Mediafax Echipa

Un om de ştiinţă vizat de un atentat în noiembrie devine şeful programului nuclear iranian

Iranul l-a numit şef al programului nuclear al ţării pe omul de ştiinţă în domeniul nuclear Fereydoun Abbassi Davani, care a supravieţuit unui atentat cu bombă în noiembrie, a anunţat duminică televiziunea publică iraniană, pe site-ul său.

Andrei Cristea a marcat primele sale goluri pentru Karlsruher SC, în meciul cu Hertha, scor 2-6

Atacantul român Andrei Cristea a marcat primele sale goluri pentru formaţia germană Karlsruher SC, în meciul pierdut, duminică, pe teren propriu, scor 2-6 (1-0), în faţa liderului din 2.Bundesliga, Hertha BSC Berlin, informează kicker.de.

Egiptul a vândut titluri de Trezorerie de 1,1 miliarde dolari, prima oară după demisia lui Mubarak

Egiptul a vândut duminică titluri de Trezorerie de 6,5 miliarde de lire egiptene (1,1 miliarde dolari), la randamente de peste 10%, aproape de maximul ultimilor doi ani, în prima licitaţie organizată după demisia preşedintelui Hosni Mubarak, transmite Bloomberg.

Montolivo: Se vede că acum, cu Mutu, suntem mai periculoşi

Fotbalistul echipei Fiorentina, Riccardo Montolivo, a declarat la postul Sky, duminică, după meciul cu Palermo, scor 4-2, că formaţia sa este mai periculoasă cu atacantul Adrian Mutu în teren, informează presa italiană.

Mii de femei manifestează în Italia pentru a denunţa indecenţa lui Silvio Berlusconi

Mii de femei s-au adunat duminică în mai multe oraşe din Italia, de la Palermo până în Veneţia, pentru a apăra demnitatea femeii şi a denunţa imaginea "indecentă" pe care o oferă, în opinia lor, moravurile premierului Silvio Berlusconi.

O navă a naufragiat în Marea Neagră din cauza intemperiilor. Doi marinari sunt dispăruţi

Zece marinari au fost salvaţi şi alţi doi sunt daţi dispăruţi, duminică, după naufragiul unui cargobot sub pavilion tanzanian, care s-a rupt în două în largul oraşului rusesc Soci, în Marea Neagră, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Generalul Benny Gantz, desemnat şef al Statului Major al armatei israeliene

Generalul Benny Gantz a fost desemnat duminică şef al Statului Major al armatei israeliene, de către Guvernul lui Benjamin Netanyahu, după o lungă perioadă de controversă şi incertitudine, a anunţat un comunicat oficial, citat de AFP.

Electrica Serv a disponibilizat în acest an circa 1.400 de salariaţi, cu plăţi compensatorii

Electrica Serv, filiala de întreţinere şi servicii a Electrica SA, a disponibilizat de la începutul anului, cu plăţi compensatorii, circa 1.400 de salariaţi, măsură inclusă în procesul de divizare a societăţii.

Groapă cu peste 150 de cadavre, printre care femei şi copii, descoperită la nord de Bagdad

O groapă în care se aflau 153 de cadavre, printre care femei şi copii ucişi de membrii reţelei teroriste al-Qaida în perioada 2006-2007, a fost descoperită de poliţiştii irakieni la nord de Bagdad.

UPDATE: Armata egipteană anunţă dizolvarea Parlamentului şi suspendarea Constituţiei

(Adaugă detalii din comunicatul armatei)

Proiect de lege privind obligaţia magazinelor de a avea spaţii cu produse tradiţionale româneşti

Deputaţii Horea Uioreanu (PNL) şi Mircia Giurgiu (PDL) au depus în Parlament un proiect de lege prin care supermarket-urile să fie obligate să ofere spaţii de expunere pentru produsele alimentare şi nealimentare tradiţionale româneşti, măsura având ca scop susţinerea economiei autohtone.

Flutur: PDL nu tolerează atacurile lui Ponta-procuror obraznic cu adversarii, avocat slugarnic la PSD

Secretarul general adjunct al PDL Gheorghe Flutur a declarat că PDL nu va tolera nicio ameninţare şi niciun atac din partea lui Victor Ponta, un "procuror obraznic" pentru adversarii politici şi un "avocat slugarnic" pentru membrii PSD, "boţul de mămăligă din undiţa lui Năstase" pentru electorat.

Grigoraş: Nu am nevoie de jucători refuzaţi de alte echipe

Tehnicianul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, a declarat că nu aduce atacanţi la echipă doar de dragul de a-l aduce şi că nu are nevoie de jucători refuzaţi de alte grupări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PSD Arad: Milan Gubic, dat în urmărire în scandalul din vămi, nu mai e membru al partidului din 2008

Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, susţine că şeful de tură de la Vama Stamora Moraviţa Milan Ştefan Gubic nu mai este membru al PSD din 2008 şi că s-a retras din partid după ce a pierdut alegerile pentru Primăria Nădlac, el răspunzând astfel acuzaţiilor lansate de senatorul PDL Mircea Banias.

Meryl Streep va juca rolul „doamnei de fier”. Margaret Thatcher nu a vrut să o întâlnească pe actriţă

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a refuzat să o întâlnească pe actriţa Meryl Streep, care urmează să joace rolul "doamnei de fier" într-un film biografic, de teamă că această peliculă va distorsiona acţiunile sale din cei 11 ani de mandat, informează dailymail.co.uk.

UE şi FMI consideră regretabilă reacţia Greciei la noile condiţii privind privatizările

Uniunea Europeană şi FMI consideră regretabilă reacţia Greciei la noile condiţii privind accelerarea privatizărilor, impuse în schimbul continuării asistenţei financiare, transmite AFP.

Securitatea este prima prioritate a Guvernului, anunţă premierul egiptean

Securitatea este prima prioritate a Guvernului egiptean, a declarat duminică premierul Ahmad Shafik, la două zile după demisia preşedintelui Hosni Mubarak, în urma presiunilor manifestanţilor, relatează AFP.

Biserica Catolică nu aprobă spovedania prin iPhone

Biserica Catolica nu aprobă spovedania prin iPhone, pentru că iertarea păcatelor necesită prezenţa fizică a duhovnicului în săvârşirea acestei taine, însă încurajează folosirea aplicaţiilor, ca suporturi digitale, pentru examinarea conştiinţei şi rugăciuni, susţin reprezentanţii ARCB.

Bucharest Hotel Occupancy Rate Seen 10% Higher In 2011

The occupancy rate of Bucharest's three- and four-star hotels will rise this year by about 10%, having increased in 2010 to 42% from 39%, according to the Bucharest Benchmarking Report, developed by consulting firm Fivestar Hospitality.

Vedetele Pro TV şi Acasă petrec Ziua Îndrăgostiţilor alături de persoanele iubite

Indiferent că îndrăgesc sau nu Valentine's Day, că îl consideră un pretext pentru mici surprize sau doar o sărbătoare convenţională, vedetele posturilor de televiziune Pro TV şi Acasă intenţionează să petreacă ziua de 14 februarie alături de persoanele iubite.

Manifestaţii în Statele Unite, pentru respectarea drepturilor omului în Egipt

O manifestaţie a avut loc, sâmbătă, la Washington, iar alte mitinguri erau organizate în mai multe oraşe din Statele Unite, pentru a sărbători plecarea preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak, dar şi pentru a cere respectarea drepturilor omului şi democraţiei, relatează AFP.

Turneul de la Roland-Garros va avea loc şi după 2015 la Paris

Adunarea Generală a Federaţiei Franceze de Tenis (FFT) a decis, duminică, ca turneul de la Roland-Garros să aibă loc la Paris şi după anul 2015, fiind respinsă propunerea mutării competiţiei în altă localitate, informează AFP.

Alegerile pentru şefia PDL Constanţa vor avea loc în 12 martie

Liderul PDL Constanţa, Mircea Banias, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că alegerile pentru conducerea organizaţiei vor avea loc în 12 martie, până acum el fiind sigurul care şi-a anunţat oficial candidatura, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adolescenţi germani cu probleme, trimişi în Portugalia, România sau Polonia pentru reabilitare

Până la 600 de adolescenţi germani care au comis infracţiuni sau au probleme cu drogurile au fost trimişi în ţări precum Portugalia, România sau Polonia pentru reabilitare, într-un program controversat, criticat de reprezentanţii serviciilor de protecţie a copilului, informează Sunday Express.

Banias: PDL Constanţa nu a intervenit în numirea şefilor de la Vama Constanţa

Liderul organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, afirmă că nu a intervenit în numirea şefilor de la Vama Constanţa şi că a lăsat instituţiile abilitate în acest sens să-şi desemneze conducerea.

Mutu a revenit titular la Fiorentina, în victoria de la Palermo, scor 4-2

Atacantul român Adrian Mutu a fost titular în echipa ACF Fiorentina, pentru prima oară după suspendarea sa din anul 2010, în meciul câştigat, duminică, pe terenul grupării US Palermo, scor 4-2 (1-1), în etapa a XXV-a din campionatul italian, informează gazzetta.it.

PSD Cluj vrea organizarea unui referendum naţional pe tema organismelor modificate genetic

Reprezentanţii PSD Cluj consideră că ar trebui organizat un referendum la nivel naţional, prin care populaţia României să se pronunţe dacă vrea să consume sau nu organisme modificate genetic (OMG), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Der Spiegel: Noul mecanism european anticriză va avea o valoare de 500 miliarde euro

Noul mecanism permanent anticriză pentru zona euro, care va intra în vigoare în 2013, va avea o valoare totală de 500 de miliarde de euro, potrivit planurilor Comisiei Europene, a relatat revista germană Der Spiegel fără să menţionaze sursa informaţiei.

Statele Unite încearcă să „confişte” revoluţia poporului egiptean, susţine Iranul

Preşedintele Parlamentului iranian, Ali Larijani, a afirmat că Statele Unite încearcă să "confişte" revoluţia poporului egiptean, potrivit unor declaraţii făcute duminică şi difuzate de agenţia oficială Irna, transmite AFP.

Hotelierii din Bucureşti aşteaptă o creştere cu 10% a gradului de ocupare în acest an

Gradul de ocupare al hotelurilor de 3 şi 4 stele din Bucureşti va creşte în acest an cu circa 10%, după ce în 2010 a urcat de la 39% la 42%, potrivit Bucharest Benchmarking Report, realizat de compania de consultanţă hotelieră Fivestar Hospitality.

Producţia la Uzina Mecanică Sadu, oprită pentru trei-patru săptămâni

Producţia la Uzina Mecanică Sadu, unde vineri a avut loc o explozie soldată cu doi morţi şi un rănit, este oprită în următoarele săptămâni, timp de o lună urmând să fie asigurată doar întreţinerea utilajelor, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX directorul unităţii, Gheorghe Lorin Boian.

Mircea Banias: Persoane cercetate în urma acţiunilor de la frontiere au legături strânse cu PSD

Preşedintele PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, a prezentat duminică, într-o conferinţă de presă, câteva exemple de persoane care sunt cercetate sau reţinute în urma acţiunilor recente de la frontiere şi care ar avea legături strânse cu PSD.

Guardiola: Nu suntem invincibili, dacă suntem FC Barcelona nu înseamnă că trebuie să câştigăm mereu

Tehnicianul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat după remiza cu Sporting Gijon, scor 1-1, care a pus capăt unei serii de 16 victorii consecutive în campionatul Spaniei, că formaţia sa nu este invincibilă, informează AFP.

Unirea Alba Iulia – CS Zlatna, scor 0-0, într-un meci amical

Formaţia Unirea Alba Iulia a terminat la egalitate, scor 0-0, cu echipa CS Zlatna (Liga a III-a), într-un meci amical disputat pe stadionul Pielarul din Sebeş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Francezii care au părăsit Egiptul se pot pregăti să revină în această ţară, anunţă Parisul

Ministerul francez al Afacerilor Externe a anunţat sâmbătă că francezii care au părăsit Egiptul, în ultimele săptămâni, pot să îşi "pregătească întoarcerea", îndemnându-i, însă, pe turişti să îşi amâne plecarea, "pentru a se asigura că evoluţiile actuale se confirmă", relatează AFP.

Galatasaray şi-a egalat recordul de înfrângeri înregistrate într-un sezon

Echipa Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi, a egalat propriul record de zece înfrângeri înregistrate într-un sezon, după ce a pierdut, sâmbătă, scor 0-1, partida cu Gaziantespor, din etapa a XXI-a a campionatului Turciei, informează cotidianul Turkiye.

Ministrul Apărării vrea ca Germania să permită serviciul străinilor în armată

Ministrul german al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, vrea să deschidă porţile armatei pentru străinii care trăiesc în Germania, a anunţat Ministerul Apărării sâmbătă, confirmând o informaţie publicată de revista Focus, relatează AFP.

Arad: Nouă migranţi, prinşi în ultimele trei zile în timp ce vroiau să treacă ilegal în Ungaria

Nouă migranţi - doi cubanezi, trei palestinieni, un tunisian şi trei afgani - au fost prinşi, în ultimele trei zile, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară prin judeţul Arad, ei fiind opriţi în Vama Nădlac, pe câmp sau într-un tren internaţional.

Parlamentari şi lideri de partide se întâlnesc luni cu Cseke pe tema reorganizării spitalelor

Liderul PDL Constanţa Mircea Banias a anunţat că parlamentarii şi liderii de organizaţii din oraşele în care există spitale care urmează să fie desfiinţate se vor întâlni, luni, la Senat, cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, el arătând că este împotriva desfiinţării Sanatoriului Balnear Mangalia.

Contract de 36,6 milioane lei pentru realizarea unui parc acvatic la Satu Mare

Firma Solarex din Satu Mare vrea să contracteze lucrări pentru realizarea unui parc acvatic în oraş, proiect estimat la 36,6 milioane lei, fără TVA.