Mediafax Echipa

Intervenţie încheiată cu bine. Toate cele 12 persoane blocate în zona forestieră Nereju au fost salvate

Toate cele 12 persoane aflate într-o zonă forestieră din Nereju, care au rămas izolate, de vineri, din cauza creşterii nivelului şi debitului râului Zăbala, au fost salvate.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă: „Tulpina indiană are cu o rată de infectivitate mai mare decât celelalte tulpini circulante”. Când va ajunge în România?

„Ne dorim, evident, să creştem rata de imunizare şi procesul celor vaccinaţi, mai ales în contextul actual în care vedem că în anumite ţări tulpina delta este cu o răspândire destul de mare. Practic, ne uităm cu destul de mare îngrijorare la ce se întâmplă şi la cum cresc incidenţele în Marea Britanie şi în […]

Locuinţele, din ce în ce mai scumpe. De ce se umflă piaţa imobiliară în loc să se prăbuşească şi încotro se îndreaptă?

Spre deosebire de criza financiară din 2008, actuala recesiune economică generalizată nu doar că nu a oprit tendinţa generală de creştere a preţurilor locuinţelor şi ale altor active imobiliare, ci a accelerat-o la cote istorice.

Vela îl susţine pe Orban la alegerile din PNL: „A condus România în cel mai dramatic an”

Marcel Vela a spus, în conferinţă de presă, că atât el, cât şi organizaţia PNL Caraş-Severin, vor fi alături de Ludovic Orban pentru a câştiga un nou mandat. „Şi eu ca preşedinte, sunt alături de domnia sa, în echipa sa şi filiala şi-a manifestat, aşa cum ştiţi că şi în luna martie am votat în […]

Ebrahim Raisi este noul preşedinte al Iranului. Ultranaţionalistul vrea un control mai strict asupra social media şi libertăţi mai puţine pentru femei

După opt ani, Iranul îşi schimbă preşedintele şi trece de la o linie moderată la una conservatoare. Ebrahim Raisi, un cleric ultranaţionalist în vârstă de 60 de ani, a fost ales preşedinte. Raisi se află pe lista de sancţiuni a SUA pentru implicarea sa, ca judecător, în executarea deţinuţilor politici ai regimului de la Teheran, […]

Proiect OUG: Hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă trebuie publicate în Monitorul Oficial

Guvernul propune, într-un final, ca toate hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă să fie publicate în Monitorul Oficial. Până acum, un singur astfel de document a apărut în Monitor. „Şi acum, Guvernul vine, observând că este această situaţie care poate să arunce în aer securitatea circuitului civil, şi face ceea ce trebuie să facă […]

„Venim acasă”, proiect dedicat medicilor români din strâinătate care îşi doresc să revină în ţară

Plecatul peste hotare sună excelent pentru mulţi români. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre personalul medical, mult mai bine plătit în străinătate decât la noi în ţară. Însă mulţi dintre ei pleacă şi… îşi doresc să se întoarcă.   După mai bine de 4 ani petrecuţi ca asistent medical în Marea Britanie, Mugurel […]

Varianta Delta a virusului Sars-Cov-2, tot mai prezentă la nivel global. Expert OMS: „Nu se pune deocamdata problema unei a treia doze”

Varianta Delta a coronavirsului a ajuns din India în peste 70 de ţări şi este pe cale să devină dominantă la nivel global. Este semnalul de alarmă tras de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care adaugă: evoluţia pandemiei de COVID-19 este însă foarte dinamică.   Expertul OMS Alexandru Rafila spune, că dacă populaţia se vaccinează, nu […]

Lecturile şcolare îi îndepărtează pe copii de citit. Elevii nu înţeleg ce vor să spună autorii prin figurile de stil

Elevii nu înţeleg mereu ce citesc şi au preferinţe diferite de lectură, faţă de cele obligatorii din programa şcolară. Un studiu realizat de cercetătorii Universităţii Montreal arată că lecturile şcolare îi pot îndepărta de citit.   Ştefan este elev în clasa a VIII-a în Constanţa. Acesta spune că e atras de cărţile de istorie în […]

Un salvamontist a ajuns la zecile de persoane refugiate într-o remorcă din cauza vremii. Se încearcă salvări cu tiroliana

UPDATE. Salvatorii au ajuns la muncitorii izolaţi de viitură, în judeţul Vrancea Un salvamontist a ajuns la cei 12 muncitori refugiaţi într-o remorcă, din cauza viiturii, în judeţul Vrancea. Se încearcă salvări cu tiroliana. Forţele de intervenţie au fost suplimentate la Nereju cu echipaje de la ISU Bacău şi ISU Covasna. Printr-un sistem provizoriu tip tiroliană, […]

CORONAVIRUS România, 19 iunie. Situaţia pe judeţe. Sub 10 cazuri noi în Capitală. LISTA completă

Până astăzi, 19 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.203 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Citeşte aici bilanţul complet. 1.044.944 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 63 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – […]

Minivacanţa de Rusalii. DN 1 se aglomerează, în sensul spre Braşov

Comisar-şef de poliţie Iacob Adrian, şeful Serviciului Rutier Prahova, declară că pe DN 1, în zona montană a judeţului Prahova valorile de trafic sunt în creşterea pe direcţia Bucureşti spre Braşov. Peste 80 de poliţişti asigură în acest weekend prelungit fluidizarea traficului şi recomandă păstrarea distanţei de siguranţă. Şoferii sunt sfătuiţi să nu se hazardez […]

COMENTARIU Sorin Avram. Ca să fim cu adevărat corecţi cu istoria, domnule Boc

Gradul de oboseală al premierului Florin Cîţu pare cât se poate de accentuat. Alergând de dimineaţă şi până seara pe la centrele de vaccinare, prin filialele PNL şi pe la televiziuni, domnul Cîţu a început să audă nişte voci care-i şoptesc că pe dumnealui l-a ales poporul să conducă Guvernul României. Extenuatul premier consideră că […]

Cuplu de vârstnici, ucis cu sălbăticie într-o localitate din România. Făptaşul a mai fost condamnat la închisoare, în trecut

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a fost sesizat vineri că în localitatea Târşolţ au fost găsite, în locuinţa lor, două persoane decedate. Este vorba despre un bărbat de 88 de ani şi soţia acestuia, de 76 de ani. Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, legistul şi poliţiştii au constatat că sesizarea se […]

Minivacanţa de Rusalii, pagubă uriaşă pentru hotelieri. Pierderi estimate de 3 milioane de euro

Minivacanţa de Rusalii a creat aşteptări mari hotelierilor de pe litoral. Oficial este primul weekend prelungit de vară în care oamenii se pot distra la terasă sau pe plajă până târziu, dar cu toate acestea turiştii nu au ajuns la mare din cauza vremii capricioase şi a aplicaţiilor meteo care arătau că ploaia nu va […]

ALERTĂ METEO Cod portocaliu de viituri pe râuri din 25 de judeţe

Avertizarea Cod galben vizează râuri din Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Covasna, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Vrancea, Neamţ, Bacău, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Botoşani, Constanţa şi Tulcea, de sâmbătă ora 12.00 până luni ora 24.00. Hidrologii au emis şi o avertizare Cod portocaliu, care […]

Ion Cristoiu, despre întâlnirea Joe Biden-Vladimir Putin: Este un semnal că America va face foarte multe concesii Rusiei ca să nu se alieze cu China

Publicistul Ion Cristoiu consideră întâlnirea Joe Biden-Vladimir Putin nejustificată deoarece Rusia nu mai are statutul de superputere, ci de putere regională, căreia, astfel, America îi face concesii pentru a nu se alia cu China.

Ion Cristoiu, despre războiul civil din PNL: Dacă învinge Ludovic Orban, gruparea reformistă pleacă şi face un alt partid după formula PMP, preluat de Iohannis

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că bătălia internă din PNL în perspectiva congresului din toamnă a dus la o ruptură aşa de mare în partid încât liberalii din grupurile parlamentare au ajuns să nu-şi mai vorbească între ei.

Prognoză specială pentru Bucureşti. Vremea se încălzeşte, dar ploile continuă

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, sâmbătă, o prognoză specială pentru Bucureşti, valabilă până duminică seara. Se anunţă ploi şi vânt, dar vremea se încălzeşte uşor. Sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 9.00, cerul va fi mai mult noros, vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Se vor înregistra cantităţi de apă, […]

EXCLUSIV / Climatologul Roxana Bojariu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Sâmbătă, 19 iunie, Roxana Bojariu, climatolog ANM, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Care e diferenţa între vreme şi climă? Sunt schimbările climatice fatale? Ne putem adapta? Cum afectează România şi care sunt principalele semnale? De ce plouă atât de mult? Ce rol au schimbările climatice şi cum putem să le facem […]

România, sub noi alerte meteo. Patru avertizări Cod portocaliu şi galben de ploi puternice şi vijelii

Primul Cod galben începe sâmbătă la ora 10.00 şi expiră la ora 23.00 În jumătatea de est a ţării va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică. În vestul Transilvaniei şi al Munteniei, în cea mai mare parte a Olteniei şi local în Banat şi zona de munte a […]

FOTO VIDEO Leica a lansat primul smartphone. Cum arată, ce specificaţii are şi cât costă telefonul?

Celebra companie producătoare de optică fotografică a creat primul său smartphone. Telefonul se numeşte Leitz Phone 1 şi are o cameră foto extrem de performantă.   Este dotat cu cel mai mare senzor de pe piaţă şi are o memorie internă de 256 GB. Datorită diafragmei foarte deschise, poţi face fotografii excelente în condiţii de […]

Tanczos Barna, după ce un bărbat a fost desfigurat de un urs: Schimbăm legea

Bărbatul fost supus unei intervenţii chirurgicale de 6 ore la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc. „Şi această tragedie este un semnal de alarmă că modificarea legislaţiei, care ar permite intervenţia de urgenţă atunci când este semnalată prezenţa urşilor periculoşi în localităţi, este indispensabilă şi din ce în ce mai urgentă. Cele două proceduri, […]

Ion Cristoiu: Ruşii ne spuneau Ţiganii lui Antonescu

Un legendar comandant sovietic despre noi Vasili Ciuikov a fost comandantul Armatei a 64-a de pe malul vestic al Donului în timpul retragerii Armatei Roşii în faţa înaintării germane şi române spre Stalingrad. După începerea bătăliei de la Stalingrad a fost numit comandant al Armatei a 62-a, apărătoarea oraşului. În 1962 au apărut la Moscova […]

FOTO IGSU, bilanţ după furtună: judeţele cele mai afectate, în ultimele 24 de ore, de ploile torenţiale

În cursul zilei de ieri şi pe timpul nopţii, din cauza precipitaţiilor abundente, s-au înregistrat efecte în 49 localităţi din 18 judeţe (Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Hunedoara, Harghita, Neamţ, Sibiu, Teleorman şi Vrancea) şi în municipiul Bucureşti, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 10 case, 116 […]

FOTO Orchestra Filarmonicii din Viena a prins viaţă. Primul concert de la debutul pandemiei

Orchestra Filarmonicii din Viena revine la viaţă, odată cu scăderea bruscă a cazurilor de Covid-19 în Austria. Primul concert a avut loc vineri, în aer liber. Numărul celor care au avut acces a fost, însă, unul limitat. Doar 3.000 de persoane s-au putut bucura de spectacolul de muzică clasică. Sentimentul a fost de nedescris. „Este […]

Boris Johnson împlineşte 57 de ani. Parcursul profesional al premierului Marii Britanii

De-a lungul carierei sale, Boris Johnson a fost implicat în multe controverse. Unele din ele au stârnit amuzamentul întregii planete, iar altele au atras antipatii. Ca primar al Londrei, a ajuns des pe primele pagini ale ziarelor, iar unele dintre gafele sale sunt memorabile. Parcurs profesional Ce nu ştiu mulţi este că premierul Angliei este […]

„InSecuritate”, cu Bogdan Nicolae. Invitată este Corina Creţu, europarlamentar şi fost comisar european

Bogdan Nicolae te invită la următoarea ediţie a emisiunii „InSecuritate”, sâmbătă 19 iunie, de la ora 21.00.

Poliţia franceză s-a bătut cu petrecăreţii Teknival

Poliţia franceză s-a luptat azi noapte cu petrecăreţii Free Party, Teknival. Vorbim despre sute de tineri care au participat timp de câteva zile o petrecere în aer liber în oraşul Redon, din vestul Franţei. Deşi prefecţii au interzis asemenea întruniri, organizatorii au acţionat contra legii. În cele din urmă, poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene. […]

Un şef plecat de la Tesla şi-a vândut acţiunile cu 274 de milioane dolari

Agitaţie pe piaţa bursieră, după ce Jerome Guillen, multă vreme preşedinte la Tesla Inc, dar care a părăsit compania la începutul lunii iunie, a vândut acţiuni în valoare de 274 milioane dolari, potrivit dosarului de la Securities and Exchange Commission (SEC). Guillen a început seria tranzacţiilor pe 10 iunie. Fostul conducător a vândut acţiuni în […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 19 iunie. 68 de cazuri noi din peste 19.000 de teste. Bilanţul complet COVID-19

Coronavirus România, 19 iunie 2021. Bilanţ COVID-19  Până astăzi, 19 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.203 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.044.944 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 63 cazuri noi de persoane infectate […]

ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea / România, singura ţară din ”lagărul socialist” care se face vinovată de deportarea propriilor cetăţeni. Întoarcerea acasă a ”bărăgăniştilor”

”Acasă” – un cuvînt devastat În baza ordinului ministrului de Interne nr. 161/ 29 iunie 1954, s-a dispus reîntoarcerea în Banat a celor deportaţi prin Decizia 200/1951, cu excepţia celor din ”categoria foştilor exploatatori”. S-au înfiinţat apoi comisii, care au luat în lucru ”cazurile”, dispunînd întoarcerea acasă a familiilor deportate. În urma trierii, în conformitate […]

HOROSCOP 19 iunie: Mare Piramidă pe semne de Aer. Aceste zodii sunt în centrul atenţiei

Luna din Balanţă formează azi, împreuncă cu Saturn retrograd din Vărsător şi Mercur retrograd din Gemeni, o Mare Piramidă pe semne de Aer. Nativii zodiilor în care sunt poziţionate aceste planete vor avea parte de o sâmbătă în care toate lucrurile se aranjează în favoarea lor.

În Ţările de Jos, purtarea măştii este obligatorie doar în transportul public, colegii şi în licee

Premierul olandez, Mark Rutte, a anunţat vineri o o nouă relaxare a restricţiilor împotriva COVID-19 în Ţările de Jos, unde portul măştii va rămâne obligatoriu doar în transportul public şi în colegii şi licee, notează AFP. Noua rundă de relaxări va intra în vigoare pe 26 iunie, a declarat Mark Rutte într-o conferinţă de presă. […]

Tokyo este în carantină, dar japonezii vor spectatori în tribune la Jocurile Olimpice

Seiko Hashimoto, şefa comitetului de organizare al Jocurilor Olimpice, doreşte ca fanii să poată fi prezenţi la Tokyo. Ea a declarat că studiază posibilitatea ca 50% din capacitatea unei arene sau maximum 10 mii de fani să asiste la probele olimpice. Tokyo este încă în carantină, iar experţii în boli infecţioase şi-au manifestat reticenţa cu […]

Crima care a oripilat Grecia: un pilot elen şi-a sugrumat soţia britanică când l-a anunţat că îl părăseşte

Pilotul grec Babis Anagnostopoulos a purtat o vestă antiglonţ vineri, în momentul când a ajuns la tribunal, la câteva ore după ce a mărturisit că şi-a ucis soţia britanică. Iniţial, elenul declarase anchetatorilor că femeia fusese torturată de o bandă de spărgători. Anagnostopoulos, în vârstă de 33 de ani, a purtat vesta de protecţie şi […]

Program EURO 2020, 19 iunie: Portugalia – Germania, încă un meci de 5 stele din Grupa F

Prima a venit în vizită Portugalia, campioana Europei, iar sâmbătă, Budapesta o va avea în vizită pe vicecampioana continentului, Franţei, pe ”Puşkaş Arena”, unde restricţiile pandemiei practic nu există. Franţa a bătut Germania cu un autogol al lui Hummels. Încă nu s-au stârnit Mbappe şi Benzema, aşteptaţi să explodeze ofensiv de la meci la altul. […]

Iranienii au ieşit vineri la vot pentru alegerea preşedintelui ţării

Operaţiunile de vot au fost extinse considerabil pentru a permite o participare maximă în condiţii bune pentru cei 59,3 milioane de alegători din Republica Islamică, ţinând cont de pandemia de COVID-19 care loveşte puternic ţara. Scrutinul a fost închis oficial la orele 02.00 în noaptea de vineri spre sâmbătă. Şeful Autorităţii Judiciare, Seyyed Ebrahim Rais […]

UTA l-a achiziţionat pe internaţional muntenegrean Marko Vukcevic

Clubul de fotbal UTA Arad a anunţat, vineri, pe site-ul său oficial, că a transferat doi noi jucători, pe fundalul muntenegrean Marko Vukcevic şi pe mijlocaşul Tudor Călin. Vukcevic, născut pe 7 iunie 1993, are un CV important, fiind titularul postului de fundaş dreapta al naţionalei Muntenegrului. El a evoluat în toate partidele echipei naţionale […]

Perechea Monica Niculescu-Elena Gabriela Ruse, în finala turneului ITF de la Nottingham

Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu şi Elena Gabriela Ruse s-au calificat, vineri, în finală de dublu a turneului ITF pe iarbă de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari. Niculescu şi Ruse, capi de serie numărul patru, le-au învins în penultimul act pe principalele favorite, Timea Babos (Ungaria)/Arina Rodionova […]