Mediafax Echipa

Avocatul Poporului cere informări de la ÎCCJ şi CSM privind alcătuirea completurilor de trei judecători

Avocatul Poporului a transmis două solicitări către ÎCCJ şi CSM pentru ca acestra să transmită informaţii despre reglementările succesive şi modalitatea de alcătuire a completurilor de trei judecători, a celor „specializate”, precum şi a completurilor penale, civile şi de contencios administrativ.

O tânără „virgină”, obeză şi alergică la alcool, a ajuns la spital cu dureri abdominale. Medicii aveau să facă o descoperire neaşteptată

O femeie din China, care susţine că nu a avut niciodată un iubit, a născut un bebeluş sănătos, în ciuda faptului că aceasta afirmă că este virgină, relatează mirror.co.uk.

Senat: Pensia specială a funcţionarului public parlamentar, actualizată cu majorarea salariului

Senatul a adoptat, luni, tacit, un proiect legislativ iniţiat de parlamentarii PSD Florin Iordache, Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea, prin care pensia specială a funcţionarului public parlamentar se actualizează cu majorarea salariului de bază.

Marea Britanie neagă incursiunile forţelor navale spaniole în apele sale de lângă Gibraltar

Marea Britanie neagă că ar fi existat incursiuni ale forţelor navale spaniole în timpul unui incident în care o navă militară spaniolă a încercat să ceară navelor comerciale să părăsească apele britanice din apropiere de Gibraltar, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May, relatează Reuters.

Dragnea, întrebat dacă susţine modificarea OUG 114: Aşa, o modificare pur şi simplu, nu/ Despre discuţii cu Toader pe ordonanţe: Eu pe acest subiect nu mai discut niciodată

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nu susţine aşa „pur şi simplu” o modificare a OUG 114/2018 fiscală, precizând că nu a discutat, luni la întâlnire cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, despre acest subiect.

Liviu Dragnea anunţă finalizarea listei pentru europarlamentare pe 15-20 martie

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că lista candidaţilor partidului pentru europarlamentare va fi finalizată pe 15-20 martie, precizând că încă nu a fost discutat în PSD despre listă separată sau cu ALDE la alegerile din 26 mai.

Violoncelistul Ştefan Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal, în concert la Sala Radio

Tânărul violoncelist Ştefan Cazacu va fi solistul unui concert cu piese semnate de patru mari compozitori, Franz Schubert, Piotr Ilici Ceaikovski, Antonín Dvořák şi Johannes Brahms, condus de celebrul dirijor Cristian Mandeal, vineri, de la ora 19.00, la Sala Radio din Bucureşti.

Şeful PSD spune că Guvernul va şti ce va avea de făcut dacă Iohannis o să întârzie răspunsul pe propunerile pentru Dezvoltare şi Transporturi

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că în urma unei analize a ministrului de Justiţie, Tudorel Toader, Guvernul va şti ce va avea de făcut dacă preşedintele Klaus Iohannis o să întârzie numirea noilor miniştri pentru Dezvoltare şi Transporturi pe care îi va propune premierul.

Kovesi Files New Recusal Request For Case Prosecutor

Romanian prosecutor Laura Codruta Kovesi filed a new request on Monday to recuse magistrate investigation section prosecutor Adina Florea from a case where she is suspected of several offences in the 2011 repatriation of a fugitive businessman, according to judicial sources.

Liderul ALDE european îi cere preşedintelui PE să garanteze participarea lui Kovesi la selecţia pentru Parchetul UE

Liderul ALDE în Parlamentul European, Guy Verhofstadt, i-a transmis o scrisoare preşedintelui PE, Antonio Tajani, în care îi solicită să protejeze integritatea procesului de selecţie pentru desemnarea şefiei Parchetului European şi să garanteze participarea pe deplin a Laurei Codruţa Kovesi.

Sistemul autopilot de pe un automobil Tesla Model 3 a evitat un nou accident rutier. Momentul a fost suprins de o cameră de bord | VIDEO

Tehnologia Autopilot de la constructorul de automobile electrice Tesla este controversată - are o mulţime de fani, dar şi suficient de mulţi critici. Recent, sistemul a mai salvat un şofer de la un accident potenţial grav, potrivit Yahoo! News.

General Prosecutor Rejects Request To Recuse Magistrate Investigation Section Chief From Kovesi Case

Romanian General Prosecutor Augustin Lazar rejected on Monday a request made by prosecutor Laura Codruta Kovesi to recuse the chief of the Supreme Court’s Section for Investigating Judicial Offences (SIIJ), Gheorghe Stan, from procedures in a case involving her.

Liviu Dragnea, după ce PNL a anunţat că vrea desfiinţarea Secţiei de anchetă a infracţiunilor din justiţie: CCR a spus că e un lucru bun

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, referitor la proiectul PNL de desfiinţare a Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, că judecătorii Curţii Constituţionale au decis că înfiinţarea unei asemenea structuri este un lucru bun.

Preşedintele PSD anunţă întâlniri, miercuri şi joi, în coaliţie pentru o hotărâre de Guvern pe Fondul Suveran

Liviu Dragnea a declarat, luni la Parlament, că va avea întâlniri miercuri şi joi cu premierul Viorica Dăncilă, preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici pentru a discuta despre o hotărâre a Guvernului privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii.

Dragnea, întrebat dacă România ar trebui sau nu să o susţină pe Kovesi la Parchetul European: Suntem la Eurovision?

Preşedintele PSD a fost întrebat, luni, dacă România ar trebui să o susţină pe Laura Codruţa Kovesi la Parchetul European, Liviu Dragnea precizând că nu ştie ce va face Guvernul şi că nu se poate pronunţa, dar a precizat că "nefiind Eurovision, nu pot să comentez".

Alocaţii mărite. Ministrul Muncii anunţă că ordonanţa privind majorarea alocaţiilor intră în şedinţa de Guvern de marţi

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, că Ordonanţa privind majorarea alocaţiilor va intra în şedinţa de Guvern de marţi. Potrivit ministrului, proiectul de Ordonanţă prevede ca majorarea să se aplice de la 1 martie.

Ministrul Agriculturii: Problema cormoranilor, discutată la reuniunea din martie a consiliului

Problema cormoranilor şi a impactului pe care aceste păsări îl au asupra industriei piscicole vor fi discutate la reuniunea din martie a Consiliului Uniunii Europene, în condiţiile în care respectivele păsări consumă anual 300.000 de tone de peşte, a anunţat luni ministrul Agriculturii Petre Daea.

Procurorul general, Augustin Lazăr, a RESPINS cererea lui Kovesi de recuzare a lui Gheorghe Stan/ Fosta şefă DNA a depus o nouă cerere de recuzare a Adinei Florea

Procurorul general, Augustin Lazăr, a respins cererea Laurei Codruţa Kovesi de a fi recuzat şeful Secţiei de anchetare a magistraţilor, Gheorghe Stan, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Ruling Party Leader Files Request To Make New Statements In Fictitious Hiring Case

The chairman of Romania’s ruling Social Democrat Party (PSD), Liviu Dragnea, announced through his attorneys on Monday that he wants to make new statements in the appeal against the prison sentence he received in the fictitious hiring case in 2018, currently judged at the Supreme Court.

Ludovic Orban: PNL va începe o campanie împotriva OUG 114, care introduce „taxa pe lăcomie”

Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat, luni, că partidul va demara o campanie pentru a îi convinge pe cetăţeni să le comunice parlamentarilor coaliţiei PSD-ALDE să voteze împotriva OUG 114, precizând că vor fi campanii făcute de liberali atât online, cât şi direct cu oamenii.

Filmul „Oh, Ramona!”, de Cristina Jacob, pe primul loc în box office-ul românesc. Record pentru filmele româneşti, cu 111.881 de spectatori după cinci zile

Filmul "Oh, Ramona", regizat de Cristina Jacob după bestseller-ul scris de Andrei Ciobanu, a bătut toate recordurile de audienţă pentru o producţie românească, cinematografele raportând 111.881 spectatori după primul weekend de la lansarea peliculei, arată un comunicat remis MEDIAFAX

Suprafaţa stadionului Steaua va creşte cu 12.000 mp. Cum va arăta arena din Ghencea | VIDEO

Compania Naţională de Investiţii a anunţat stadiul lucrărilor privind reabilitarea arenelor Steaua, Giuleşti, Dinamo şi Arcul de Triumf. Dacă în ceea ce priveşte arena Steaua, CNI anunţă o creştere a capacităţii faţă de studiul iniţial, stadionul Dinamo nu va intra într-un program de reabilitare.

Echipa Cardiff City cere intervenţia poliţiei pentru a nu plăti banii pe Emiliano Sala echipei Nantes: „Cine a decis să-l urce pe fotbalist în acel avion?”

Cazul lui Emiliano Sala continuă chiar şi după ce acesta a fost găsit decedat în Canalul Mânecii, după ce avionul, la bordul căruia se afla, s-a prăbuşit pe ruta Nantes - Cardiff.

Un tânăr s-a trezit cu degetul rece, purpuriu, şi a mers la spital. Doctorul a descoperit CEVA incredibil

O imagine cu raze X a mâinii unui campion la Yo-Yo arată venele şi arterele, dar atrage atenţia lipsa acestora pe degetul arătător, potrivit Live Science.

Azil privat, unde bătrânii erau ţinuţi neîngrijiţi şi nespălaţi, închis | FOTO

Unsprezece bătrâni care erau cazaţi la un azil din Liebling erau nevoiţi să folosească toaleta din curte, mâncarea era gătită într-o bucătărie improvizată, iar farfuriile se spălau în lighean. Căminul a fost închis, luni, de inspectorii OPC, după ce au fost găsite şi excremente de şoareci.

Curtea Constituţională va discuta, pe 26 martie, iniţiativa USR de revizuire a Constituţiei, „Fără penali”

Curtea Constituţională va dezbate, pe 26 martie, iniţiativa legislativă de revizuire a Constituţiei, care aparţine USR, denumită de partid iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”. Astfel, Curtea va verifica dacă demersul cetăţenesc respectă limitele Legii fundamentale.

Fostul europarlamentar Adrian Severin, despre întâlnirea cu Ciorbea: Unde în altă parte să se ducă penalii decât la avocat?

Fostul europarlamentar Adrian Severin, care a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a declarat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că s-a întâlnit cu Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, pentru că „penalii” se duc să vorbească cu avocaţii.

Zece clinici private au fost verificate de Direcţia de Sănătate Publică. O unitate a fost închisă şi trei au activitatea suspendată

DSP a verificat zece clinici private din Capitală, după ce apărut în spaţiul public cazul falsului chirurg italian, iar în urma acţiunii, o unitate a fost închisă, activitatea pentru trei a fost suspendată, fiind aplicate şi amenzi în valoare de 72.200 lei. Totodată, au fost depuse şi plângeri penale.

DECLARAŢIA ZILEI Viorica Dăncilă se laudă că „a scos ţara din noroaie” cu ajutorul programului introdus de Liviu Dragnea

Premierul Viorica Dăncilă le-a spus luni primarilor prezenţi la reuniunea ACoR, că prin implementarea programelor PNDL 1 şi PNDL 2 „a scos ţara din noroaie”. Premierul le-a promis, de asemenea, primarilor de comună, începerea mai multor investiţii în zonele defavorizate.

Uniunea Europeană consideră schimbările climatice „ameninţare existenţială” pentru toate ţările

Schimbările climatice reprezintă "o ameninţare existenţială" pentru toate ţările, avertizează miniştrii de Externe ai ţărilor Uniunii Europene, pledând pentru măsuri de contracarare a încălzirii globale.

Grenade neexplodate, din al Doilea Război Mondial, găsite în clădirea unui muzeu | FOTO

Patru grenade neexplodate din cel de-al Doilea Război Mondial au fost găsite în clădirea muzeului din oraşul Piatra Olt, judeţul Olt, în timpul unor lucrări de igienizare.

Fost director FBI: Trump nu a crezut un raport al spionajului SUA privind Coreea de Nord din cauza lui Putin

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a dat crezare unui raport al serviciilor secrete americane potrivit cărora Coreea de Nord a dezvoltat rachete balistice ce pot ajunge până în SUA, deoarece preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a spus că nu este adevărat, a afirmat Andrew McCabe, fost director FBI.

Drumul Baloteşti – Sitaru, modernizat cu 116,5 mil. lei, din care mare parte fonduri nerambursabile

Consiliul Judeţean Ilfov a semnat, luni, un contract de finanţare neramburasabilă pentru modernizarea Drumului Judeţean 101 Baloteşti-Moara Vlăsiei-Gruiu-Sitaru, care leagă nordul judeţului de DN1 şi de A3. Valoarea investiţiei se ridică la 116, 5 milioane lei.

Daniel Barbu a demisionat de la şefia AEP: Ar fi fost o incompatibilitate etică să rămân

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Daniel Barbu, a demisionat, din funcţie pentru a candida la alegerile europarlamentare. El spune că nu este sigură candidatura sa, dar că a vrut să evite o ”incompatibilitate etică”.

Dăncilă, despre OUG fiscală: Am chemat toţi miniştri să vedem ce modificări facem

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că i-a chemat pe miniştrii cabinetului său pentru a vedea ce probleme sunt legate de OUG fiscală şi ce modificări ar trebui implementate. Acesta a adăugat că modificarea ordonanţei nu înseamnă o cedare din partea actualului Guvern.

Măsuri extreme în speranţa limitării focarului de pestă porcină: Autorităţile au omorât şi câinii vagabonzi

Sute de porci aflaţi în gospodăriile localnicilor din comuna Pomârla, judeţul Botoşani, au fost sacrificaţi după ce la finalul săptămânii trecute a fost descoperit un focar de pestă porcină într-o gospodărie. Autorităţile au decis să omoare şi câinii vagabonzi.

Caz revoltător în România. Un tânăr tâlhărea copii folosind un cuţit

Un tânăr din oraşul Galaţi este acuzat că a tâlhărit doi copii, ameninţându-i cu un cuţit. Tâlharul a fost găsit de poliţiştii gălăţeni şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inedit: Un tânăr englez a devenit un soldat mai bun datorită talentului său ascuns | FOTO

Alex Smith, în vârstă de 22 de ani, este soldat în cadrul forţelor militare britanice. Totuşi, tânărul aproape că a urmat o altă cale profesională – baletul. Timp de doi ani, Smith şi-a ascuns talentul faţă de colegii săi, relatează BBC.

Cazul Kovesi, la CEDO. Curtea adresează patru întrebări-cheie autorităţilor române privind revocarea din funcţie a fostei şefe DNA

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a publicat, pe site, detalii din procesul deschis de fostul procuror-şef DNA, instanţa europeană adresând patru întrebări părţilor. Una dintre întrebări este dacă a avut Kovesi cum să conteste în instanţă revocarea din funcţie.

Şapte parlamentari britanici au demisionat din Partidul Laburist, citând „trădarea” în cazul Brexit

Şapte parlamentari laburişti şi-au dat demisia luni din principalul partid de opoziţie din Marea Britanie în urma abordării liderului Jeremy Corbyn faţă de Brexit şi a unei dispute privind antisemitismul, spunând că partidul Laburist a fost "deturnat de maşinăria politică de extremă stângă".