Mediafax Echipa

Cazul Sorinei. Avocatul familiei care a crescut-o pe fetiţă a depus plângere pe numele procuroarei Piţurcă: Nu s-a ştiut de plecarea minorei din ţară

Avocatul familiei Şărămăt, cea care a crescut-o pe Sorina, a depus, la Secţia de anchetare a magistraţilor, o plângere pe numele procuroarei Maria Piţurcă, pe care o acuză de răpire, constituire grup infracţional organizat. Apărătorul spune că plecarea minorei din ţară i-a luat prin surprindere.

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică a murit/ Un român ar putea să îl înlocuiască

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Yukiya Amano, a murit la vârsta de 72 de ani, a informat agenţia, luni, printr-o notă trimisă statelor membre, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Uniţi şi în viaţă: Joaquin Phoenix şi Rooney Mara s-au logodit

Actorul şi producătorul de film Joaquin Phoenix şi actriţa Rooney Mara, care au o relaţie de trei ani, s-au logodit în secret, în luna mai, potrivit contactmusic.com.

Dan Nistor, critici DURE pentru fani, după ce au huiduit şi au înjurat în timpul incidentului de la meciul Dinamo – Craiova/ MESAJUL suporterilor dinamovisti

Eugen Neagoe (51 de ani) a leşinat, duminică, în timpul meciului Dinamo-Craiova, scor 0-2, diagnosticul medicillor fiind stop cardio-respirator prin tahicardie ventriculară pe fond de tabagism. Starea de sănătate a tehnicianului s-a ameliorat, însă Dan Nistor a avut un mesaj dur pentru suporteri.

Exerciţiu în Marea Neagră. Scafandri militari din ţări NATO participă la misiuni de căutare şi de identificare a dispozitivelor explozive marine

Zeci de scafandri militari din cinci ţări se instruiesc la Constanţa, unde, luni, a început un exerciţiu multinaţional destinat consolidării instruirii scafandrilor militari din ţări NATO şi din ţări semnatare ale Parteneriatului pentru Pace (PfP).

STUDIU: Doar un sfert din afacerile de familie au un plan de succesiune pentru poziţia de director

Doar un sfert din afacerile de familie au un plan clar de succesiune pentru poziţia de director general şi chiar mai puţini dintre ei, pentru celelalte poziţii din top management, arată un studiu realizat de Deloitte în rândul a aproximativ 800 de companii din 58 de ţări, inclusiv în România.

Alertă METEO pentru 25 de judeţe. ANM: Cod galben de furtuni/ Prognoză specială pentru Bucureşti

Meteorologii au emis, luni, două avertizări Cod galben, una valabilă în 25 de judeţe până la ora 18.00, iar cealaltă în Bucureşti şi în alte 10 judeţe până marţi, la ora 6.00.

Petrolierul sub pavilion britanic sechestrat în Strâmtoarea Hormuz. Theresa May convoacă reuniune de urgenţă a Guvernului

Prim-ministrul britanic Theresa May va convoca luni o sesiune de urgenţă a Guvernului pentru a discuta despre modalităţile în care Marea Britanie poate răspunde deciziei Iranului de a sechestra un petrolier britanic în Strâmtoarea Hormuz, relatează Associated Press.

Astra Giurgu a rămas fără antrenor, după eşecul cu Poli Iaşi, scor 0-1. Dan Alexa: Vreau să rup orice fel de legătură cu toată lumea

Astra Giurgu a fost "lovită" de două ori duminică seara, 21 iulie. După eşecul suferit în Copou, în faţa clubului Poli Iaşi, scor 0-1, gruparea patronată de Ioan Niculae a rămas fără antrenor.

Prinţul George a împlinit 6 ani. Aniversarea, marcată prin fotografii realizate de ducesa de Cambridge în grădinile de la palatul Kensington | FOTO

Cea de-a şasea aniversare a prinţului George, al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, a fost marcată, luni, prin mai multe fotografii oficiale realizate, ca de obicei, de mama acestuia, ducesa Catherine de Cambridge.

Un mort şi un rănit, într-un accident produs între o maşină şi un tractor, în Giurgiu

O femeie a murit şi un bărbat a fost grav rănit într-un accident produs pe DJ 512, în comuna Prundu, judeţul Giurgiu, în care au fost implicate o maşină şi un tractor.

„Avengers: Endgame” a devenit lider în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie | VIDEO

Producţia Marvel Studios "Avengers: Endgame/ Răzbunătorii: Sfârşitul jocului" a devenit lider în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie, titlu deţinut anterior de lungmetrajul "Avatar", de James Cameron, potrivit Variety.

Doliu în lumea sportului alb. Fostul tenismen Peter McNamara a decedat la vârsta de 64 de ani/ Darren Cahill: A îmbunătăţit fiecare jucător cu care a lucrat

Fostul tenismen Peter McNamara a decedat, sâmbătă, la vârsta de 64 de ani. Australianul suferea de cancer şi s-a stins din viaţă în locuinţa sa din Germania, informează presa internaţională.

Accident grav pe Autostrada A2: Patru persoane au fost rănite/ Traficul rutier este oprit pe sensul spre litoral | FOTO

Circulaţia este întreruptă, luni dimineaţă, pe Autostrada A2, pe sensul spre litoral din cauza unui accident în urma căruia patru persoane au fost rănite, informează Centrul Infotrafic. Traficul este oprit în zona localităţii Valu lui Traian din Constanţa.

ŞTIRILE OREI 9.00

Mediafax vă prezintă ştirile orei 9.00, 22 iulie 2019.

Tensiunile din Strâmtoarea Hormuz. Arabia Saudită şi Qatar condamnă dur acţiunile Iranului

Ministerul de Externe din Arabia Saudită a condamnat dur decizia Iranului de a sechestra un petrolier britanic în Strâmtoarea Hormuz şi a îndemnat comunitatea internaţională să ia măsuri pentru combaterea acestui „comportament inacceptabil”, relatează Reuters.

Marius Copil a urcat două poziţii în clasamentul ATP/ Horia Tecău se menţine pe locul 15

Marius Copil a urcat două poziţii în clasamentul ATP actualizat luni, 22 iulie, până pe poziţia 84, având 647 de puncte.

„Start de sezon dezastruos” pentru Dinamo. Mihai Popescu: Nu vreau să vorbesc de blesteme, dacă suntem sau nu blestemaţi

Eugen Neagoe a dat emoţii tuturor celor care au privit meciul din etapa a doua a Ligii 1, Dinamo - Universitatea Craiova. scor 0-2.

Preşedintele lui Dinamo, despre momentele dramatice prin care a trecut Eugen Neagoe: Am fost la un pas de o mare tragedie

Preşedintele lui Dinamo, Florin Prunea, a spus că fotbalul nu mai are nicio importanţă după momentele dramatice prin care a trecut antrenorul Eugen Neagoe.

Diagnosticul complet al lui Eugen Neagoe: Stop cardio-respirator prin tahicardie ventriculară pe fond de tabagism/ Care este starea de sănătate a antrenorului/ PRIMELE cuvinte rostite la spital

Eugen Neagoe (51 de ani) a leşinat, duminică, în timpul meciului Dinamo-Craiova, scor 0-2, diagnosticul medicilor fiind stop cardio-respirator prin tahicardie ventriculară pe fond de tabagism, conform ProSport. Tehnicianul lui Dinamo pare decis să ia o pauză, după momentul de cumpănă traversat.

Cel puţin 18 persoane, ucise în urma unor atacuri aeriene în Siria

Cel puţin 18 oameni, printre care şi şapte copii, au fost ucişi duminică în urma a două atacuri aeriene efectuate în provincia Idlib, situată în nord-vestul Siriei, au transmis reprezentanţii Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, conform Reuters.

„Regele Leu/ Lion King” debutează pe primul loc în box office-ul nord-american

Lungmetrajul "Regele Leu/ Lion King", de Jon Favreau, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 185 de milioane de dolari în weekendul premierei, potrivit boxofficemojo.com.

Cutremur în Bulgaria. Ce magnitudine a înregistrat seismul

Un cutremur cu magnitudinea 2,6 pe scara Richter s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, în Bulgaria, informează Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Avertizare METEO: Cod GALBEN de ploi şi descărcări electrice în două judeţe din Transilvania

Meteorologii au emis, luni, o avertizare Cod galben de ploi însoţite de descărcări electrice şi grindină în judeţele Mureş şi Harghita, valabilă până la ora 8.00.

O carte pe zi: „Partitura suferinţei”, de Lisa Genova

Eroul ştie că "la un moment dat, svâcnirile din toate grupele de muşchi - din braţe, picioare, gură, diafragmă - se vor opri pentru totdeauna. De aceea ar trebui să le accepte". Un roman despre o boală cumplită - scleroză laterală amiotrofică.

Navă comercială sud-coreeană, atacată de piraţi în apropierea Strâmtorii Singapore

O navă comercială sub pavilion sud-coreean a fost atacată, luni, de piraţi în apropierea Strâmtorii Singapore, atacatorii reuşind să fure 13.000 de dolari, au declarat oficiali sud-coreeni, citaţi de agenţia de ştiri Yonhap.

Mike Pompeo susţine că Marea Britanie îl va extrăda în Statele Unite pe Julian Assange, fondatorul WikiLeaks

Mike Pompeo, secretarul american de Stat al SUA, a declarat că Marea Britanie îl va extrăda în Statele Unite pe Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, unde va fi judecat pentru spionaj, informează postul BFMTV, citând cotidianul El Universo din Ecuador.

HOROSCOP 22 iulie 2019: Săptămâna începe cu energie pentru Berbec, Leu şi Săgetător

Săptămâna se deschide cu un aspect armonios de trigon între Luna din Peşti şi Mercur retrograd din Rac, ceea ce pune pe gânduri, dar într-un mod pozitiv, zodiile de Apă (Rac, Scorpion şi Peşti). La orele prânzului, Luna trece în semnul Berbecului, ceea ce conferă mai multă energie zodiilor de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător).

Lider democrat: Raportul procurorului Mueller conţine dovezi substanţiale că Trump a comis delicte şi infracţiuni grave

Jerrold Nadler, liderul Comisiei Juridice din Camera Reprezentanţilor din SUA, a declarat că este de părere că raportul întocmit de procurorul special Robert Mueller conţine "dovezi substanţiale" că preşedintele american Donald Trump a comis delicte şi infracţiuni grave, informează agenţia Reuters.

Meteo #azi 22 iulie: Vreme caniculară/ FURTUNI puternice în aproape toată ţara

Vremea se menţine şi azi foarte caldă, caniculară în Câmpia Română şi Dobrogea, unde şi disconfortul termic va fi accentuat. În a doua parte a zilei, mai întâi în nord , centru şi la munte se vor înregistra furtuni puternice, informează ANM.

SUA susţin că un avion de vânătoare din Venezuela a urmărit în mod agresiv o aeronavă americană de recunoaştere | FOTO, VIDEO

Autorităţile militare din SUA susţin că un avion de vânătoare din Venezuela a urmărit în mod agresiv o aeronavă de recunoaştere americană în spaţiul aerian internaţional, informează cotidianul The Guardian.

Protestele din Hong Kong: Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc/ Indivizi mascaţi au agresat mai multe persoane într-o gară din oraş | FOTO, VIDEO

Un grup de indivizi mascaţi, înarmaţi cu bastoane, a agresat duminică mai multe persoane într-o gară din Hong Kong, la scurt timp după un nou miting pro-democraţie în centrul oraşului, ce a fost însă dispersat de forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

Corneliu Papură, despre Eugen Neagoe: Am înţeles că este mai bine şi mă bucur

Universitatea Craiova a câştigat meciul cu Dinamo din etapa a doua din noul sezon al Ligii 1, însă victoria oltenilor are gust amar. Antrenorul echipei gazdă, Eugen Neagoe, a suferit un stop cardiac în timpul meciului, iar fotbalul a fost pus în plan secund în ochii tuturor.

Starea lui Eugen Neagoe este stabilă. Antrenorul Dinamo este conştient

Antrenorul echipei Dinamo, Eugen Neagoe, este conştient şi cooperant, starea lui fiind în prezent stabilă, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse medicale. Neagoe a suferit o tulburare de ritm cardiac.

Dinamo – Universitatea Craiova s-a încheiat 0-2 în etapa a doua din Liga 1

Dinamo şi Universitatea Craiova s-au întâlnit în etapa a doua din noul sezon al Ligii 1. Meciul jucat pe Arena Naţională s-a încheiat cu victoria oltenilor, scor 2-0, dar cel mai important eveniment al serii a fost problema de sănătate avută de antrenorul Eugen Neagoe.

Ministrul Finanţelor anunţă o creştere economică de 5,5% pentru anul viitor/ Ce spune despre legea pensiilor

Eugen Teodorovici, a declarat, duminică seara, că se aşteaptă ca România să înregistreze anul viitor o creştere economică de 5,5%. Ministrul de Finanţe a afirmat că PIB-ul a crescut cu 34% faţă de 2016.

Alexandru Cicâldău, U Craiova: Vom sărbători doar în această seară pentru că joi ne așteaptă un meci

Universitatea Craiova s-a impus în meciul jucat în deplasare, pe Arena Națională, în etapa a doua a Ligii 1, în fața clubului Dinamo. Oltenii au câștigat cu 2-0 și au adunat șase puncte din tot atâtea posibile în noul sezon de campionat.

Eugen Teodorovici a anunţat că se retrage din cursa internă a PSD pentru prezidenţiale

Eugen Teodorovici şi-a anunţat duminică retragerea sa din cursa internă pentru alegerea candidatului PSD la prezidenţiale.

Ionel Dănciulescu, despre Eugen Neagoe: Din ce ştiu eu se simte mai bine

Antrenorul lui Dinamo, Eugen Neagoe (51 de ani), a leşinat în prima repriză a meciului Dinamo - Craiova, din a doua etapă a Ligii 1.

MAE, o nouă atenţionare de călătorie pentru Grecia: Risc ridicat de incendiu de vegetaţie

Ministerul de Externe atenţionează românii care călătoresc în Grecia că luni, 22 iulie, există un risc ridicat de incendiu de vegetaţie în mai multe zone, din cauza vântului şi a temperaturilor ridicate, transmite MAE.