Mediafax Echipa

Un primar arădean refuză să plătească salariile profesorilor acuzând „debandada din şcoală”

Primarul din Şimand (Arad), Ioan Şimon, refuză să plătească salariile dascălilor şcolii generale din localitate, spunând că în unitate este "debandadă" de o lună, în timp ce profesorii cred că edilul este supărat că nu au fost de acord cu schimbarea zilei pentru festivităţile de închidere a anului.

Propunerea legislativă privind dublarea filmelor, respinsă de plenul Camerei Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 277 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi zece abţineri, raportul Comisiei de cultură privind respingerea propunerii legislative de modificare a Legii audiovizualului care viza dublarea filmelor străine în limba română.

Arad: Copil de doi ani, la spital după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc

Un băieţel de doi ani a fost transportat, marţi după-amiază, la Spitalul Judeţean Arad, după ce a căzut de la o fereastră aflată la etajul al patrulea al blocului în care locuieşte, iar medicii afirmă că este în stare stabilă, impactul fiind atenuat de sârmele de uscat rufe de la etajele inferioare.

Încep înscrierile pentru super show-ul „MasterChef” de la Pro TV

Pro TV dă startul, săptămâna aceasta, înscrierilor pentru cel mai spectaculos show de cooking oferit românilor, pasionaţii de gătit care doresc să participe în competiţie putând intra pe site-ul Pro TV pentru a-şi depune candidatura, informează televiziunea.

Centrul de Sănătate din Plopeni, închis la 1 aprilie, va deveni spital privat

Clădirea în care a funcţionat Centrul de Sănătate Plopeni, unitate medicală închisă la 1 aprilie, după ce a fost inclusă pe lista spitalelor ce vor fi transformate în cămine de bătrâni, a fost închiriată unei firme private care va deschide un spital în fostul centru de sănătate.

Comisarul UE al Sănătăţii critică Germania pentru informaţiile despre sursa epidemiei de E.coli

Comisarul UE al Sănătăţii, John Dalli, a criticat Germania pentru informaţiile imprecise referitoare la sursa epidemiei de E.coli, informează postul britanic Sky News.

Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc

Chiriile pentru apartamentele din zona litoralului au înregistrat o scădere moderată în acest an faţă de 2010 şi pornesc de la 75 de euro pe lună pentru o garsonieră în Eforie Sud şi pot ajunge la 470 de euro pe lună pentru un apartament cu trei camere în Mamaia.

UPDATE: Grupul Mechel a finalizat o investiţie de 48,7 milioane dolari la combinatul din Oţelu Roşu

(adaugă declaraţii ale prefectului judeţului Caraş-Severin, alte date, în paragrafele 3-5)

Medicii sunt sceptici în privinţa şanselor de supravieţuire ale bărbatului rănit la Chişinău

Medicii de la spitalul de urgenţă sunt sceptici în privinţa şanselor de supravieţuire a preşedintelui Federaţiei de Tenis, Igor Ţurcan, rănit grav în explozia de la Chişinău, relatează PRO TV Chişinău.

Un sfert din hackerii din Statele Unite sunt informatori ai FBI

Un sfert dintre hackerii din Statele Unite au fost recrutaţi de autorităţile federale, conform rezultatelor unei investigaţii jurnalistice publicate de ziarul The Guardian.

Braşov: Un fost primar şi un fost viceperimar, condamnaţi la închisoare cu suspendare

Fostul primar din comuna Ucea, judeţul Braşov, un fost viceprimar şi un consilier local, alături de alte două persoane, au fost condamnaţi de Curtea de Apel Braşov la câţiva ani de închisoare cu suspendare pentru acordarea de subvenţii ilegale din bani europeni, în anul 2007.

Serena Williams revine în competiţie la turneul de la Eastbourne

Jucătoarea de tenis Serena Williams va reveni în competiţie la turneul de la Eastbourne, care începe sâmbătă, după aproape un an de absenţă din cauza accidentărilor şi a unei embolii pulmonare, informează As.

Fotografie cu îmbătrânire facială artificială, realizată pentru găsirea unei fete dispărute în 2007

Poliţiştii din Vâlcea au realizat o fotografie cu îmbătrânirea facială artificială a unei fete dispărute în anul 2007, pe când avea nouă ani, şi care nu a fost găsită până în prezent, acesta fiind cel mai dificil caz cu care se confruntă oamenii legii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE: Igor Dodon, pe primul loc în alegerile din Chişinău cu 48,07 la sută – rezultate finale

(Adaugă detalii despre procentele obţinute de ceilalţi candidaţi)

PDL Bistriţa consideră că este în dificultate dacă Botiş rămâne candidatul formaţiunii la Primărie

Secretarul general al PDL Bistriţa, consilierul municipal Alin Seserman, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că partidul său vrea să câştige Primăria Bistriţa şi nu poate să treacă cu vederea faptul că este într-o "dificultate" în cazul în care Ioan Nelu Botiş ar fi candidat în 2012.

Fălticeni: Muzeul Ion Irimescu, Casa Lovineştilor şi Casa Sadoveanu, reabilitate cu fonduri europene

Primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, a anunţat, marţi, că municipalitatea implementează proiecte cu finanţare europeană şi de la bugetul local în valoare de peste două milioane de euro în reabilitarea muzeelor din oraş, acestea urmând să fie apoi promovate şi incluse în circuite turistice.

Igaş: Aderarea României la Schengen va avea loc, în proporţie de 99 la sută, în 2011

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că România este într-adevăr pregătită să adere la Spaţiul Schengen şi că acest lucru se va întâmpla, în proporţie de 99 la sută, în 2011.

Candidatul independent Mihai Godea confirmă că bărbatul rănit la Chişinău este şeful său de campanie

Candidatul independent la primăria capitalei Mihai Godea a confirmat marţi pentru PRO TV Chişinău că preşedintele Federaţiei de Tenis Igor Ţurcan, rănit în explozia din centrul capitalei, este şeful echipei sale de campanie.

Barele de combustibil de la trei reactoare ale centralei Fukushima s-au topit în totalitate

Trei reactoare ale centralei de la Fukushima s-au confruntat cu topirea totală a miezului nuclear după accidentul provocat de seismul şi cutremurul din 11 martie, anunţă Autoritatea niponă pentru Urgenţe Nucleare, citată de CNN.

„Pro Lex”:Modificările propuse la Statutul poliţistului, cu încălcarea unor drepturi constituţionale

Sindicatul "Pro Lex" susţine că, după ultimele schimbări în Statutul poliţistului, conducerea MAI propune noi modificări prin care s-ar încălca dreptul constituţional al poliţiştilor şi liderilor de sindicat la liberă exprimare şi la alegerea organelor de conducere sindicală.

Lady Gaga, doar în chiloţi şi cu părul turcoaz la un eveniment monden – FOTO

Lady Gaga a fost din nou în centrul atenţiei cu ţinutele extravagante pe care a ales să le poarte la ceremonia de decernare a premiilor CFDA (Consiliul Designerilor de Modă din America).

Comisia de apărare din Senat respinge propunerea ca ministrul Sănătăţii să fie membru CSAT

Senatorii din Comisia pentru apărare au respins, marţi, un proiect de lege pentru modificarea Legii 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prin care se propunea ca ministrul Sănătăţii să fie membru al CSAT.

Cioloş: Compensaţiile pentru producătorii români de legume, 41,9%-67,7% din preţul mediu european

Compensaţiile pentru producătorii români de legume afectaţi de criza generată de epidemia E.coli vor varia între 41,9% şi 67,7% din preţul mediu european la castraveţi, roşii şi salată, pentru producătorii organizaţi, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, comisarul european Dacian Cioloş.

Serialul sud-coreean „Kim Suro: Regele de fier”, de miercuri, la TVR 1

Un nou serial sud-coreean de ultimă oră, "Kim Suro: Regele de fier", marca MBC, finalizat în 2010, va fi difuzat la TVR 1 de miercuri, informează postul public de televiziune.

MDRT a selectat consultanţii pentru primul plan de marketing al Bucureştiului

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a semnat cu asocierea Detente Consultants (Franţa) - Detente Consultants Ploieşti un contract pentru realizarea primului plan profesionist de marketing al Bucureştiului în domeniul turismului, aferent perioadei 2011-2015, potrivit instituţiei.

Furtul de cabluri de cupru din reţeua de cale ferată britanică atinge proporţii epidemice

Furtul de cabluri de cupru din reţeaua de cale ferată a Marii Britanii atinge proporţii "epidemice" şi costă compania feroviară milioane de lire sterline pentru plata compensaţiilor determinate de întârzieri şi pentru angajarea de personal care să prindă hoţii.

Romanian Lower House Rejects Opposition’s Motion On „Legal Highs”

The Romanian Chamber of Deputies on Tuesday rejected with 164 votes against, 135 votes in favor and three abstentions the opposition’s simple motion targeting the way authorities tackled problems regarding the sale and use of plant-based psychoactive substances.

Maşina care a explodat la Chişinău era parcată în zonă de câteva zile – surse

Maşina care a explodat marţi în centrul capitalei moldovene şi care avea numere de înmatriculare ruseşti era parcată în zonă de câteva zile, au declarat surse din cadrul Ministerului de Interne, citate de Infotag, în pagina electronică.

Ridurile pot prezice riscul de producere a fracturilor osoase

Numărul şi adâncimea ridurilor de pe faţă şi gât pot prezice riscul de producere, la femei, a fracturilor osoase, potrivit unui studiu american publicat, luni, în Statele Unite ale Americii.

Liderul europarlamentarilor PSD cere demisia lui Laszlo Tokes din funcţia de vicepreşedinte al PE

Liderul europarlamentarilor PSD Cătălin Ivan cere demisia din funcţia de vicepreşedinte a Parlamentului European a eurodeputatului Laszlo Tokes, ca urmare a iniţiativei acestuia de a înfiinţa o reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles şi a "pretenţiilor de autonomie" formulate de Tokes în PE.

Boc către constructorii de pe Coridorul IV: Avem toleranţă zero faţă de orice lucrare proastă sau nerealizată la timp

Premierul Emil Boc le-a cerut constructorilor tronsoanelor de autostradă de pe Coridorul IV Paneuropean să respecte graficul de execuţie şi cerinţele de calitate ale proiectelor şi i-a avertizat că nu vor fi acceptate lucrări sub standardele valabile din alte state membre ale Uniunii Europene.

Dodon şi Chirtoacă, în al doilea tur la alegerile pentru primăria Chişinăului

Candidatul comunist la primăria Chişinău, Igor Dodon, a câştigat alegerile cu 48,07 la sută din voturi, în faţa primarului în exerciţiu, Dorin Chirtoacă, pentru care au votat 46,51 la sută dintre cetăţenii capitalei, a anunţat marţi Comisia Electorală Centrală, după numărarea tuturor voturilor.

Consiliul JAI va adopta concluziile privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) va adopta, în sesiunea organizată joi şi vineri, la Luxemburg, concluziile privind stadiul evaluării României şi Bulgariei în cadrul procesului de aderare la Spaţiul Schengen.

UPDATE: MTI a semnat contractele pentru ultimele trei loturi ale autostrăzii Orăştie-Sibiu

(adaugă declaraţii ale ministrului Transporturilor, alte date)

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital: Fuziunea Cosmote cu Romtelecom ar fi în defavoarea statului

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) consideră că fuziunea dintre Romtelecom şi Comsote România ar fi în defavoarea statului deoarece profitabilitatea noii entităţi create este una discutabilă, având în vedere pierderile mari înregistrate de către Cosmote în ultimii ani.

FOCUS: Tătăruşanu, singurul jucător din Liga I care a jucat în toate partidele din sezonul 2010/2011

Portarul echipei Steaua, Ciprian Tătăruşanu, este singurul jucător din Liga I care a evoluat în toate meciurile din sezonul 2010/2011, din cele 34 de etape, fotbalistul grupării bucureştene fiind integralist în 33.

Legea privind gestionarea câinilor fără stăpân, retrimisă la comisie

Plenul Camerei Deputaţilor a decis, marţi, ca proiectul de lege privind gestionarea câinilor fără stăpân să fie retrimis Comisiei de administraţie.

Predoiu: Sunt regretabile, nefondate şi neavenite aprecierile diplomatului olandez

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, că sunt regretabile, nefondate şi neavenite aprecierile diplomatului olandez, care prejudiciază imaginea unui stat membru UE, partener al Olandei.

Cursul BNR a urcat la 4,1544 lei/euro, cel mai înalt nivel din ultimele două luni şi două săptămâni

Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a sesiunii interbancare de marţi, iar Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,1544 lei/euro, cea mai înaltă cotaţie din ultimele două luni şi două săptămâni.