Un tânăr s-a spânzurat în arestul Poliţiei Braşov

Un tânăr de 19 ani, recidivist, s-a spânzurat cu un cearceaf, joi, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, după ce Tribunalul Braşov decisese arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile, pentru o tâlhărie comisă în urmă cu o lună.

94 afișări
Imaginea articolului Un tânăr s-a spânzurat în arestul Poliţiei Braşov

Un tânăr s-a spânzurat în arestul Poliţiei Braşov (Imagine: Diana Iurkiewicz/Arhiva Mediafax Foto)

Judecătorii au decis, miercuri, arestarea preventivă a tânărului, petnru 29 de zile, pentru infracţiunea de tâlhărie, iar joi s-a judecat recursul acestuia, la Tribunalul Braşov, judecătorii menţinând prima sentinţă.

Tânărul, Paul Coşcodar, a fost încarcerat, miercuri, în arestul IPJ Braşov, unde, din cauză că avea o boală contagioasă, scabie, fusese cazat singur într-o celulă, conform prevederilor legale, pentru a urma tratamentul medical prescris.

"În cursul zilei de azi (joi - n.r.) a fost scos din arest şi dus la Tribunalul Braşov, unde s-a judecat recursul la decizia magistraţilor de arestare preventivă, iar la ora 14.30 a fost reintrodus în arest. La ora 15.55, unul dintre poliţiştii arestului a intrat în camera respectivă şi a descoperit cadavrul tânărului, spânzurat de ţeava draperiei care desparte camera de grupul sanitar", a spus comisar-şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.

Tânărul a rupt coada de la cana metalică primită la încarcerare şi cu aceasta a tăiat cearceaful de pe pat, din care şi-a improvizat un laţ şi s-a spânzurat de ţeava draperiei.

Conducerea Poliţiei Judeţene Braşov a dispus declanşarea cercetării disciplinare în cazul şefului arestului, precum şi a poliţiştilor din subordinea sa, care erau de serviciu în timpul producerii incidentului.

Paul Coşcodar, împreună cu un adolescent de 16 ani, a fost reţinut de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Braşov, marţi seară, cei doi fiind suspectaţi în cazul tâlhăririi unei femei, pe stradă. În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că cei doi tineri sunt suspecţi şi în cazul a două furturi de scutere, din faţa a două blocuri din municipiile Braşov şi Codlea. Scuterele respective au fost vândute apoi de către cei doi tineri cu suma de 100 de euro.

Doar Coşcodar a fost încarcerat, minorul fiind cercetat în libertate.

Paul Coşcodar, originar din localitatea Dumbrăviţa, era recidivist, primind prima condamnare în anul 2007. El a comis ulterior diverse infracţiuni de furt şi tâlhărie, iar în 2010 a fost condamnat la doi ani de închisoare. El a fost eliberat condiţionat, în luna februarie 2011 şi mai avea un rest de pedeapsă de 138 de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici