Mediafax Echipa

Carenţa de omega 3 din timpul vieţii intrauterine favorizează apariţia depresiei la vârsta adultă

Carenţa de omega 3 - un acid gras esenţial - din timpul vieţii intrauterine favorizează declanşarea depresiei la vârsta adultă, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Neuroscience.

Amenzi de aproape 24 de milioane de lei, date anul trecut de comisarii Garzii Financiare Constanţa

Comisarii Gărzii Financiare Constanţa au dat, anul trecut, amenzi în valoare de aproape 24 de milioane de lei, fiind întocmite peste 300 de sesizări penale pentru un prejudiciu adus statului de aproximativ 185 de milioane de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Brădişteanu: Nicolescu este stabil, va fi supus unui examen neurologic

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este stabil şi va fi supus unui examen neurologic pentru a se vedea dacă leziunile celebrale s-au accentuat în urma intervenţiei chirurgicale care a presupus oprirea inimii aproximativ o oră.

Cinci persoane, duse la spital în urma exploziei de la un service auto din Oţelu Roşu

Cinci persoane au fost duse, luni, la spitale din Caraş-Severin şi Timiş, în urma exploziei care a avut loc la un service auto din Oţelu Roşu, reprezentanţii ISU afirmând că doi dintre răniţi sunt angajaţi ai service-ului, ceilalţi trei fiind clienţi.

Volumul „Românii din Bugeac pe cale de dispariţie”, lansat marţi în Capitală

Volumul "Românii din Bugeac pe cale de dispariţie", ce reuneşte impresiile unei călătorii realizate în toamna anului 2010 de jurnaliştii George Damian şi Cătălin F. Vărzaru, va fi lansat marţi, de la ora 18.00, la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, informează un comunicat.

Iurie Darie, din nou la Spitalul Floreasca

Actorul Iurie Darie s-a prezentat, luni, la Spitalul de Urgenţă "Floreasca", pentru un control medical, în urmă cu două zile el venind la unitatea sanitară după ce i s-a făcut rău într-un restaurant.

Dosarul lui Miron Mitrea, restituit de ICCJ procurorilor anticorupţie

Completul de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, restituirea dosarului senatorului PSD Miron Mitrea la Direcţia Naţională Anticorupţie, apreciind că sunt animite vicii de procedură, precum lipsa avizului Senatului de punere sub acuzare a politicianului.

No Flu Epidemic In Romania – Health Ministry

Health Ministry specialists have announced that there is no influenza epidemic in Romania, but they have provided the national healthcare network with a series of recommendations.

Naomi Campbell a pozat nud la 40 de ani – FOTO

Top modelul britanic Naomi Campbell a pozat nud, la vârsta de 40 de ani, pentru coperta ediţiei britanice a revistei GQ, informează thesun.co.uk.

Imprimeria naţională din Ungaria a plătit 1,53 milioane euro pentru GPV Mail Services

Imprimeria naţională din Ungaria a plătit 1,53 milioane euro pentru 50% din acţiunile companiei româneşti GPV Mail Services Cluj-Napoca, suma fiind apropiată de limita inferioară a intervalului de preţ stabilit la jumătatea anului trecut în acordul de vânzare.

Planul legislativ al Guvernului:Datorii anulate la Şantierul Mangalia,case înfrumuseţate obligatoriu

Guvernul va simplifica vânzarea de acţiuni minoritare, va anula datoriile Şantierului Naval Mangalia către Ministerul Apărării prin livrarea de echipamente şi îi va obliga pe proprietarii de clădiri aflate în stare avansată de degradare să efectueze, "din proprie iniţiativă", lucrări de reabilitare.

Ofiţer din cadrul serviciului rus de informaţii externe, găsit mort la Moscova

Un ofiţer din cadrul SVR, serviciul rus de informaţii externe, a fost găsit mort, duminică dimineaţa, la baza imobilului în care locuia, la Moscova, după ce, aparent, a căzut de la fereastră, a anunţat luni agenţia RIA Novosti, citând o sursă din cadrul serviciului.

PDL a discutat cu partenerii de coaliţie despre semnarea unui protocol de colaborare

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, că PDL a discutat cu partenerii din coaliţie despre semnarea unui protocol de colaborare privind priorităţile de scoatere a României din recesiune.

Primarul din Stâlpeni a ieşit de la DNA Piteşti spunând că a fost întrebat despre o amendă

Primarul comunei argeşene Stâlpeni, Ion Popa (PSD), a părăsit, luni, sediul DNA Piteşti după ce a fost audiat timp de peste două ore, el precizând că anchetatorii l-au întrebat despre modul în care a procedat într-un caz soldat cu sancţiune în care a intervenit şeful CJ Argeş, Constantin Nicolescu.

Bon Jovi va lua o pauză de doi ani după încheierea turneului mondial actual

Membrii trupei Bon Jovi au declarat că vor lua o pauză de doi ani după încheierea turneului mondial pe care îl susţin în prezent, care se va termina cu un show la Lisabona pe 31 iulie, considerând că în acest fel fanii îi vor "aprecia" mai mult când vor reveni pe scenă, informează contactmusic.com.

Liderii PSD au plecat spre Piteşti, cu un autocar, de la Parlament, Năstase a întârziat

Principalii lideri ai PSD au plecat, luni la prânz, spre Piteşti, pentru a picheta sediul PDL din acest oraş, îmbarcându-se într-un autobuz, care i-a aşteptat la Camerei Deputaţilor.

Inflaţia din zona euro a crescut în ianuarie la 2,4%

Eurostat estimează că inflaţia din zona euro a crescut în ianuarie peste estimări, la 2,4%, de la 2,2% în decembrie, şi a depăşit semnificativ ţinta Băncii Centrale Europene, semnalând o posibilă majorare anticipată a dobânzii de politică monetară, transmite Reuters.

Flutur: PSD instigă populaţia împotriva instituţiilor statului, PDL îşi vede de treabă

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, că PSD "a devenit un partid avocat", care instigă populaţia împotriva instituţiilor statului, arătând că, în cazul în care vor fi pichetate sediile formaţiunii social-democrate, "PDL îşi va vedea de treabă", adică de actul de guvernare.

Angajaţii CNADNR acuzaţi că au luat mită de la staff-ul AC/DC, scoşi de sub urmărire penală

Cei patru angajaţi din Vama Nădlac ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) care au fost acuzaţi că au pretins şi au primit mită de la staff-ul tehnic al AC/DC, în urma concertului susţinut în România, au fost scoşi de sub urmărire penală pentru lipsa probelor.

Mai multe taximetre din Moscova vor face curse gratuite în situaţii de urgenţă – presă

Taximetrele din capitala rusă vor oferi curse gratuite în cazuri de urgenţă, după semnarea unui acord între Guvern şi cele mai importante companii de taxi, relatează postul de televiziune Russia Today în pagina electronică de luni.

Raiffeisen nu va cere anularea modificărilor aduse de OUG 50 la creditele date până în iunie 2010

Raiffeisen Bank nu va cere anularea actelor adiţionale impuse de OUG 50 pentru modificarea contractelor de credit semnate până în iunie 2010, care au intrat în vigoare în septembrie 2010 fără a fi semnate de populaţie, dar clienţii pot opta, până la 3 martie, pentru revenirea la condiţiile iniţiale.

Remus Tudor, locul 20 în proba de sărituri cu schiurile din cadrul CM de juniori

Sportivul Remus Tudor s-a clasat pe locul 20 în proba de sărituri cu schiurile din cadrul Campionatelor Mondiale de schi nordic rezervate juniorilor, ce se desfăşoară în Estonia, se arată într-un comunicat.

Paszkany: Kapetanos va fi un câştig pentru echipă

Finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, şi-a exprimat satisfacţia pentru aducerea grecului Pantelis Kapetanos, despre care a spus că va fi un câştig pentru echipă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE:DIICOT:Anchetă după ce Holcim a sesizat transfer neautorizat de.certificate de emisii de gaze

(adaugă detalii în legătură cu acest caz în paragrafele 8 - 13)

PDL îşi alege noua conducere pe 14 mai

Convenţia Naţională a PDL, în care va fi aleasă noua conducere a partidului, se va desfăşura în data de 14 mai, a anunţat vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, după şedinţa BPN de luni.

Kapetanos a semnat pe trei ani şi jumătate cu CFR Cluj

Campioana României, CFR Cluj, a anunţat, luni, pe site-ul oficial, achiziţionarea fostului atacantul al echipei Steaua, grecul Pantelis Kapetanos, care a semnat un contract pe trei sezoane şi jumătate.

Sucevean prins lângă frontieră când încerca să introducă în ţară ţigări de contrabandă

Poliţiştii de frontieră suceveni au reţinut la frontieră un sucevean care încerca să introducă în ţară aproximativ 9.000 de pachete de ţigări de contrabandă în valoare de 54.000 de lei, un al doilea suspect fiind în continuare căutat după ce a reuşit să fugă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ponta: PNL şi PSD vor avea candidat comun la Primăria Capitalei

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că PSD şi ACD vor avea candidat comun la Primăria Generală a Capitalei la alegerile din 2012.

Ministerul Sănătăţii: În România nu se înregistrează epidemie de gripă

Specialiştii Ministerului Sănătăţii (MS) au constatat, după o analiză a evoluţiei epidemiologice din ţara noastră, că în România nu se înregistrează epidemie de gripă, dar au elaborat măsuri şi recomandări, care au fost transmise reţelei de asistenţă medicală.

„Doamne de poveste”, de la postul Acasă, a fost lider absolut de audienţă duminică

Prima ediţie din noul sezon al emisiunii "Doamne de poveste", prezentată de Olivia Steer şi difuzată, duminică, de la 17.30, pe postul Acasă, a fost lider absolut de audienţă, informează televiziunea.

Anchetă la Holcim după transferul ilegal de certificate de emisii de gaze

DIICOT a început urmărirea penală "in rem" în cazul în care Holcim a sesizat transferul neautorizat a 1,6 milioane certificate de emisii de gaze cu efect de seră în valoare de 24 milioane de euro, procurorii solicitând comisii rogatorii în Italia, Marea Britanie, Belgia, Israel şi Liechtenstein.

Rusia va cheltui 1,4 miliarde euro pentru securitate, la JO 2014 de la Soci

Rusia va cheltui 57.8 miliarde ruble, respectiv 1,4 miliarde euro, pentru a asigura securitatea la Jocurile Olimpice de iarnă care vor avea loc, în 2014, la Soci, oraş aflat în apropierea regiunii instabile Caucazul de Nord, a anunţat, luni, cotidianul Vedomosti, citat de AFP.

PSD şi ACD vor avea candidaturi separate în Bucureşti

PSD şi Alianţa de Centru-Dreapta (ACD) PNL-PC ar fi convenit să aibă candidaturi separate la Primăria Generală a Capitalei şi cele şase primării de sector, acest lucru urmând să fie stipulat în protocolul de funcţionare al viitoarei alianţe, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

Un consilier judeţean PNL a demisionat din funcţie pentru a lăsa mandatul unui prieten

Consilierul judeţean PNL Cosmin Enea şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupă în administraţia doljeană pentru a lăsa vacant locul său unui prieten, aflat primul pe lista cu supleanţi a liberalilor, căruia îi promisese că-i va lăsa mandatul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Britney Spears, domnişoară de onoare la o nuntă de homosexuali – FOTO

Cântăreaţa Britney Spears a păşit în faţa altarului pentru a treia oară, de această dată ca domnişoară de onoare pentru asistentul şi prietenul ei homosexual, Brett Miller, informează dailymail.co.uk.

Parlamentari germani cer, la Sofia, „presiuni” asupra sistemului judiciar bulgar – presă

O delegaţie de parlamentari germani, care efectuează o vizită la Sofia, luni, pentru a se informa în legătură cu nivelul pregătirii Bulgariei pentru aderarea la zona Schengen, apreciază că trebuie sporită presiunea asupra sistemului judiciar bulgar, relatează site-ul Novinite.com.

Băncile internaţionale au o expunere de 49,3 miliarde de dolari pe Egipt

Băncile internaţionale au acordat entităţilor economice din Egipt împrumuturi în valoare totală de 49,3 miliarde de dolari, cele mai expuse fiind instituţiile de credit din Franţa şi Marea Britanie, potrivit datelor prezentate luni de Banca Reglementelor Internaţionale (BIS).

Ponta: Băsescu ştia dinainte că Nicolescu urma să fie arestat

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că preşedintele Traian Băsescu ar fi ştiut înaintea verdictului judecătorilor că preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, urma să fie arestat, dovadă fiind afirmaţia pe care a făcut-o la APCE.

O cantitate de 23 de tone de cartofi din Germania a fost confiscată în Vama Nădlac

O cantitate de 23 de tone de cartofi provenind din Germania a fost confiscată în vama arădeană Nădlac, autorităţile constatând că firma căreia îi era destinată marfa nu există în realitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă a Poliţiei TF Covasna după ce un bărbat a fost accidentat mortal de un tren

Poliţiştii de la Transporturi Feroviare din Covasna au deschis o anchetă după ce un bărbat a murit fiind accidentat de un tren de persoane, în apropierea staţiei CFR Ozun, transmite corespondentul MEDIAFAX.