Mediafax Echipa

Ion Cristoiu: Drama din amor, mai tare decât adoptarea Constituţiei

Scrie Dimineaţa în numărul de luni, 10 noiembrie 1924: „IMPRESIONANTA DRAMĂ DIN BRĂILA O DOMNIŞOARĂ DESCARCĂ DOUĂ FOCURI REVOLVER ASUPRA IUBITULUI SĂU ŞI APOI SE SINUCIDE. Brăila, 8. – O impresionantă dramă s-a petrecut azi dim. la orele 11 jum. în str. Ştefan cel Mare 265. D-na Anny Bally, de o frumseţe rară, în etate […]

Asociaţiile de elevi vor demiterea ministrului Cîmpeanu, după ce a ridicat media de acordare a burselor

Mai multe asociaţii de elevi cer demiterea lui Sorin Cîmpeanu, acuzat că a tăiat bursele elevilor în mijlocul nopţii.

Nouă acuzaţie în presa germană: Papa Benedict al XVI-lea ştia despre abuzul sexual dintr-una din eparhiile sale

Nouă acuzaţie pentru Papa Emerit Benedict al XVI-lea, acum în vârstă de 94 de ani, că nu a pus capăt abuzurilor unui preot din eparhia sa, relatează săptămânalul german „Die Zeit”. Potrivit noilor investigaţii, există un „decret extrajudiciar” al curţii ecleziastice a arhiepiscopiei Munchenului şi Freising, din 2016, cu critici la adresa comportamentului înalţilor prelaţi […]

Ultimul ordin al talibanilor: capete tăiate de manechinele în vitrină. „Sunt idoli interzişi”

Preşedintele asociaţiei profesionale din oraşul afgan Herat a reacţionat: „Această comandă va provoca o pierdere devastatoare de venituri pentru o anumită categorie”.

Semnal de alarmă din Brazilia: dispare „pădurea cu susul în jos”. Într-un an, s-a tăiat de 10 ori suprafaţa New York-ului

Defrişările din Brazilia afectează nu doar Amazonul, ci şi Cerrado, o mare savană tropicală.

Ţara în care este acceptată o escapadă, fără ca partenera sau partenerul să poată cere divorţul

În China, înşelarea nu este un motiv suficient pentru a solicita separarea în cuplu.

HOROSCOP 5 ianuarie 2022. Minunile sunt posibile astăzi. Nu mai puţin de şase zodii sunt luate azi prin surprindere

Venus retrogradă din Capricorn aderă azi la un sextil armonios cu Neptun din Peşti, semn că zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) sau cele de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) traversează azi un mare impas, poate cu ajutorul unei persoane născute într-o zodie din cele şase enumerate mai înainte.

Tinerii nu mai vor locuri de muncă cu efort fizic intens. Iată câţi americani au demisionat în noiembrie 2021 şi ce soluţie au marile companii

Numărul americanilor care îşi dau demisia a crescut la un record de 4,5 milioane în noiembrie, relatează Reuters.   Conform statisticilor Departamentului Muncii şi raportului JOLTS, cele mai multe demisii au fost în industria HoReCa.  S-a raportat un număr crescut de demisii şi în domenii precum asistenţa socială, transport, depozitare şi utilităţi.   Ofertele locurilor de muncă […]

Premierul Israelului: A patra doză de vaccin anti-Covid creşte semnificativ nivelul anticorpilor

O a patra doză de vaccin împotriva Covid-19 creşte de cinci ori anticorpii din sânge după o săptămână, a declarat premierul israelian, citând un studiu preliminar la o zi după ce ţara a început să distribuie vaccinurile.

Ciolacu, despre certificatul verde: „este un pic cam târziu să vii cu măsuri printr-un act legislativ”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune, despre certificatul verde, că i se pare „un pic cam târziu să vii cu măsuri printr-un act legislativ”.

Un proiect central al lui Joe Biden rămâne blocat din cauza opoziţiei unui senator democrat. Joe Manchin: „Chiar nu intenţionez să mai discut despre proiectul «Reconstruim Mai Bine»”

Planul preşedintelui SUA, Joseph Biden, privind acţiuni sociale, educaţionale şi de protejare a climei rămâne blocat, în contextul menţinerii opoziţiei exercitate de senatorul democrat Joe Manchin, care a transmis că nu vrea să mai poarte negocieri.

Veşti bune de la telescopul James Webb. A trecut cu bine de primul pas crucial al misiunii

Procesul început pe 28 decembrie s-a încheiat cu succes marţi, informează BBC.   Desfacerea completă a parasolarului, sau scutul termic, cum mai este numit, este vitală. Astfel, James Webb poate începe primele observaţii ale Spaţiului.    Telescopul este atât de sensibil încât poate detecta semnae provenind de la cele mai îndepărtate obiecte din Univers.    […]

România produce jumătate din cantitatea de prune din UE, dar magiunul sau ţuica nu ajung pe rafturile din supermarketurile locale

România produce jumătate din cantitatea de prune din UE, dar numai un brand tradiţional românesc de magiun de prune ajunge în supermarketurile locale.

Regele şi regina Suediei au COVID

COVID nu ocoleşte pe nimeni. Reprezentanţii palatului spun că sunt în alertă şi caută să identifice persoanele cu care au intrat în contact recent regele şi regina, conform Reuters.   După o toamnă liniştită, cazurile de COVID cresc la nivel global. Spre exemplu, în Suedia, în doar 4 zile, s-au înregistrat 42.969 de cazuri noi […]

Majorat cu amenzi. Circa 150 de tineri îşi vor aminti toată viaţa de această petrecere

O petrecere de majorat la care au participat în jur de 150 de persoane, organizată într-un restaurant din Maremureş, a fost întreruptă de poliţişti. S-au dat aproape 70 de amenzi.

Record absolut de infectări în Italia. Noile cazuri COVID depăşesc 170.000

Italia a anunţat marţi un număr record de 170.844 de cazuri noi de COVID, faţă de 68.052 din ziua precedentă, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Numărul zilnic al deceselor asociate coronavirusului a crescut de la 140 la 259.

Oficiali din Franţa şi Germania se vor deplasa la Kremlin. Criza din Ucraina, subiectul principal de discuţii

Franţa şi Germania vor trimite în Rusia oficiali de rang înalt pentru discuţii cu Administraţia Vladimir Putin în scopul evitării unei intervenţii militare ruse în Ucraina, afirmă surse citate de postul german N-TV.

COMENTARIU Lelia Munteanu: „Pacientul e întotdeauna mai important decât boala sa”

Astăzi a fost publicat mesajul Papei Francisc, redactat pentru Ziua Mondială a Bolnavilor (11 februarie), zi instituită în urmă cu treizeci de ani de Ioan Paul al II-lea (sanctificat în aprilie 2014).    Sunt cuvintele unui om care ştie şi simte:   „Când o persoană experiază fragilitatea şi suferinţa în propriul trup, din cauza bolii, […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Ciuma din vremea lui Daniel Defoe, gripa spaniolă şi Omicronul, ”prieten cu omul”

Nu sînt medic, cu atît mai puţin imunolog, deşi sînt doctor – dar în istorie. Din care am învăţat că omenirea a suportat asaltului multor pandemii. Bolile cu o mortalitate mare au inspirat dintodeauna teamă, dar au născut şi măsuri de prevenire. Aplicate atunci, ele au micşorat numărul infectărilor, al victimelor şi au împiedicat o […]

S-a încheiat a doua etapă a grupelor la ATP Cup. Iată cine a ieşit victorios

Daniil Medvedev, numărul doi mondial, l-a dominat clar pe australianul Alex de Minaur şi a ajutat Rusia, neînvinsă, să îşi apropie o semifinală la ATP Cup, în timp ce Germania, Italia şi Canada au obţinut, de asemenea, victorii, marţi, la Sydney.

Peste 28.000 de imigranţi au încercat să traverseze ilegal Canalul Mânecii din 2021.Boris Johnson acuză Franţa că nu aplică măsuri de securitate

Peste 28.000 de imigranţi clandestini au încercat să traverseze, în anul 2021, Canalul Mânecii pentru a ajunge din ţări situate în Europa continentală în Marea Britanie, anunţă Ministerul de Interne de la Londra, conform cotidianului Le Monde.

Bolnavii cu COVID nu vor avea nevoie de bilet de trimitere pentru a merge în centrele de evaluare. Vor fi evaluaţi şi trataţi gratuit atât pacienţii asiguraţi, cât şi cei neasiguraţi

Bolnavii cu COVID nu vor avea nevoie de bilet de trimitere pentru a merge în centrele de evaluare să primească tratament.

Dinamo sună adunarea. „Câinii roşii” se reunesc miercuri la Săftica, sub comanda lui Flavius Stoican

Dinamo Bucureşti a anunţat marţi că „prima zi de fotbal” a anului 2022 în cadrul clubului va avea loc miercuri, 5 ianuarie, prima acţiune fiind o conferinţă de presă în care va fi prezentată noua echipă tehnică.

În ciuda unor noi probleme tehnice, Emanuel Gyenes a urcat două locuri în clasament la Raliul Dakar

Riderul român Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) a încheiat pe locul 49 cea de a 3-a etapă, de marţi, a Raliului Dakar, cu timpul de 3 ore 5 minute şi 53 de secunde, la 31 de minute şi 12 secunde în urma învingătorului etapei, portughezul Joaquim Rodrigues (Hero Motosports Team Rally).

Keanu Reeves a donat 70% din salariul primit pentru filmul ”Matrix”

Circa 31,5 milioane de dolari, o sumă mare pentru un obiectiv şi mai mare: cercetarea ştiinţifică a unei boli necruţătoare: leucemia, informează NYT.    Actorul ştie cât de greu e să te lupţi cu boala. Sora mai mică a lui Keanu, Kim, s-a luptat cu leucemia timp de opt ani. Aceasta fusese diagnosticată în 1991 […]

Cătălin Radu Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu, a plecat de la conducerea Tarom

Consiliul de Administraţie al Tarom a luat act, marţi, de demisia comandantului Cătălin Radu Prunariu din funcţia de director general, demersul acestuia fiind din motive personale. „Industria aeronautică din întreaga lume traversează o perioadă extrem de dificilă, odată cu debutul pandemiei de COVID-19, însă, cu toate acestea, compania aeriană naţională a reuşit să supravieţuiască primilor […]

AUR: Am ajuns la un acord prin care Ministerul Agriculturii retrage sprijinul pentru Legea porcului

Liderii AUR tranmsmit, după o întâlnire cu Adrian Chesnoiu, că au ajuns la un acord verbal de principiu prin care Ministerul îşi va retrage sprijinul pentru Legea porcului. De asemenea, au prezentat propunerea AUR de Plan Naţional Strategic 2023-2027.

Boris Johnson a discutat cu Naftali Bennett despre situaţia de securitate din Orientul Mijlociu

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a discutat marţi cu omologul său din Israel, Naftali Bennett, despre situaţia de securitate din Orientul Mijlociu şi despre negocierile internaţionale pe tema relansării Acordului nuclear iranian.

Un judecător american împiedică Pentagonul să-i sancţioneze pe militarii care au refuzat să se vaccineze pe motive religioase

Un judecător federal a interzis luni Departamentului de Apărare al SUA să sancţioneze un grup de militari din Navy SEAL şi alţi membri ai forţelor speciale care au refuzat vaccinurile COVID-19 din motive religioase. Judecătorul Reed O’Connor din districtul nordic al Texasului a emis o ordonanţă preliminară prin care a blocat  procesul intentat în numele […]

De ce atât de mulţi oameni vaccinaţi fac COVID-19 în ultima vreme? Iată sfaturile medicilor

În ultima vreme tot mai multe persoane vaccinate se infectează cu varianta Omicron al coronavirusului. Varianta Omicron, chiar dacă nu este letală, este mult mai contagioasă. Creşterea numărului de infectări a coincis cu sezonul călătoriilor din perioada vacanţei de iarnă. „Oamenii ar putea crede, în mod eronat, că vaccinurile împotriva COVID-19 vor bloca complet infecţia, […]

Vaccinare anti-COVID: Doar 31.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Doar 31.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Rezoluţiile românilor pentru 2022

Românii au înţeles cât de important este să ai un stil de viaţă sănătos şi şi-au propus ca principalul obiectiv pentru anul viitor să fie reluarea obiceiurilor sănătoase, după cum reiese din sondajul OnePoll.

INTERVIU MEDIAFAX. Cum arată viitorul e-commerce-ului: marketplace sau magazine online de nişă?

Autor: Alexandra Cepăreanu Pandemia şi accelerarea dezvoltării sectorului de e-commerce, atât la nivel naţional, cât şi la nivel global, va avea ca rezultat împărţirea jucătorilor din sectorul de e-commerce în două categorii, anume cei generalişti, care vor investi în soluţii de tip marketplace, şi cei de nişă, a spus într-un interviu MEDIAFAX Cătălin Bordei, managing […]

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, anunţă că are COVID

Primarul anunţă că va lucra online 14 zile. „Mi-a curs nasul, am avut o stare de moleşeală şi am decis să fac un test preventiv. Tocmai am primit rezultatul pozitiv infectat cu ultima formă Omicron. Continui munca de la distanţă alături de echipa de la Primărie” – este mesajul postat de Vlad Oprea pe Facebook. […]

Lukaku, amendat cu o sumă uriaşă de către Chelsea

Atacantul Romelu Lukaku va primi o amendă de 420.000 de lire sterline (aproximativ 600 de mii de euro) pentru scandalul provocat săptămâna trecută.

OMS: Dozele booster nu sunt suficiente pentru ieşirea din pandemie

Dozele booster nu sunt suficiente pentru a pune capăt pandemiei, a declarat pentru BBC epidemiologul OMS Maria van Kerkhove.

NATO, reuniune extraordinară pe tema crizei dintre Rusia şi Ucraina, dar şi a securităţii Europei

Miniştrii de Externe din statele membre NATO se vor reuni vineri, prin videoconferinţă, pentru a discuta despre presiunile militare exercitate de Rusia asupra Ucrainei şi despre situaţia de securitate din Europa.

Preşedintele Mexicului afirmă că oferta de a-i acorda azil lui Julian Assange rămâne valabilă

Preşedintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a reiterat, marţi, oferta de a-i oferi azil politic activistului pentru integritate Julian Assange, fondatorul site-ului WikiLeaks, dezvăluind că i-a cerut acum un an fostului preşedinte american Donald Trump să îl graţieze, conform NBC News.

Apple a devenit prima companie de 3 trilioane de dolari din lume

Apple a atins un nou record istoric. Producătorul de iPhone-uri a depăşit o valoare de piaţă de 3 trilioane de dolari luni, fiind prima companie tranzacţionată la bursă care a atins această cifră vreodată. Acţiunile Apple (AAPL) au crescut pentru scurt timp cu aproximativ 3%, până la un nou maxim istoric de 182,88 USD, depăşind […]

Codaşi şi la fructe. România a avut cel mai mic aport zilnic de fructe şi legume din UE

În 2019, 1 din 3 persoane din Uniunea Europeană a raportat că nu consumă zilnic niciun fruct sau legumă şi doar 12% din populaţie a consumat zilnic cele 5 sau mai multe porţii recomandate. În medie, peste jumătate din populaţia Uniunii a declarat că mănâncă între 1 şi 4 porţii de fructe şi legume pe […]