The Sunday Times, citat de Haaretz, în ediţia electronică.

DOSARUL TRANSFERURILOR – Copos: Decizia ICCJ nu o comentez, dar nici eu şi nici oamenii de la Rapid nu am făcut nimic ilegal

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, nu a dorit să comenteze decizia judecătorelor ICCJ de a trimite dosarul transferurilor pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, dar a precizat că nici el şi nici un alt oficial al clubului nu au făcut nimic ilegal.

Experiment inedit: Animale trimise singure în spaţiu o lună. O capsulă spaţială având la bord şoareci, şopârle şi melci a revenit pe Terra

O capsulă spaţială rusească, având la bord şoareci, şopârle şi melci, a revenit pe Terra duminică, după o lună petrecută în spaţiu în cadrul unui proiect de cercetări ştiinţifice realizate în vederea unui zbor către Marte.

DOSARUL TRANSFERURILOR – Jean Pădureanu: Nu pot spune dacă e bine sau rău, dar sunt nevinovat

Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că are încredere în justiţie "sută la sută", subliniind că este nevinovat şi că este convins că "în finalul finalurilor acest lucru se va demonstra".

Ponta: Azi i-am trimis lui Băsescu mandatul de reprezentare la Consiliul European

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a discutat şi i-a trimis, în cursul zilei, preşedintelui Traian Băsescu mandatul de reprezentare la Consiliul European.

Cutremur cu magnitudinea de 6,8 în largul Chile

Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 a avut loc luni în largul statului Chile, a anunţat institutul american de geofizică USGS, precizând că pentru moment nu a fost emisă o alertă de tsunami.

Ponta: PNL să probeze prin fapte că e solidar cu PSD la guvernare. Protocolul USL e suspendat

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că PNL trebuie în perioada următoare să probeze prin fapte că e solidar cu PSD la guvernare, el arătând că decizia liberalilor de a fi solidari cu PSD trebuie să fie una sinceră, având în vedere că protocoul USL nu s-a respectat, fiind suspendat

DOSARUL TRANSFERURILOR se rejudecă – Dragomir: Este cea mai corectă decizie

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, că decizia judecătorelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) de a trimite dosarul transferurilor de fotbalişti pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti este "cea mai corectă decizie".

Cannes 2013: Un magnat chinez, victimă a unui jaf, îi critică pe organizatorii festivalului

Un magnat din industria cinematografică chineză a anunţat pe blogul său că a fost victima unui jaf comis în timpul Festivalului de Film de la Cannes şi a criticat cu vehemenţă "aroganţa" şi "lipsa siguranţei" care domnesc în Franţa.

Ponta: PSD e interesat să aibă toate garanţiile că PNL e solidar în continuare

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat, luni, că PSD este interesat să aibă toate garanţiile că PNL este în continuare solidar în Parlament, în Guvern şi în teritoriu, el arătând că nu Roşca Stănescu face obiectul unui interes foarte mare, ci o anumită atitudine a PNL.

Iliescu: Nu compromiţi USL pentru un om care tulbură apele ca să iasă în faţă

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că PSD nu trebuie să rişte ruperea USL condiţionând alianţa cu PNL de excluderea lui Sorin Roşca Stănescu, el arătând că USL nu trebuie compromisă de un om care tulbură apele ca să iasă în faţă.

Nicola Rizzoli arbitrează finala Ligii Campionilor

Arbitrul italian Nicola Rizzoli va arbitra finala Ligii Campionilor, care va avea loc, sâmbătă, pe arena Wembley, între formaţiile germane Borussia Dortmund şi Bayern Munchen.

DOSARUL TRANSFERURILOR se rejudecă. Reacţiile oamenilor de fotbal la aflarea deciziei

Instanţa supremă a decis luni să trimită DOSARUL TRANSFERURILOR de jucători pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care în noiembrie 2012 a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi pentru înşelăciune.

Angelina Jolie vrea să joace rolul mamei sale, într-un film biografic

Angelina Jolie vrea să joace rolul mamei sale, Marcheline Bertrand, într-un film biografic care va fi realizat de compania de producţie cinematografică deţinută de Brad Pitt, potrivit unor informaţii apărute în presa britanică.

Companii chineze, interesate să investească la Cluj în energia solară, maşini agricole şi textile

Un reprezentant al provinciei chineze Shandong a anunţat, luni, că mai multe companii ar fi interesate să investească în judeţul Cluj, principalele domenii vizate fiind construcţii de maşini agricole, energie solară şi textile.

UE va reevalua în acest an fracturarea hidraulică şi problemele de mediu asociate

Uniunea Europeană (UE) va reevalua în acest an fracturarea hidraulică şi problemele de mediu asociate acestui proces tehnologic, a declarat comisarul european pentru energie, Guenther Oettinger, citat de ziarul Die Welt, preluat de MarketWatch.

Antonescu: Episodul Roşca Stănescu e închis. Nu mai e criză în USL

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la sosirea la şedinţa liberalilor, că "episodul Roşca Stănescu este închis" şi că în opinia sa nu mai e criză în USL.

Blaga: PDL nu se rupe. Îl băgaţi în seamă pe Albă ca Zăpada? Ce s-a adeverit din pronosticurile lui?

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că PDL nu se va rupe, că a avut şi va avea discuţii cu toţi democrat-liberalii şi că nu vede în acest moment necesară o măsură de excludere a unor membri.

Cristian Mungiu: Mi-ar plăcea să ştiu cum gândeşte o actriţă atât de populară ca Nicole Kidman

Regizorul Cristian Mungiu a declarat, într-un interviu publicat pe site-ul Festivalului de la Cannes (15 - 26 mai), că, dacă ar avea de ales să fie în pielea unui alt jurat de pe Croazetă, acea persoană ar fi Nicole Kidman, pentru că îşi doreşte să afle ce gândeşte o actriţă atât de populară.

Conducerile PSD şi PNL se întrunesc separat, şedinţa USL amânată pentru a stopa scandalul mediatic

Conducerile PSD şi PNL se reunesc luni la prânz în şedinţe separate, pentru a discuta ultimele evenimente legate de USL, iar şedinţa convenită de liderii Uniunii pentru a discuta divergenţele apărute a fost amânată pentru a evita continuarea scandalului mediatic, au declarat surse USL.

Un meteorit s-a prăbuşit pe Lună: Explozia, vizibilă cu ochiul liber – VIDEO

Un meteorit s-a prăbuşit pe 17 martie pe Lună, impactul putând fi vizibil cu ochiul liber de orice persoană de pe planeta noastră care se uita, în acel moment, la Lună.

Blaga, întrebat dacă s-a întâlnit cu PNL: E un neadevăr. Nu avem ce să discutăm

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că PDL nu are niciun motiv să negocieze cu liberalii, arătând că democrat-liberalii sunt în opoziţie şi vor rămâne în opoziţie până după viitoarele alegeri parlamentare.

Ibrahimovici, cel mai bun fotbalist al campionatului Franţei

Atacantul suedez al formaţiei Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici, a primit trofeul pentru cel mai bun fotbalist al campionatului Franţei, duminică seară, la festivitatea organizată de Uniunea jucătorilor profesionişti.

Gala Billboard Awards 2013 – Marii câştigători ai premiilor muzicale. Maddona, vestimentaţie provocatoare – FOTO

Cântăreaţa americană Taylor Swift este marea câştigătoare a galei Billboard Awards 2013, unde a câştigat opt trofee, inclusiv cel acordat la categoria "artistul anului".

Coreea de Nord a efectuat AL CINCILEA TEST DE RACHETĂ în trei zile. Ban Ki-moon: Există riscul unei „escalade periculoase”

Coreea de Nord a efectuat luni un nou test de tir al unei rachete cu rază scurtă de acţiune, al cincilea în decurs de trei zile, o serie de teste care l-au determinat pe secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, să îşi exprime îngrijorarea cu privire la riscul unei "escalade periculoase".

Roberta Anastase se căsătoreşte pe 30 iunie. Traian Băsescu ar urma să-i fie naş

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, în prezent deputat şi vicepreşedinte al PDL, se va căsători în 30 iunie, naşi urmând a-i fi, potrivit unor surse, preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa Maria.

Vânzările de bunuri de folosinţă îndelungată au crescut în primul trimestru cu 4%, la 349 milioane euro

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată din România a crescut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 4%, la 349 milioane euro, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare a pieţei GfK.

SIF Oltenia a cumpărat de la Fondul Proprietatea acţiuni OMV Petrom de aproape 20 milioane lei

SIF Oltenia (SIF5) a cumpărat 0,09% din acţiunile OMV Petrom (SNP), pentru aproape 20 milioane lei (4,6 milioane euro), în cadrul plasamentului privat prin care Fondul Proprietatea (FP) a vândut 1,11% din titlurile companiei din sectorul energetic, cu 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).

Doi muncitori răniţi, dintre care unul grav, în urma unui accident de muncă la IMGB

Doi muncitori au fost răniţi în urma unui accident care a avut loc luni dimineaţă, la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB), unul dintre aceştia fiind transportat la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Capitală, în comă, cu traumatisme cranio-cerebral şi toracic.