Mediafax Echipa

ATV-ul Johannes Kepler, lansat marţi spre ISS

A doua navetă cargo europeană automatizată complet destinată aprovizionării Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), ATV-ul Johannes Kepler, va fi lansată marţi, la ora 22.08 GMT, de la centrul spaţial din Kourou, Guyana Franceză, cu ajutorul unei rachete Ariane, informează AFP.

Bistriţa: Agresorul tânărului care a murit în urma unei altercaţii a fost arestat

Agresorul tânărului din Bistriţa care a murit la spital, sâmbătă dimineaţă, în urma unei altercaţii petrecute într-un club din oraş, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marii transportatori rutieri de persoane mizează pe creşteri de peste 10% în acest an

Primii doi transportieri rutieri de persoane din România aşteaptă în acest an o creştere cu peste 10% a afacerilor, unul dintre ei mizând pe reducerea efectelor crizei, iar celălalt tocmai pe situaţia economică precară, care îi va îndemna pe români să călătorească în căutare de locuri de muncă.

Grecia acuză UE şi FMI, care îi recomandă să intensifice reformele, de amestec în treburile interne

Grecia a acuzat sâmbătă Uniunea Europeană şi FMI de amestec în treburile interne, după ce instituţiile internaţionale i-au recomandat să accelereze reformele şi privatizările, transmite Reuters.

Zeci de persoane au protestat la Babadag faţă de desfiinţarea spitalului din oraş

Câteva zeci de persoane au protestat, duminică, în faţa Primăriei din Babadag (Tulcea), faţă de decizia Ministerului Sănătăţii de a transforma unitatea medicală în cămin de bătrâni.

Băncile au închis anul trecut 255 de unităţi şi au scos din sistem peste 1.000 de salariaţi

Băncile din România şi-au restrâns anul trecut reţeaua teritorială cu 255 de sucursale şi agenţii, de la 6.425 la 6.170 unităţi, şi concomitent au redus numărul de personal cu 1.145 de salariaţi.

Partidul radical ungar Jobbik propune înăsprirea legislaţiei privind avorturile

Partidul naţionalist radical ungar Jobbik a propus ca avorturile să fie permise în Ungaria numai din motive medicale sau dacă sarcina este rezultatul unui act criminal, a declarat sâmbătă parlamentarul Jobbik Eniko Hegedus, citat de MTI.

Electrica a stopat fuziunea filialelor de furnizare şi aşteaptă avizul pentru majorarea capitalului

Procesul de fuziune a celor trei filiale Electrica de furnizare a energiei este deocamdată stopat, compania de stat aşteptând avizul unui consultant pentru o majorare de capital de 180 milioane lei, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al Electrica, Ioan Folescu.

Romanian Banks Post First Annual Loss Since 1999

Romanian banks reported combined losses of 304 million lei (EUR1=RON4.2649) in 2010, for the first time in 11 years, people familiar with the matter told MEDIAFAX Friday.

Dacia Duster, cea mai vândută maşină de teren în 2010. Vezi care au fost concurenţii

Dacia Duster, Volkswagen Tiguan şi Ford Kuga sunt cele mai vândute autoturisme din clasa SUV în 2010, modelul românesc dominând detaşat segmentul, cu o cotă de piaţă de aproape 40%, reiese din datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Lundbeck România estimează vânzări în creştere cu 15-17%, de la circa 17 milioane euro în 2010

Reprezentanţa din România a producătorului danez de medicamente Lundbeck estimează pentru acest an un avans al vânzărilor de 15-17%, de la aproximativ 17 milioane euro în 2010, ca urmare a investiţiilor în promovarea produselor, a declarat directorul general al companiei, Mircea Mârzan.

Sistemul bancar a închis 2010 cu o pierdere de 304 milioane lei, premieră pentru ultimii 11 ani

Sistemul bancar a încheiat anul trecut, pentru prima dată din 1999, cu o pierdere netă de 304 milioane lei, comparativ cu un câştig net cumulat de 815 milioane lei în 2009, în condiţiile în care 20 de bănci au înregistrat profit, iar 22 de instituţii de credit au avut rezultate negative.

Alba: Zeci de familii, nevoite să restituie subvenţiile de încălzire după ce au dat declaraţii false

Zeci de familii din Alba Iulia vor fi nevoite să restituie subvenţiile pentru încălzirea locuinţei primite în această iarnă, după ce au dat declaraţii false în dosarele pe baza cărora au primit aceşti bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Susţinători ai lui Hosni Mubarak aduceau copii să arunce cu pietre în protestatarii din Cairo

Susţinători ai lui Hosni Mubarak au adus copii în zona pieţei Tahrir pentru a arunca pietre împotriva protestatarilor, în timpul manifestaţiilor care au condus la demisia preşedintelui egiptean, au povestit mai mulţi copii citaţi de publicaţia britanică The Independent on Sunday.

Cristian Leonte, DJ la Music FM

Cristian Leonte, prezentatorul Ştirilor Pro TV, dar şi al emisiunilor "România, te iubesc" şi "După 20 de ani", a acceptat invitaţia Music FM de a fi DJ pentru două ore, în acest weekend, în emisiunea "StarList" de sâmbătă, informează postul de radio.

Programul „Cornul şi laptele”: Elevii hrănesc animale şi joacă fotbal cu produse, profesori frustraţi că împart mâncare

Elevii de la ţară folosesc cornul şi laptele oferite de Guvern, adesea de slabă calitate sau stricate, pentru a hrăni animalele din gospodărie, cei de la oraş se bat sau chiar joacă fotbal cu produsele, iar profesorii sunt frustraţi că, în pofida pregătirii profesionale, au ajuns să împartă alimente.

Electrica estimează că în toamnă va obţine avizele pentru parcuri eoliene de 160 milioane euro

Electrica estimează că în august sau septembrie va obţine avizele de construcţie pentru o investiţie de 160 milioane euro în două parcuri parcuri eoliene, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al companiei Ioan Folescu.

Werner Herzog va fi celebrat la TIFF 2011

Cineastul german Werner Herzog va fi celebrat la a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc în perioada 3-12 iunie, la Cluj-Napoca, printr-un "maraton" al producţiilor sale.

Pivotul Rob Thomson („U” Mobitelco Cluj), calificat la Afrobasket 2011

Pivotul cu dublă cetăţenie al echipei "U" Mobitelco BT Cluj, Rob Thomson, s-a calificat cu naţionala Rwandei la turneul final al Afrobasket 2011.

Aproximativ zece persoane, reţinute la Moscova în urma unei manifestaţii a opoziţiei

Aproximativ zece persoane, între care şi liderul Frontului de stânga, Serghei Udalţov, au fost reţinute sâmbătă, în urma unei manifestaţii a opoziţiei ruse, la care au participat aproape 300 de persoane, în centrul Moscovei, a anunţat liderul Frontului de stânga.

Cel puţin 16 morţi şi 50 de răniţi, într-o serie de atacuri care au vizat poliţia din Kandahar

Cel puţin 16 persoane au fost ucise, sâmbătă, într-o serie de atacuri, revendicate de talibani, asupra sediului poliţiei din Kandahar, care a fost vizat timp de mai multe ore de focuri de armă dintr-o clădire apropiată, ocupată de insurgenţi.

Mihnea Şerbănescu, DTZ: Sunt garanţii imobiliare care astăzi valorează zero

Numărul falimentelor imobiliare este foarte mic faţă de intensitatea cu care s-a manifestat criza în România, situaţie favorizată de atitudinea băncilor, a declarat Mihnea Şerbănescu, directorul general al DTZ Echinox, adăugând că sunt garanţii bancare a căror valoare este zero în prezent.

Bărbatul căzut de pe un bloc din Dorohoi când încerca să prindă tabla desprinsă de vânt a murit

Bărbatul din municipiul Dorohoi care sâmbătă după-amiază a căzut de pe un bloc unde urcase pentru a încerca să prindă tabla desprinsă din cauza vântului puternic a murit în urma traumatismelor suferite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Artiştii români preferă sărbătoarea autentică a Dragobetelui

Artiştii români preferă să se iubească de Dragobete, considerând că Valentine's Day este mai mult o sărbătoare comercială, care se potriveşte mai bine adolescenţilor.

Principalul negociator palestinian în cadrul discuţiilor de pace cu Israelul şi-a dat demisia

Principalul negociator palestinian în cadrul discuţiilor de pace cu Israelul, Saeb Erakat, şi-a prezentat demisia sâmbătă, a anunţat o sursă oficială palestiniană, citată de AFP.

Vedetele autohtone nu au nevoie de Valentine’s Day pentru a-şi demonstra iubirea

Valentine's Day, o sărbătoare a iubirii importată de români, stârneşte opinii contradictorii în rândul vedetelor, unele declarând că este un eveniment forţat, de marketing, altele fiind de părere că orice sărbătoare dedicată iubirii este binevenită.

Circulaţia a fost reluată în piaţa Tahrir din Cairo, după ce majoritatea manifestanţilor au plecat – VIDEO

Circulaţia a fost reluată duminică dimineaţă în piaţa Tahrir din Cairo, epicentrul protestelor care au dus la înlăturarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, însă câteva sute de manifestanţi rămân în continuare acolo.

Primul Curriculum Vitae a apărut în urmă cu 500 de ani. Istoria CV-ului, de la Da Vinci la Facebook şi LinkedIn

Cine nu ştie astăzi ce este acela un Curriculum Vitae, sau CV, barbarismul mai uşor de pronunţat, dar mai greu de acceptat de cei care ţin la etichetă? În zilele noastre, când pentru elaborarea documentului care prezintă experienţa profesională au apărut diferite şabloane sau când poţi să-ţi faci CV-ul inclusiv pe Facebook, nimeni nu se mai gândeşte când a apărut primul Curriculum Vitae şi cine l-a scris pentru prima dată în istorie, potrivit www.incont.ro.

UPDATE: Un poliţist a fost găsit spânzurat în sediul Poliţiei Aiud

(adaugă date din mesajul lăsat de poliţist în biletul de adio)

Topul celor mai vândute maşini din istorie

De când a fost inventat automobilul şi până în prezent, au apărut pe piaţă sute de modele de maşini mai mult sau mai puţin reuşite. Constructorii auto au încercat să lanseze autoturisme care să îndeplinească cerinţele din ce în ce mai pretenţioase şi diversificate ale clienţilor, iar unii dintre ei au intuit foarte bine ce vrea consumatorul de la o maşină. informează www.incont.ro.

Un poliţist a fost găsit spânzurat în sediul Poliţiei Aiud

Un poliţist a fost găsit spânzurat, duminică, în sediul Poliţiei Aiud, unde era angajat, bărbatul lăsând un mesaj în care îşi cere scuze familiei, însă nu îşi explică gestul.

Guvernele occidentale ştiau totul despre traficul de organe din Kosovo, afirmă Dick Marty

Guvernele occidentale au ştiut întotdeauna că lideri de la cel mai înalt nivel din Kosovo erau implicaţi într-un trafic de organe, a afirmat raportorul Consiliului Europei (CoE) Dick Marty, într-un interviu publicat sâmbătă în Slovenia, relatează AFP.

Un poliţist a fost găsit spânzurat în sediul Poliţiei Aiud -2

Un poliţist a fost găsit spânzurat, duminică, în sediul Poliţiei Aiud, unde era angajat, bărbatul lăsând un mesaj în care îşi cere scuze familiei, însă nu îşi explică gestul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul egiptean al Informaţiilor, vizat de o interdicţie de a părăsi ţara, a demisionat

Ministrul egiptean al Informaţiilor, Anas el-Fekki, şi-a prezentat demisia Guvernului, care a acceptat-o, a anunţat sâmbătă seara televizinea publică egipteană.

Suceava: Zece localităţi sunt în continuare nealimentate cu energie electrică

Zece localităţi din judeţul Suceava sunt în continuare nealimentate parţial cu energie electrică, duminică dimineaţă, din cauza avariilor provocate sâmbătă de vântul puternic, iar echipele E.On Moldova acţionează pentru remedierea defecţiunilor.

Dulciuri, inimioare şi jocuri erotice, la târgul de Sfântul Valentin

Fie că doresc să facă o declaraţie de dragoste sau să-şi răsfeţe persoana iubită cu ceva nou, cei care sărbătoresc Valentine's Day vor găsi la târgul deschis pentru această ocazie la Sala Dalles de la inimioare de pluş şi cărţi cu poezii în miniatură la dulciuri, cosmetice şi jocuri erotice.

Perechea Irina-Camelia Begu/Elena Bogdan a câştigat finala de dublu la Cali

Perechea Irina-Camelia Begu/Elena Bogdan, cap de serie numărul 4, a câştigat, sâmbătă, finala probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Cali (Columbia), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Sporting Gijon a pus capăt unei serii de 16 victorii consecutive ale echipei FC Barcelona

Formaţia FC Barcelona a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, sâmbătă seară, în deplasare, cu Sporting Gijon, punând capăt astfel unei serii de 16 victorii consecutive în campionatul Spaniei, informează AFP.

Pivot chinez de 15 ani: 41 puncte, 28 recuperări, 15 capace şi 7 intercepţii

Pivotul naţionalei de baschet masculin U16 a Chinei, Zhou Qi, a impresionat asistenţa la Turneul Turk Telekom, cu bilanţul său statistic din meciul cu Germania, cu care a contribuit decisiv la calificarea în finală, pe care naţionala asiatică a şi câştigat-o.

Mladen s-a alăturat noilor săi colegi de la Rapid

Fundaşul Sebastian Mladen, împrumutat de AS Roma clubului Rapid, s-a alăturat, sâmbătă, noilor săi coechipieri, informează site-ul oficial al clubului bucureştean.