Mediafax Echipa

Tabără: Nu cred că mai este necesară taxarea pentru terenurile nelucrate; trebuie stimulată arenda

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără afirmă că proprietarii de terenuri nu pot fi taxaţi pentru că nu le lucrează şi crede că mai importantă ar fi stimularea arendei, în timp ce ministrul Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu vrea să îi sancţioneze "cât mai repede" pe cei care nu cultivă pământul.

Simona Spiridon are probleme de sănătate şi nu va mai juca în acest sezon

Conducerea campioanei Ungariei la handbal feminin, Gyor ETO, a anunţat, miercuri, că jucătoarea Simona Spiridon nu va mai evolua până la finalul sezonului, din cauza problemelor de sănătate.

Disputele între Nicolas Sarkozy şi Traian Băsescu, un lucru obişnuit la summiturile UE

Disputele între preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi omologul său român, Traian Băsescu, au devenit o caracteristică obişnuită a summiturilor recente ale Uniunii Europene, comentează Brussels Blog, găzduit de site-ul Financial Times.

Copos: Marian Rada va fi antrenorul Rapidului până la sfârşitul acestui sezon

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că tehnicianul Marian Rada va fi antrenorul giuleştenilor până la finalul sezonului, el urmând a fi ajutat ca secund de jucătorul Daniel Pancu.

BNR a împrumutat joi trei bănci cu peste 400 de milioane de lei, printr-o operaţiune repo

Banca Naţională a României (BNR) a injectat joi 403 milioane lei în piaţa interbancară, la o dobândă de 6,25%, egală cu rata dobânzii de politică monetară, iar la operaţiune au participat trei bănci, potrivit dealerilor.

Rusia a interzis companiilor petroliere să exporte combustibili în luna mai

Guvernul rus a interzis companiilor petroliere să exporte carburanţi în luna mai, în condiţiile în care multe regiuni din Rusia se confruntă cu o penurie de carburanţi, transmite AFP.

Concurs internaţional de gătit gulaş, la Festivalul „Zilele Maghiare” din judeţul Hunedoara

Un concurs internaţional de gătit gulaş, programe speciale dedicate Zilei Copilului, evenimente susţinute de artişti din România şi Ungaria vor avea loc, în perioada 28 mai - 5 iunie, în timpul Festivalului "Zilele Maghiare", care se va desfăşura în 25 de localităţi din judeţul Hunedoara.

Corina Bud se menţine în formă cu kangoo jumps şi mers pe bicicletă

Corina Bud, concurentă în acest sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", se menţine în formă cu kangoo jumps şi mers pe bicicletă, după cum a mărturisit cântăreaţa pentru emisiunea "Ce se întâmplă, doctore?", informează Pro TV.

Băsescu şi Lupu se pronunţă pentru rezolvarea cât mai rapidă a crizei politice de la Chişinău

Traian Băsescu şi Marian Lupu s-au pronunţat, joi, pentru rezolvarea cât mai rapidă a crizei politice de la Chişinău, şeful statului român atrăgând atenţia că prelungirea situaţiei actuale din R.Moldova ar putea diminua interesul europenilor pentru această ţară.

Şofer bucureştean, cercetat pentru mituirea unui poliţist după ce a fost prins conducând fără RCA

Un şofer bucureştean este cercetat pentru că a încercat să ofere 500 de euro unui poliţist rutier care l-a oprit pentru depăşirea vitezei legale şi l-a descoperit că nu avea poliţă RCA, dar şi că avea permisul suspendat, astfel că au fost ridicate plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului.

CNA a amendat Antena 3 cu 5.000 de lei pentru lipsa informării corecte privind bugetul Guvernului

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, joi, postul Antena 3 cu 5.000 de lei, pentru lipsa informării corecte şi neprezentarea punctului de vedere al Guvernului privind o serie de cheltuieli asociate acestei instituţii.

Incendiu la o fabrică de mobilă din Argeş

Un incendiu puternic a izbucnit, joi, la o fabrică de mobilă din comuna argeşeană Valea Mare Pravăţ, acoperişul halei de producţie fiind avariat pe aproximativ 1.300 de metri pătraţi, iar 30 de utilaje de prelucrare a lemnului au fost degradate, nefiind înregistrate victime.

Crizele cardiace sunt mai periculoase atunci când se produc dimineaţa

Un infarct care se produce în cursul dimineţii riscă să fie mai grav decât unul produs în cursul serii, potrivit unui studiu publicat pe site-ul revistei Heart Journal ce face parte din grupul British Medical Journal

Contestaţia celor arestaţi în cazul furtului unui Audi în care este implicat şi Mărgăritescu, vineri

Curtea de Apel Bucureşti decide vineri, în cazul celor şase persoane arestate pentru înscenarea furtului unui autoturism Audi A8, în valoare de peste o sută de mii de euro, în care a fost implicat şi Andrei Mărgăritescu ce nu a fost arestat pentru că este fotbalist, într-un campionat în desfăşurare.

TVR 1 – lider de audienţă pe targetul comercial cu meciul Real Madrid – FC Barcelona

TVR 1 s-a clasat pe primul loc în topul televiziunilor pe publicul comercial miercuri, în intervalul orar 21.05 - 00.15, timp în care postul public a difuzat meciul de fotbal Real Madrid - FC Barcelona, precedat şi urmat de emisiunea "Studioul UEFA Champions League", prezentată de Cosmin Cernat.

Leul a trecut pe deprecire uşoară, iar referinţa BNR a coborât nesemnificativ, la 4,0760 lei/euro

Moneda naţională a pierdut avansul de la începutul sesiunii, iar cotaţiile au trecut de 4,07 lei/euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat joi un curs de referinţă apropiat de cel din sesiunea precedentă, de 4,0760 lei/euro.

Guvernul va decide la jumătatea anului ce fonduri UE transferă de la transporturi la alte POS

Guvernul va decide la jumătatea acestui an, în funcţie de perspectivele de absorbţie, valoarea fondurilor alocate iniţial Programului Sectorial Transport care vor fi transferate către alte programe, potrivit lui Cătălin Vătafu, consilier al premierului Emil Boc.

Palmierii ţinuţi în sere pe timpul iernii au fost replantaţi în piaţetele din Mamaia

Autorităţile locale au replantat, în aceste zile, un număr de 135 de palmieri în piaţetele din Mamaia, în condiţiile în care mii de turişti sunt aşteptaţi să-şi petreacă în staţiune minivacanţa de 1 Mai, transmite ccorespondentul MEDIAFAX.

Andreea Esca şi Cristian Leonte prezintă ediţia specială a Ştirilor Pro TV dedicată nunţii regale

Andreea Esca şi Cristian Leonte sunt gazdele ediţiei speciale a Ştirilor Pro TV difuzată vineri, între 10.00 şi 16.00, care va fi dedicată nunţii prinţului William cu Kate Middleton, informează televiziunea.

Roxana Ciuhulescu va fi pilotul singurului echipaj feminin din raliul off-road BGS de la Codlea

Prezentatoarea "Pro Motor", Roxana Ciuhulescu, va participa în acest weekend în calitate de pilot la Cupa Off-road BGS, raliu organizat la Codlea, în Braşov, informează Pro TV.

Restricţii pe DN1, între Ploieşti şi Braşov, pe serpentinele de la Posada

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 1, între Ploieşti şi Braşov, se desfăşoară cu restricţii, joi, până la ora 20.00, pe serpentinele de la Posada, întrucât în zonă se desfăşoară lucrări de reabilitare a carosabilului.

Prinţul Charles dansează breakdance – VIDEO

Prinţul Charles, care va fi prezent vineri la căsătoria fiului său William cu Kate Middleton, este surprins într-un videoclip postat pe Youtube dansând breakdance.

Arad: Un consilier judeţean susţine că aeroportul a devenit o „gaură neagră” de 500.000 de euro

Consilierul judeţean liberal Ioan Cristina din Arad susţine că aeroportul a devenit o "gaură neagră" pentru bugetul judeţului şi că în 2010 a avut cheltuieli de 500.000 de euro, fără a mai avea curse de pasageri în ultimul an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bunuri contrafăcute în valoare de peste 100.000 de euro, descoperite în Portul Constanţa Sud

Vameşii constănţeni au descoperit, în trei containere sosite din China în Portul Constanţa Sud, câteva mii de produse contrafăcute, a căror valoare pe piaţă ar fi fost de peste 100.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PSD: Doar demisia lui Cseke poate reforma sistemul sanitar

PSD va solicita, prin moţiunea simplă pe Sănătate pe care o depune săptămâna viitoare la Camera Deputaţilor, demisia ministrului Attila Cseke, pe care îl acuză de politici de distrugere a sistemului sanitar.

Concurenţa a amendat cu 4 mil euro Interfruct, Albinuţa Shops şi Profi pentru fixarea preţurilor

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu o amendă totală de 16,7 milioane lei (aproximativ 4 milioane euro) companiile Interfruct, Albinuţa Shops şi Profi Rom Food pentru fixarea preţurilor de vânzare cu amănuntul la legume şi fructe, a anunţat joi instituţia.

Gabrielle Giffords apare pentru prima dată în imagini televizate, după atacul din Tucson

Imagini video înregistrate de la distanţă au prezentat-o, miercuri, pe Gabrielle Gifffords, membră a Congresului Statelor Unite, pentru prima dată de la atacul armat în care a fost rănită la nivelul capului, în ianuarie, în Arizona, relatează AFP.

Bistriţa: Consilierul fostului ministru al Muncii revine la AJOFM, însă doar pentru două zile

Ioan Iany Moroşanu, consilierul fostului ministru al Muncii Ioan Botiş, va reveni la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bistriţa-Năsăud la începutul lunii mai, după ce a cerut să fie reîncadrat în instituţie, însă doar pentru două zile, întrucât postul lui a fost restructurat.

Panasonic vrea să reducă personalul cu 10% până în 2013

Producătorul nipon de electronice Panasonic a anunţat că intenţionează să diminueze cu 10% numărul angajaţilor până la sfârşitul primului trimestru din 2013, la 350.000 de persoane, pentru a reduce cheltuielile şi ţine pasul cu grupurile asiatice concurente, transmite Reuters.

Premierul bulgar critică ipocrizia statelor UE cu privire la Schengen şi deficitul bugetar

Bulgaria nu va păstra tăcerea asupra eşecului statelor Uniunii Europene de a respecta deficitele lor bugetare sub limita admisă, pentru că este tratată incorect în privinţa aspiraţiilor de a adera la spaţiul Schengen, a declarat premierul bulgar, Boiko Borisov.

Edina Gallovits-Hall s-a calificat în turul doi la Charlottesville

Jucătoarea de tenis Edina Gallovits-Hall, cap de serie numărul unu, s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului ITF de la Charlottesville (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 4,8 mld.lei în luna mai, sub valoarea contractată în aprilie

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a programat pentru luna mai emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă de 4,8 miliarde de lei, sub valoarea împrumuturilor contractate în luna aprilie, de 6,13 miliarde de lei.

IGPR: Pe perioada minivacanţei de 1 Mai se anticipează un trafic intens

Inspectoratul general al Poliţiei Române anunţă că pe perioada minivacanţei de 1 Mai se se anticipează un trafic intens, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral, astfel că de vineri se vor derula ample acţiuni ale Poliţiei Rutiere.

Parchetul instanţei supreme preia cazul asasinării viceprimarului din Joseni

Procurorul general al României a dispus, joi, ca dosarul privind asasinarea viceprimarului din Joseni, Csala Zolt, să fie preluat de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Sterling: Motive de natură politică împiedică derularea de operaţiuni în Marea Neagră

Compania canadiană Sterling Resources susţine că din motive "de natură politică", indepedente de voinţa sa, nu poate derula operaţiuni petroliere în perimetrele concesionate în Marea Neagră, şi consideră că autorităţile române nu sunt în măsură sau nu doresc să îi elibereze autorizaţiile necesare.

Boc, întâmpinat în Mehedinţi de zeci de localnici care i-au reproşat măsurile de austeritate luate

Premierul Emil Boc care a inaugurat, joi, un pasaj peste calea ferată în localitatea Ciochiuţa din judeţul Mehedinţi a fost întâmpinat de zeci de localnici nemulţumiţi, care i-au reproşat măsurile de austeritate luate de Guvern.

Piaţa asigurărilor de viaţă ar putea creşte cu până la 5% în acest an – vicepreşedinte UNSAR

Piaţa asigurărilor de viaţă ar putea creşte în acest an cu până la 5%, comparativ cu 2,3% în 2010, pe fondul intensificării eforturilor de informare şi educare a clienţilor şi creării de produse şi servicii adaptate noile realităţi economice, a declarat, joi, vicepreşedintele UNSAR, Cornelia Coman.

Peste 6.000 de jandarmi sunt mobilizaţi pentru minivacanţa de 1 Mai

Peste 6.000 de jandarmi sunt mobilizaţi de vineri până luni, la nivel naţional, pentru ca manifestările organizate în minivacanţa de 1 Mai, atât la mare, cât şi în alte zone, să se desfăşoare în siguranţă.

Botoşani: Un bărbat a murit, iar altul este grav rănit în urma unui accident de circulaţie

Un bărbat a murit, iar altul a fost grav rănit, joi, în urma unui accident produs în localitatea botoşăneană Stăuceni, unde o autoutilitară a derapat şi a intrat pe contrasens, lovind un autoturism care circula regulamentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.