Mediafax Echipa

Barack Obama recunoaşte existenţa atacurilor aeriene americane asupra Al-Qaida în Pakistan

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a recunoscut luni că ţara sa a executat atacuri cu avioane fără pilot împotriva Al-Qaida în Pakistan, operaţiuni care nu au fost până în prezent confirmate oficial de Washington.

Nicolas Sarkozy respinge categoric ideea plasării Greciei sub tutelă bugetară de către UE

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a respins categoric luni seară ideea plasării sub tutelă bugetară a Greciei de către Uniunea Europeană, aşa cum propune un document al Guvernului german care a provocat polemici.

Ialomiţa: Dubă de Poliţie, implicată într-un accident rutier. Trei morţi şi patru răniţi

Trei persoane au murit, iar patru bărbaţi, între care trei poliţişti de la IPJ Iaşi, au fost răniţi, după ce un autoturism Opel a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu o dubă de Poliţie, pe DN 2 Bucureşti - Urziceni, în judeţul Ialomiţa, printre morţi fiind şi un copil în vârstă de o lună.

Băsescu, întrebat dacă transmite ceva USL, pentru vizita la Bruxelles: Nu ne întâlnim, nu comentez

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, luni seară, la Bruxelles, ce le transmite liderilor opoziţiei, care se vor afla, marţi, în capitala Belgiei, şeful statului răspunzând, râzând: "Din păcate, nu ne întâlnim să le transmit ceva. Deci nu comentez despre opoziţie".

Băsescu: Ţările non-euro participă la unele dintre întrunirile Zonei. Este un compromis acceptabil

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, după lucrările informale ale Consiliului European, că s-a stabilit ca statele non-euro să participe la reuniunile oficiale ale zonei euro ori de câte ori se discută despre piaţa unică, competitivitate sau modificările de strategie ale Zonei Euro.

Băsescu: Trebuie să adoptăm prin Constituţie noul tratat, până la finele lui 2013, poate mai repede

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, după lucrările informale ale Consiliului European, că noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de România, prin Constituţie, până la finalul anului 2013, în unele condiţii acest lucru fiind necesar de făcut chiar şi mai repede.

UPDATE: Cehia a refuzat să adere la noul pact bugetar european

(Adaugă declaraţii ale premierului suedez şi elemente de background.)

SUMMITUL EUROPEAN: 25 de ţări, printre care şi România, au adoptat un NOU TRATAT BUGETAR. Cehia şi Marea Britanie au refuzat

Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar, a anunţat preşedintele UE.

Boc:Până la parlamentare, PDL va recupera consistent din procentul reprezentând opţiunea alegătorilor

PDL va înregistra până la alegerile parlamentare o recuperare consistentă din procentele reprezentând opţiunea alegătorilor, pierdute din cauza măsurilor de austeritate pe care Guvernul a fost obligat să le adopte în perioadă de criză economică, a afirmat, luni, liderul partidului, premierul Boc.

A 18-A ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 40 de persoane au scandat în Piaţa Universităţii

Aproximativ 40 de persoane au protestat, luni seară, pentru câteva ore, în Piaţa Universităţii din Capitală, scandând ca şi zilele trecute lozinci împotriva preşedintelui, a premierului şi a Guvernului.

Boc: Greva parlamentară a opoziţiei este imatură şi iresponsabilă. Se comportă ca la grădiniţă

Decizia opoziţiei de a declanşa greva parlamentară este imatură şi iresponsabilă, politicienii opoziţiei având datoria să îşi exercite meseria pentru care sunt plătiţi, nu să se comporte ca la grădiniţă, luându-şi jucăriile şi plecând acasă supăraţi, a declarat, luni, liderul PDL, premierul Emil Boc

Ce spune Boc despre gestul său de a deszăpezi personal cu lopata

Premierul Emil Boc consideră că gestul său de săptămâna trecută de a cere militarilor o lopată pentru a-i ajuta la deszăpezirea autostrăzii Bucureşti-Piteşti nu a fost unul deplasat, ci s-a dorit a fi "o formă de solidaritate de viaţă".

Boc: L-am revocat pe Baconschi pentru o expresie care nu a fost potrivită, la momentul potrivit

Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe nu pentru activitatea sa guvernamentală, ci pentru o expresie care "nu a fost potrivită, la momentul potrivit", a declarat, luni seara, premierul Emil Boc.

Boc: CC a considerat neconstituţionale unele articole din legea comasării alegerilor, nu toată legea

Informaţiile existente indică faptul că CC a considerat drept neconstituţionale doar anumite articole din proiectul legii de comasare a alegerilor, nu actul normativ în totalitate, o decizie finală în privinţa acestei legi urmând să fie luată pe baza motivării, a declarat, luni seara, premierul Boc.

Cristian Preda: Este posibil ca România să fie prezentată în Parlamentul European, la audierile USL, ca o dictatură

Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie, pe blog, că este foarte posibil ca marţi, în PE, România să fie prezentată, în cele două audiţii publice organizate de deputaţii din USL, "ca o dictatură care are de gând să inunde spaţiul mioritic cu cianură".

Boc: Noua lege a sănătăţii este prioritară şi va fi aplicată începând cu acest an

Noul proiect de lege privind sistemul de sănătate va fi aplicat începând cu acest an, fiind o măsură prioritară de reformă prevăzută inclusiv în acordul cu instituţiile europene, a declarat, luni seara, la postul public de televiziune, premierul Emil Boc.

Ministerul francez al Apărării a comandat 34 de elicoptere militare de tip NH90

Ministerul francez al Apărării a comandat 34 de elicoptere de transport militar de tip NH90, anunţă compania Eurocopter (din grupul EADS).

Boc: Reducerea CAS pentru angajatori va fi prima măsură când economia permite, dar acum nu e posibil

Reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori va fi principala măsură adoptată de Guvern atunci când datele economice vor permite o astfel de relaxare fiscală, în prezent neputând fi însă avansat un termen pentru aplicarea acestei diminuări, a declarat, luni seara, premierul Emil Boc.

Boc: Nu pot să spun dacă după 1 aprilie se vor mări pensiile şi salariile. A face promisiuni acum este devreme

Premierul Emil Boc a declarat luni că nu poate promite eventuale recuperări de salarii în sectorul public şi indexări de pensii, aceste măsuri depinzând de rezultatele economice ale primului trimestru. VEZI DECLARAŢIILE PREMIERULUI

Hillary Clinton îndeamnă ONU să acţioneze pentru încetarea violenţelor din Siria

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a cerut Naţiunilor Unite să acţioneze pentru încetarea violenţelor din Siria, înaintea unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU.

Semnarea ACTA de către statele UE, prim pas pentru intrarea în vigoare a controversatului document

Semnarea de către UE şi 22 de state membre a acordului ACTA este doar un prim pas către intrarea în vigoare a controversatului document, asupra oportunităţii acestuia urmând să se pronunţe, procedural, PE, dar şi Consiliul UE.

Ministerul Finanţelor vrea să vândă în februarie titluri de stat de 5 mliarde lei

Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna februarie şapte licitaţii prin care intenţionează să atragă 5 miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni şi titluri de stat, printre care şi obligaţiuni pe 15 ani în valoare de 300 milioane lei.

FRIGUL CONTINUĂ SĂ FACĂ VICTIME: Cel puţin 18 persoane au murit, în Ucraina, din cauza gerului

Valul de frig care afectează de patru zile Ucraina s-a soldat cu 18 morţi, anunţă Ministerul ucrainean al Sănătăţii.

Unicameral cu dispensă de la USL

Anunţata grevă parlamentară a USL va bloca activitatea Senatului aproape complet, cel puţin până când puterea va lua măsuri pentru a face acest for funcţional, Parlamentul putându-se afla, pe termen scurt, în ipostaza de a fi, practic, unicameral.

Persoanele care au bijuterii, metale preţioase şi blănuri nu primesc prestaţii sociale

Persoanele care au obiecte de artă, bijuterii şi metalele preţioase de peste 100 de grame, blănuri, obiecte de cristal şi porţelan de mare valoare sau obiecte de colecţie nu pot primi prestaţii sociale, a anunţat, luni, Ministerul Muncii.

DACIA LODGY, în mijlocul unui scandal: Jacques Villeneuve spune că Trofeul Andros a fost o competiţie trucată

Fostul campion mondial de Formula 1, canadianul Jacques Villeneuve, participant la ultima ediţie a Trofeului Andros, a declarat despre această competiţie că a fost una aranjată pentru a îl favoriza pe francezul Alain Prost, câştigător la volanul unei maşini Dacia Lodgy.

Apostu şi Stoia, mutaţi la Spitalul Penitenciar Dej din cauza unor probleme de sănătate

Primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia au fost mutaţi, luni, la Spitalul Penitenciar Dej, avocaţii celor doi susţinând că starea de sănătate a acestora "s-a înrăutăţit din cauza condiţiilor inumane în care au fost ţinuţi la Penitenciarul Rahova".

Preşedintele Băsescu primeşte marţi la Cotroceni delegaţia FMI, CE şi BM

Preşedintele Traian Băsescu va primi, marţi, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Tecău: Mă concentrez pe jocul meu, nu pe banii din cont

Jucătorul Horia Tecău, care după rezultatele obţinute la Australian Open a depăşit suma de un milion de dolari câştigaţi din tenis, a declarat, luni, la sosirea în ţară, că se concentrează pe jocul său şi nu pe banii din cont.

Constanţa: Trei trenuri de călători anulate, după ce o garnitură feroviară a rămas înzăpezită

Trei trenuri de călători au fost anulate, luni după-amiază, după ce o garnitură feroviară a rămas înzăpezită în dreptul localităţii constănţene Mihai Viteazu, nefiind scoasă din nămeţi nici până la ora actuală.

Fiica Iuliei Timoşenko se va adresa Senatului SUA pentru a cere eliberarea acesteia

Fiica Iuliei Timoşenko, Evghenia Carr, va rosti un discurs în Senatul Statelor Unite, în cadrul unei campanii internaţionale pentru a cere eliberarea mamei sale.

Romanian Govt: Economy Ministry To Hold Public Debate On ACTA

Romania's Economy Ministry will hold public debates on the Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA), which will enter force only after several stages, including being ratified by the Parliament, and which does not change intellectual property legislation, the Government informs.

Un român a fost atacat cu un pistol în Austria pentru că nu s-a grăbit să elibereze parcarea

Un român a fost atacat cu o armă de foc la Viena pentru că nu s-a grăbit să elibereze un loc de parcare pentru care aştepta un alt şofer.

Ministerul Economiei va avea consultări publice privind ACTA. Actul nu schimbă legea

Ministerul Economiei va iniţia consultări publice privind Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), un document care nu poate fi aplicat înainte de parcurgerea mai multor etape, inclusiv ratificarea în Parlament, şi care nu modifică legea în domeniul proprietăţii intelectuale, susţine Guvernul.

Asociaţia Producătorilor de Medicamente solicită FMI modificarea taxei clawback pentru evitarea colapsului producătorilor locali

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România solicită FMI, CE şi BM modificarea taxei clawback, astfel încât să se calculeze în funcţie de preţul de producţie, nu de raft, şi să fie plafonată pentru producătorii de medicamente generice, în majoritate producători locali.

Amenzi de peste 90.000 de lei pentru bucureştenii care nu au curăţat zăpada de pe trotuare

Bucureştenii care nu au curăţat zăpada de pe trotuare au fost amendaţi cu peste 90.000 de lei, în ultima săptămână fiind date aproape 1.500 de somaţii atât pentru deszăpezirea trotuarelor, cât şi pentru îndepărtarea ţurţurilor de pe acoperişurile clădirilor.

Baletul de Stat din Berlin, pe 23 februarie, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti

Baletul de Stat din Berlin prezintă Gala Baletului Berlinez, spectacol în cadrul căruia vor evolua 11 solişti şi primsolişti ai instituţiei, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, pe 23 februarie, de la ora 19.00, informează organizatorii.

A 18-A ZI DE PROTESTE ÎN ŢARĂ: Sute de oameni au manifestat în mai multe oraşe

Sute de oameni au protestat, luni, pentru a 18-a zi consecutiv, în mai multe oraşe din ţară, cerând demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu. La Satu Mare, 700 de persoane au participat la mitingul organizat de Cartel Alfa, majoritatea protestatarilor fiind angajaţi ai Electrolux, aflaţi în grevă generală.

Bărbaţii divorţaţi, de două ori mai dispuşi să se recăsătorească decât femeile divorţate

Bărbaţii divorţaţi sunt de două ori mai dispuşi să se recăsătorească decât femeile divorţate, potrivit unui studiu realizat recent în Marea Britanie.

Ponta: Nu am calculat cât dăunează imaginii PSD condamnarea lui Năstase

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că nu se impune o discuţie în partid după condamnarea lui Adrian Năstase şi că nu a calculat ce prejudiciu de imagine aduce sentinţa respectivă.