Mediafax Echipa

FP solicită Conpet să suplimenteze dividendele cu 70 milioane lei, cu bani din rezervele companiei

Fondul Proprietatea (FP), acţionar la Conpet Ploieşti (COTE), a solicitat distribuirea sumei de 70 milioane lei din rezervele companiei sub formă de dividende, pe lângă suma deja propusă de conducerea societăţii, de 34,8 milioane lei.

Acord între Rusia şi SUA privind livrarea a 21 de elicoptere militare Afganistanului

Rusia şi Statele Unite au ajuns la un acord în legătură cu oferirea a 21 de elicoptere ruseşti de tip Mi-17 Afganistanului, contractul în valoare de 367,5 milioane de dolari fiind achitat de Washington, informează ziarul Kommersant, citat de AFP.

Spitalul Judeţean Sibiu ar deveni „cămin de bătrâni” în urma clasificării propuse de MS – manager

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Adrian Şanta, susţine că instituţia, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, va deveni "cămin de bătrâni", adică spital de categoria a V-a, cu nivel de competenţă limitat, dacă acele criterii de clasificare propuse de MS vor fi aprobate.

Rebengiuc, despre decizia CNSAS pentru Besoiu: Nu am nicio surprindere în faţa acestei descoperiri

Actorul Victor Rebengiuc a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că nu îl surprinde decizia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) potrivit căreia Ion Besoiu a colaborat cu fosta Securitate şi că este convins că şi alţi oameni din teatru sunt în această situaţie.

Mititelu despre CEx al FRF: Nu mă interesează echipa naţională a României

Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că nu-l interesează echipa naţională a României şi nici soarta selecţionerului Răzvan Lucescu.

Dragomir: Pachetul destinat TVR nu se va mai vinde separat

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat miercuri agenţiei MEDIAFAX, că nu va mai vinde TVR pachetul nr.9 cu meciuri din Liga I nici cu suma de 3,5 milioane de euro pe sezon, drepturile pentru aceste partide urmând să fie vândute împreună cu celelalte cinci pachete.

Rochii ale prinţesei Diana, scoase la licitaţie în Canada

O rochie de mătase albastră, pe care prinţesa Diana a purtat-o cu ocazia unui dineu organizat la Casa Albă în 1985, şi o alta pe care a purtat-o când a dansat cu John Travolta, fac parte dintr-un lot de 14 rochii ale prinţesei britanice ce vor fi scoase la licitaţie în iunie, în Canada,potrivit AFP.

Numărul persoanelor care muncesc la negru în Capitală, de şase ori mai mare faţă de 2010

Numărul persoanelor depistate că muncesc la negru în Capitală a crescut de peste şase ori în primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, de la 124 la 820, a declarat miercuri, inspectorul şef de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, Constantin Bujor.

Primarul din Târgu Secuiesc, trimis în judecată pentru luare de mită, rămâne în arest

Primarul din Târgu Secuiesc, Racz Karoly, suspendat din funcţie şi trimis în judecată de procurorii DNA Braşov, pentru luare de mită în formă continuată, rămâne în arest, întrucât Tribunalul Covasna a decis, miercuri, menţinerea măsurii arestării preventive, dispusă în 12 martie de instanţă.

Mureşan: Votul nu va fi echilibrat încât un reprezentant al Ligii I să decidă demiterea lui Lucescu

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că votul în şedinţa de joi a Comitetului Executiv al FRF nu va fi atât de echilibrat încât un reprezentant al Ligii I să decidă demiterea lui Răzvan Lucescu din funcţia de selecţioner al naţionalei României.

Vanghelie, întrebat când semnează protocolul USL cu Chiliman: Surprise!

Marian vaghelie, preşedintele PSD Bucureşti, a declarat că protocolul USL pe Bucureşti este în curs de finalizare, iar când a fost întrebat când se va semna documentul cu omologul liberal, Andrei Chiliman, primarul Sectorului 5 a răspuns în engleză "Surprise!"

Pădureanu despre C.Ex al FRF: Nu e treaba noastră dacă selecţionerul va fi înlocuit sau nu

Preşedintele grupării Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că nu a fost consultat de reprezentanţii Ligii I în C.Ex. al FRF, Cristian Borcea şi Marius Stan, privind posibila înlocuire a lui Răzvan Lucescu, considerând că decizia votului ar trebui să le aparţină.

Astra, Unirea Urziceni şi Pandurii îl susţin pe Răzvan Lucescu la conducerea echipei naţionale

Reprezentanţii cluburilor Astra Ploieşti, Unirea Urziceni şi Pandurii Târgu Jiu au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că nu au fost contactaţi de membrii Ligii I care îi reprezintă în Comitetul Executiv al FRF, dar ei doresc ca selecţionerul Răzvan Lucescu să nu fie demis.

Stan: Nu e normal ca propunerea înlocuirii lui Lucescu să vină de la fotbal în sală sau feminin

Directorul general al grupării Oţelul Galaţi, Marius Stan, care este şi membru al C.Ex. al FRF, a declarat, miercuri agenţiei MEDIAFAX, că nu i se pare normal ca eventuala propunere de înlocuire a selecţionerului Răzvan Lucescu să vină de la reprezentantul fotbalului în sală sau al celui feminin.

Nicolae Breban, despre decizia CNSAS: Nu am semnat niciodată un angajament cu Securitatea

Scriitorul Nicolae Breban a declarat pentru MEDIAFAX că nu a semnat niciodată un angajament cu Securitatea, nu a dat nicio informaţie scrisă Securităţii, considerând decizia CNSAS drept "o lucrătură" a cuiva care vrea să-i murdărească numele.

Walter despre CEx al FRF: Cred că va fi doar o analiză a rezultatelor, mai avem şanse de calificare

Finanţatorul grupării Universitatea Cluj, Florian Walter, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că nu crede că în Comitetul Executiv al FRF se va lua în discuţie înlocuirea selecţionerului Răzvan Lucescu, de vreme ce echipa naţională mai are încă şanse de calificare la Euro-2012.

Neculaie: Ar fi normal ca noi, cluburile, să fim consultaţi de cei care ne reprezintă în CEx. al FRF

Preşedintele CA al FC Braşov, Ioan Neculaie, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că ar fi normal ca grupările din Liga I să fie consultate de cei doi reprezentanţi în Comitetul Executiv al FRF atunci când se supun la vot decizii importante precum demiterea selecţionerului echipei naţionale.

Un prahovean a fost arestat după ce a furat mai multe bunuri dintr-o casă pe care apoi a incendiat-o

Un bărbat de 42 de ani din localitatea prahoveană Scorţeni a fost arestat preventiv sub acuzaţia că, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o casă, a incendiat respectivul imobil, care a fost distrus în totalitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Copos: Demiterea lui Răzvan Lucescu ar fi cea mai mare greşeală

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că demiterea selecţionerului Răzvan Lucescu din funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României ar fi o mare greşeală.

Şiman: Dacă Răzvan Lucescu ar fi liber de contract eu l-aş lua antrenor la Sportul

Finanţatorul clubului Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că în situaţia în care selecţionerul Răzvan Lucescu ar deveni liber de contract i-ar propune preluarea conducerii tehnice a formaţiei sale.

Argăseală: S-ar fi discutat în AG a LPF dacă s-ar fi votat la FRF demiterea selecţionerului

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, miercuri, agenţiei de presă MEDIAFAX, că nu crede că în Comitetul Executiv al FRF se va pune problema demiterii selecţionerului Răzvan Lucescu.

BOR sesizează aspecte negative în Legea parteneriatului stat-culte şi cere reexaminarea lor

Patriarhia Română sesizează mai multe aspecte negative în Legea privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, despre care susţine că este iniţiativa unui grup de parlamentari, şi solicită ca acestea să fie analizate la reexaminarea în Parlament.

Sumele alocate de CJAS Vaslui pentru medicamente gratuite şi compensate s-au dublat în ultimii 2 ani

Sumele alocate judeţului Vaslui pentru medicamente gratuite şi compensate s-au dublat în ultimii doi ani, ajungând la peste 70 de milioane de lei în 2010, pe fondul abuzului făcut de medicii de familie şi de farmacii în eliberarea de astfel de reţete, susţin reprezentanţii CJAS.

UPDATE: Acţiunile Oltchim au căzut miercuri cu 13,6%, într-o piaţă în creştere cu 0,6%

(adaugă informaţii, în paragrafele 17 - 19)

Pustai: Am dominat meciul, fotbalul este nedrept

Antrenorul Cristi Pustai a declarat, miercuri, că formaţia Gaz Metan Mediaş a dominat de la un capăt la altul meciul cu FC Târgu Mureş, scor 0-0, însă "uneori fotbalul este nedrept", trasmite corespondentul MEDIAFAX.

Inspectorii de muncă din Gorj îi audiază pe colegii muncitorului mort la CE Turceni

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, care au început, miercuri, o anchetă în cazul accidentului de la CE Turceni, îi audiază pe colegii de muncă ai bărbatului mort în accident, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cursul de schimb a crescut la 4,11 lei/euro spre finalul zilei

Moneda naţională s-a apreciat până la un curs de 4,0975 lei/euro în a doua parte a zilei, însă spre finalul sesiunii interbancare de miercuri marcările de profit au urcat cursul aproape de 4,11 lei/euro, potrivit dealerilor.

Cutia neagră a avionului ONU prăbuşit la Kinshasa a fost recuperată, iar victimele identificate

Cutia neagră a avionului ONU care s-a prăbuşit luni la Kinshasa, provocând moartea a 32 de persoane şi rănirea gravă a alteia, a fost găsită, iar trupurile celor 32 de victime au fost identificate, a anunţat miercuri Misiunea ONU în Republica Democratică Congo (MONUSCO), transmite AFP.

Militari ISAF au omorât trei civili la Kabul

Militari din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan (ISAF) au omorât două femei într-un accident rutier produs miercuri la Kabul, împuşcând mortal o a treia persoană după ce au fost atacaţi cu pietre de mulţimea furioasă, informează AFP.

Acţiunile Oltchim au căzut miercuri cu 13,6%, într-o piaţă în creştere cu 0,6%

Bursa a crescut miercuri cu 0,62%, în linie cu marile pieţe europene, însă acţiunile Oltchim (OLT) au căzut cu 13,66%, după ce în precedentele trei sesiuni au urcat cumulat cu 44%, iar marţi a fost cedat un pachet de 8,8% din titlurile companiei.

Peste 150 de imigranţi au murit sau sunt dispăruţi în Mediterană după scufundarea unei ambarcaţiuni

Aproximativ 150 de refugiaţi provenind din Somalia sau Eritreea au murit sau sunt daţi dispăruţi, iar 50 au fost salvaţi după scufundarea în Marea Mediterană a ambarcaţiunii cu care veneau din Libia, anunţă autorităţile italiene.

Dani Pedrosa, operat a doua oară la clavicula stângă

Pilotul spaniol Dani Pedrosa (Honda) a fost operat, marţi, la Barcelona, pentru a doua oară la clavicula stângă, pe care şi-a fracturat-o în octombrie 2010, în cadrul Marelui Premiu de MotoGP al Japoniei, informează AFP.

Peticul din piele pe care John Wayne l-a purtat peste ochiul stâng în „True Grit”, scos la licitaţie

Peticul din piele neagră pe care actorul John Wayne l-a purtat peste ochiul stâng în timpul filmărilor pentru "O sută de dolari pentru şerif/ True Grit" (1969), în care a interpretat rolul şerifului Rooster Cogburn, pentru care a fost recompensat cu premiul Oscar, va fi scos la licitaţie.

Ingmar Bergman şi Greta Garbo, între personalităţile care vor apărea pe noile bancnote suedeze

Regizorul Ingmar Bergman, actriţa Greta Garbo, autoarea de literatură pentru copii Astrid Lindgren şi cântăreaţa de operă Birgit Nilsson se numără printre personalităţile a căror imagine va apărea pe noile bancnote suedeze care vor fi puse în circulaţie din 2014.

Firmă de transmisie prin cablu din Capitală amendată pentru că 80% dintre angajaţi munceau la negru

O firmă de transmisie prin cablu din Capitală a fost amendată cu 100.000 de lei pentru muncă la negru, după ce inspectorii au descoperit că 965 din cei 1.200 de angajaţi nu aveau contracte individuale de muncă în formă scrisă, a declarat, miercuri, inspectorul general Nicolae Dantes Bratu.

Administratorii Sibex au ales un manager irlandez în funcţia de director general,în locul lui Ancuţa

Administratorii Sibex au ales un manager irlandez, Patrick Lyle Young, în funcţia de director general al Bursei de la Sibiu, în locul lui Teodor Ancuţa, care a anunţat că-şi va da demisia la sfârşitul lunii aprilie.

O mie de ambarcaţiuni vor coborî pe Tamisa pentru a celebra domnia reginei Elizabeth a II-a

O flotilă de 1.000 de ambarcaţiuni va coborî pe Tamisa, în 2012, pentru a celebra cei 60 de ani de domnie ai reginei Elizabeth a II-a - jubileul de diamant -, un spectacol nemaivăzut de peste 300 de ani, la care vor participa peste 1 milion de spectatori, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.

USL Suceava: PSD şi PNL nu pot legitima o posibilă inginerie financiară a PDL şi a Elenei Udrea

Organizaţiile judeţene PSD şi PNL Suceava au explicat, miercuri, absenţa de la şedinţa CJ care a dus la blocarea pachetului de investiţii în modernizarea a şapte drumuri judeţene prin PNDI, arătând că nu pot legitima o posibilă inginerie financiară a PDL şi a Elenei Udrea.

Protocol trilateral de colaborare, între MAE, CSM şi Institutul European din România

Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul European din România au semnat, miercuri, un Protocol trilateral de colaborare, care va permite unificarea formelor de traducere a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg.

Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal, autorităţile nu au fost informate la timp

Noul nume al lui Dinel Staicu, respectiv Nuţu Dinel, a devenit legal de la 1 aprilie, când omul de afaceri şi-a ridicat noua carte de identitate, însă autorităţile au fost informate de această schimbare miercuri, solicitând informaţii de la Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date.