Mediafax Echipa

Cum poţi scăpa de amenzile de circulaţie

Fiecăruia dintre şoferi i s-a întâmplat măcar o dată să fie oprit de Poliţia Rutieră şi să fie amendat, în multe cazuri, chiar şi pe nedrept. Atunci când încalci flagrant regulile de circulaţie trebuie să plăteşti, dar sunt şi situaţii în care şi agentul de circulaţie se poate înşela sau pur şi simplu trebuie să-şi facă planul de amenzi şi atunci “iese la vânătoare” şi taie procese verbale pe bandă rulantă. Ce e de făcut dacă eşti amendat şi cum poţi să-ţi păstrezi permisul?

Hezbollah plănuieşte un atentat împotriva turiştilor israelieni în străinătate

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah intenţionează să comită zilele următoare un atentat împotriva turiştilor israelieni din străinătate, a afirmat joi seara televiziunea publică israeliană.

Hillary Clinton compară campania NATO în Libia cu cea din Kosovo, din 1999

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a invitat joi la răbdare în legătură cu rezultatele campaniei NATO în Libia, comparând-o cu cea desfăşurată în Kosovo în 1999, relatează AFP.

12.700 de români au depozite în bănci de 4 miliarde de euro

Mai puţin de 12.700 de români ţin la bănci aproape patru miliarde de euro în depozite de peste 100.000 de euro, concentrând astfel aproape o cincime din economiile totale ale populaţiei, arată datele Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB). Având fiecare în medie plasamente de 300.000 de euro la cel puţin o bancă, aceştia sunt clienţii pentru care se bat bancherii, dar şi companiile din industria luxului.

Recomandări pentru weekend-ul 22-24 aprilie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Munca la birou: La ce boli sunt expuşi cei care stau mult timp pe scaun

Statul pe scaun timp îndelungat afectează masa musculară, articulaţiile şi coloana vertebrală. Problemele oftalmologice şi obezitatea fac parte şi ele din riscurile meseriei. În plus, un studiu recent, realizat de oamenii de ştiinţă de la Institutul Oncologic din Marea Britanie, arată că persoanele care lucrează la birou prezintă un risc crescut de a se îmbolnăvi de cancer de colon, informează Daily Mail.

România, pe primul loc în Europa ca rată a mortalităţii din cauza cancerului de col uterin. Şase femei mor zilnic din cauza bolii

România se află pe primul loc în Europa şi pe locul opt în lume ca rată a mortalităţii din cauza cancerului de col uterin, arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Potrivit cifrelor, riscul de deces este de trei ori mai mare în ţara noastră faţă de media europeană. De asemenea, şase femei din România mor în fiecare zi din cauza acestei boli. Cele mai afectate de această maladie sunt femeile tinere cu vârste între 15 şi 44 de ani. Dintre toate tipurile de cancer cel de col uterin este responsabil pentru cel mai mare număr de decese în rândul tinerelor românce.

Nicolae Popa a ajuns în ţară

Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, a fost adus în ţară, aeronava cu care a fost transportat din Indonezia ajungând în noaptea de joi spre vineri pe Aeroportul Otopeni.

Judecătoria Sectorului 5 decide că Vîntu şi Cezar pot fi cercetaţi în libertate pentru şantaj – 2 –

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a decis, joi seară, că Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar pot fi cercetaţi în libertate în dosarul în care sunt acuzaţi de şantajarea lui Sebastian Ghiţă, respingând propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor doi.

Conceicao: Este un rezultat bun în perspectiva meciului retur

Tehnicianul echipei FC Braşov, Antonio Conceicao, a declarat după remiza cu Steaua, scor 0-0, din prima manşă a semifinalelor Cupei României, că.acest rezultat este unul bun în perspectiva returului de la Braşov.

Vîntu şi Cezar, cercetaţi în libertate pentru şantaj

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a decis, joi seară, că Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar pot fi cercetaţi în libertate în dosarul în care sunt acuzaţi de şantajarea lui Sebastian Ghiţă, respingând propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor doi.

Cârţu: Sunt dezamăgit, a fost o prestaţie jenantă a noastră

Tehnicianul echipei Steaua, Sorin Cârţu, a declarat după remiza cu FC Braşov, scor 0-0, din prima manşă a semifinalelor Cupei României, că este dezamăgit, deoarece jucătorii săi au avut o prestaţie jenantă, şi că le cere scuze suporterilor pentru acest joc.

Steaua – FC Braşov, scor 0-0, în semifinalele Cupei României

Formaţia Steaua Bucureşti a remizat, joi, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Braşov, într-un meci contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei României - Timişoreana.

Vîntu a plecat de la Judecătoria Sectorului 5, instanţa decide dacă va fi arestat

Sorin Ovidiu Vîntu a plecat, joi seară, de la Judecătoria Sectorului 5, la finalul dezbaterilor în proces, instanţa urmând să decidă dacă omul de afaceri şi Ion Ilie Cezar vor fi arestaţi preventiv pentru 29 de zile, aşa cum au propus procurorii.

Soţiile fiilor lui Hosni Mubarak vor fi interogate privind averile lor

Nurorile fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak vor fi interogate marţi, în cadrul unei anchete privind averile lor, a anunţat joi o sursă judiciară.

Cel mai bine plătiţi sportivi din 30 de discipline au câştigat 238.536.500 de dolari într-un an

Cel mai bine plătiţi sportivi din 30 de discipline, aflaţi pe o listă ce va apărea în ediţia din 2 mai a ESPN The Magazine, au avut salarii şi premii în valoare totală de 238.536.500 de dolari într-un an, fără să se ia în considerare sumele obţinute din contractele de sponsorizare.

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite într-un accident petrecut în judeţul Buzău

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, joi seară, în urma unui accident de circulaţie petrecut pe DN 2 E 85, la intrarea în localitatea buzoiană Spătaru, una dintre victime fiind în stare critică.

Emil Boc a plecat la Cluj pentru a participa la aniversarea uneia dintre fiicele sale

Premierul Emil Boc a sosit, joi seară, la Cluj-Napoca, pentru a participa la sărbătorirea zilei de naştere a fiicei sale celei mari, Cezara, care împlineşte 15 ani, afirmă surse apropiate familiei, citate de corespondentul MEDIAFAX.

CSU Suceava – „U” Transilvania Cluj, scor 25-24, în derbiul etapei a XX-a la handbal

Echipa de handbal masculin CSU Suceava a învins joi, pe teren propriu, formaţia "U" Transilvania Cluj, scor 25-24 (13-13), în derbiul etapei a XX-a a Ligii Naţionale.

Sergio Ramos: Trofeul Cupei Spaniei nu a căzut, a sărit când a văzut atâţia fani madrileni

Fotbalistul formaţiei Real Madrid, Sergio Ramos, a glumit pe contul său de Twitter în legătură cu faptul că a scăpat din mână trofeul Cupei Spaniei, iar acesta a fost strivit de autocarul echipei, precizând că respectiva cupă nu a căzut, ci "a sărit" când a văzut atât de mulţi fani.

„Păştenii”, un obicei unic în România, se păstrează de aproape 70 de ani într-o localitate din Alba

Localnicii din Vinerea, judeţul Alba, au organizat, joi, o procesiune religioasă în cadrul căreia cei care au împlinit, în acest an, 60 de ani s-au îmbrăcat în costume populare şi au dus la biserică pâinea, vinul şi ciuberele ce vor fi folosite la Paşti, obiceiul numit "Păştenii" fiind unic în ţară.

Fostul şef al PTF Albiţa Daniel Corban va fi judecat în stare de arest, a decis Curtea de Apel Iaşi

Fostul şef al Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa Daniel Corban, trimis în judecată alături de alte 46 de persoane acuzate de fapte de corupţie, va fi judecat în stare de arest, după ce Curtea de Apel Iaşi a admis propunerea formulată în acest sens de procurorii DNA, decizia nefiind definitivă.

Sheamus: Ar putea ajunge şi un român în WWE

Wrestlerul irlandez Sheamus a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în WWE ar putea ajunge şi un român, având în vedere faptul că World Wrestling Entertainment este considerată o companie globală.

Perechea Iova/Zlochova, în finala turneului de la Hvar

Perechea Ionela-Andreea Iova/Zuzana Zlochova (România/Slovacia), cap de serie numărul 2, s-a calificat, joi, în finala turneului ITF de la Hvar (Croaţia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Chivu – sportivul român cu cel mai mare salariu. Rodriguez şi Pacquiao – cel mai bine plătiţi din lume

Fotbalistul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, este sportivul român cu cel mai mare salariu, conform unei liste ce va apărea în ediţia din 2 mai a ESPN The Magazine şi în care jucătorul de baseball Alex Rodriguez şi pugilistul Manny Pacquiao apar ca fiind cel mai bine plătiţi din lume.

Autoritatea electorală turcă aprobă şase candidaţi susţinuţi de kurzi pentru legislative

Autoritatea electorală turcă a aprobat şase dintre cei şapte candidaţi susţinuţi de kurzi, iniţial declaraţi neeligibili, pentru alegerile legislative, potrivit unui comunicat oficial, citat de AFP.

China este pregătită să contribuie mai mult la stabilizarea zonei euro

China este pregătită să investească mai mult în achiziţia de obligaţiuni pentru a ajuta la stabilizarea zonei euro, după ce a cumpărat datorii ale Portugaliei şi Greciei cu mai multe miliarde de euro, a declarat joi Song Zhe, ambasadorul Chinei la UE.

Germania cere Apple clarificări privind stocarea datelor utilizatorilor pe iPhone şi iPad

Apple trebuie să clarifice o serie de întrebări referitoare la stocarea datelor utilizatorilor pe iPhone, iPad şi alte aparate, a declarat, joi, un purtător de cuvânt al ministerului pentru protecţia consumatorilor din Germania.

Perechea Begu/Bogdan, eliminată în sferturi la Fes

Perechea Irina-Camelia Begu/Elena Bogdan a ratat, joi, calificarea în semifinalele turneului de la Fes, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Ordonanţa de reţinere a lui Vîntu a expirat. A rămas în sală la procesul privind arestarea

Ordonanţa de reţinere a patronului Realitatea Sorin Ovidiu Vîntu a expirat, însă omul de afaceri a decis să rămână în sala de judecată până la finalul procesului pentru mandatul de arestare.

Amnesty International: Vom continua să spunem României că toţi oamenii au dreptul la locuinţă

Membrii delegaţiei Amnesty International care au vizitat, timp de peste două săptămâni, 11 comunităţi de romi din cinci oraşe din România au scris pe blog-ul organizaţiei că, în urma deplasării, vor continua să spună României că domiciliul pentru fiecare om este un drept esenţial.

Perechea Tecău/Lindstedt, în sferturi la Barcelona

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 7, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale probei de dublu a turneului de la Barcelona, dotat cu premii în valoare totală de 1,55 milioane de euro, informează site-ul oficial al competiţiei.

O fetiţă de aproape trei ani a dispărut din casa părinţilor

O fetiţă de aproape trei ani a dispărut, joi, din locuinţa părinţilor, situată în sectorul 6 Bucureşti, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale, care cere sprinjin în găsirea copilei.

Un tânăr s-a spânzurat în arestul Poliţiei Braşov

Un tânăr de 19 ani, recidivist, s-a spânzurat cu un cearceaf, joi, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, după ce Tribunalul Braşov decisese arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile, pentru o tâlhărie comisă în urmă cu o lună.

Doi controlori americani de trafic aerian au fost concediaţi, după o serie de incidente

Secretarul american al Transporturilor, Ray LaHood, a anunţat concedierea a doi controlori de trafic aerian, după o serie de incidente în care controlorii au adormit în timpul serviciului sau au dat dovadă de un comportament profesional dezinvolt, relatează AFP.

Croatul Ivica Kostelici, operat la genunchi în Elveţia

Croatul Ivica Kostelici, câştigătorul Cupei Mondiale la schi alpin, a fost supus, joi, unei intervenţii chirurgicale la genunchiul drept şi îşi va relua antrenamentele peste trei sau cinci săptămâni, a anunţat federaţia croată de specialitate, informează AFP.

Un alt membru al grupării lui Ghenosu, văr al acestuia, a fost reţinut

Procurorii DIICOT Ploieşti l-au reţinut, joi seară, pe Eugen Neacşu, vărul primar al liderului lumii interlope din Dâmboviţa, Florin Nicolae Ghinea, zis "Ghenosu", bărbatul, acuzat de constituire de grup infracţional, şantaj şi spălare de bani, fiind prins când încerca să fugă din ţară pe la Nădlac.

Adam Malysz va participa anul viitor la Raliul Dakar

Fostul schior polonez Adam Malysz, cvadruplu campion mondial care s-a retras din activitate în luna martie, a anunţat, joi, că va participa la ediţia din 2012 a Raliului Dakar, informează AFP.

O deputată lesbiană a fost insultată şi ameninţată pe o stradă din centrul Romei

Deputata italiană de stânga Paola Concia, lesbiană declarată, a fost insultată şi ameninţată miercuri seara, în centrul Romei, în timp ce se plimba ţinându-se de mână cu partenera ei, nu departe de sediul Parlamentului, relatează AFP.

IPhone şi iPad au un fişier ascuns care înregistrează locaţia posesorului luni sau chiar ani

Softurile iPhone şi iPad, produse ale grupului american Apple, conţin un fişier care înregistrează detaliat locul în care se află posesorul pe parcursul unei perioade de luni sau chiar ani, afirmă doi cercetători din domeniul securităţii IT, citaţi de Los Angeles Times.