Steaua - FC Braşov, scor 0-0, în semifinalele Cupei României

Formaţia Steaua Bucureşti a remizat, joi, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Braşov, într-un meci contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei României - Timişoreana.

104 afișări
Imaginea articolului Steaua - FC Braşov, scor 0-0, în semifinalele Cupei României

Steaua - FC Braşov, scor 0-0, în semifinalele Cupei României (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Steaua: 1. Stanca - 29. Bonfim, 18. Martinovici, 23. Geraldo, 5. Brandan - 16. Nicoliţă, 21. Ricardo (26. Bicfalvi '38), 8. Răduţ (27. Marinescu '73), 10. Tănase - 24. Surdu (17. Bilaşco '58), 99. Maicon. Antrenor: Sorin Cârţu.

FC Braşov: 13. Kajcsa - 20. I. Voicu, 21. Ad. Rusu, 6. Majernik, 15. Oros, 12. Cr. Ionescu - 16. Viveiros (26. Williams '71), 25. Toloza, 10. Ilyeş (5. Stângă '76), 7. Chipciu - 18. Cristescu (14. Distefano '85). Antrenor: Antonio Conceicao.

Cartonaş galben: Bicfalvi '80

Meciul a fost arbitrat de o brigadă condusă de Cristian Balaj, ajutat la cele două linii de Eduard Dumitrescu şi Octavian Şovre. Arbitru de rezervă a fost Andrei Chivulete, iar observatori Hacic Garabet şi Constantin Gheorghe.

La partidă au asistat peste 7.200 de spectatori, între care şi 200 de fani braşoveni.

Acesta a fost primul meci al steliştilor Ricardo şi Bonfim, după ce au fost reprimiţi în lotul echipei bucureştene. Bonfim şi Ricardo au părăsit cantonamentul grupării din Bulevardul Ghencea, săptămâna trecută, în seara de miercuri spre joi, după victoria cu Oţelul, scor 1-0, fără a anunţa conducerea tehnică. Ei au fost excluşi din lotul primei echipe pentru partida din deplasare cu Sportul Studenţesc, câştigată de Steaua cu scorul de 2-1, în Liga I.

Manşa secundă a semifinalei dintre Steaua şi FC Braşov va avea loc în data de 11 mai, la Braşov.

În cealaltă semifinală, Dinamo s-a impus în deplasare, miercuri, cu scorul de 2-0, în faţa echipei Gloria Bistriţa, în meciul tur, returul urmând să aibă loc tot la 11 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici