Mediafax Echipa

Operaţie la Iaşi cu cel mai performant robot folosit în chirurgia spinală

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi au făcut prima operaţie cu cel mai performant robot folosit în chirurgia spinală şi neurochirurgie. Intervenţia a durat peste 2 ore, pacientul fiind un bărbat de 40 de ani, care a suferit o fractură de coloană vertebrală.

Secretarul general PNL, despre cererea lui Dăncilă către Iohannis: Încearcă o formă de manipulare politicianistă

Secretarul general al PNL Robert Sighiartău a declarat că mesajul premierului Viorica Dăncilă, prin care îi cere lui Klaus Iohannis să promulge cât mai repede bugetul pentru a putea aplica măsură de mărire a alocaţiilor pentru copii de la 1 martie, este o formă de manipulare politicianistă.

Eurodeputat PSD: Comisia Europeană va primi noi informaţii privind manipularea ROBOR de către băncile din România

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa a anunţat marţi că va transmite o nouă scrisoare către Comisia Europeană, cu privire la manipularea ROBOR de către bănci, el afirmând că în spaţiul public apar în continuare semnale privind continuarea acestui comportament al băncilor.

PSD: Alocaţiile vor creşte pentru că bugetul a fost adoptat cu voturile PSD, ALDE, UDMR şi Minorităţi

PSD a acuzat PNL, marţi, de „minciună, scandal şi demagogie”, susţinând că liberalii duc o campanie mincinoasă în care susţin că datorită lor ar fi crescut alocaţiile la copii şi că acestea vor creşte pentru că Legea bugetului a fost adoptată cu voturile PSD, ALDE, UDMR şi Minorităţi.

Un bărbat a aruncat un şerveţel la gunoi. Poliţiştii l-au folosit pentru a-l acuza de o crimă petrecută în 1993

Un bărbat din Minnesota, Statele Unite, a fost acuzat de crimă după ce poliţia a folosit un şerveţel folosit de el pentru a-i lega ADNul cu cel lăsat la locul crimei. Crima de care a fost acuzat s-a petrecut cu 26 de ani în urmă, transmite BuzzfeedNews.

Magistrate Investigation Section Chief Rejects Second Request To Recuse Kovesi Case Prosecutor

The chief prosecutor of the Supreme Court’s Section for Investigating Judicial Offences (SIIJ) decided to reject a second request from EPPO chief prosecutor lead candidate Laura Codruta Kovesi to recuse her case prosecutor Adina Florea, judicial sources told MEDIAFAX on Tuesday.

Cazul voluntarei cu diplomă falsă din Ilfov. Fost medic la audieri: Făcea noduri la artere şi vene/ Ancheta bate pasul pe loc: Se schimbă comisia de investigare

Al Jashi Isam, un fost medic al Spitalului Judeţean Ilfov, care a reclamat faptul că i-a dispărut o parafă în 2016, a fost audiat, marţi, la Secţia 9 Poliţie, în cazul voluntarei de la Spitalul Ilfov cu diplomă falsă, acesta precizând că unii angajaţi ai unităţii au demisionat din cauza presiunilor.

Dăncilă: Ministerul Turismului va încheia contracte de finanţare multianuale cu autorităţile locale

Guvernul va adopta în şedinţa de marţi un proiect care prevede că Ministerul Turismului va putea încheia contracte de finanţare multianuale cu autorităţile locale, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului.

Expertiza în cazul celor trei bebeluşi ucişi de mama lor, ascunşi în pod, nu clarifică cum s-a produs decesul

Rezultatele expertizei realizate de legişti în cazul celor trei bebeluşi din Bistriţa-Bârgăului, găsiţi morţi şi ascunşi în podul blocului, în urmă cu doi ani, nu clarifică modul în care a survenit decesul. Legiştii nu au putut stabili dacă aceştia s-au născut morţi sau vii.

Klaus Iohannis a cerut Parlamentului ratificarea Protocolului de aderare a Macedoniei de Nord la NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Protocolului de aderare a Republicii Macedonia de Nord la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Bruxelles, la 6 februarie 2019.

Şapte persoane rănite în urma impactului dintre două maşini, în Caraş-Severin | VIDEO

Şapte persoane au fost rănite, marţi, în urma unui accident rutier care s-a produs pe DN 58B, din judeţul Caraş-Severin, în care au fost implicate două maşini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 500 de pensionari din Galaţi, lăsaţi fără bani de un CAR. Poliţiştii au deschis dosar penal

Poliţiştii gălăţeni au deschis un dosar penal în cazul Casei de Ajutor Reciproc din Târgu Bujor, după ce o femeie a reclamat că nu a primit ajutorul de înmormântare cuvenit, conform contractului semnat cu asociaţia. Oamenii legii au aflat că în aceeaşi situaţie sunt şi alţi pensionari.

Premierul, despre relaţia cu preşedintele: Limitele unei colaborări normale cu Guvernul sunt depăşite

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi, despre preşedintele Klaus Iohannis, că limitele acestuia de a colabora „normal” cu Guvernul sunt depăşite. Premierul a anunţat că îi va trimite în scurt timp propunerile pentru Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor.

Viorica Dăncilă, chemată de PNL la audieri în Parlament, la „Ora premierului”, la începutul lunii martie

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a anunţat că liberalii au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor o solicitare ca premierul Viorica Dăncilă să fie invitată la audieri, la începutul lunii martie, pe tema „Opriţi Ordonanţa Lăcomiei, Ordonanţa care bagă România în faliment”.

Renumitul creator de modă Karl Lagerfeld a murit la vârsta de 85 de ani

Creatorul de modă german Karl Lagerfeld, designerul principal al casei Chanel, a murit la vârsta de 85 de ani, potrivit Paris Match.

Scandalul coaforului în care se făceau intervenţii estetice: Ministrul Sănătăţii anunţă controale la toate clinicile estetice din ţară/ Pintea a cerut cercetarea tuturor contractelor de voluntariat

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, la Iaşi, că a dispus verificarea tuturor clinicilor de chirurgie estetică din România după scandalul legat de o clinică din Bucureşti care urma să efectueze intervenţii estetice într-un coafor din Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dăncilă anunţă OUG pentru mărirea ALOCAŢIILOR la 1 martie şi îi cere lui Iohannis să promulge cât mai rapid bugetul pentru a avea fondurile necesare

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut marţi preşedintelui Klaus Iohannis să promulge cât mai rapid legea bugetului de stat pentru ca Executivul să mărească de la 1 martie alocaţiile copiilor. Ea a spus că în şedinţa de marţi va fi adoptat o OUG care va permite acest lucru.

OUG privind procedura de desemnare a procurorului european, în şedinţa de Guvern

Ordonanţa de Urgenţă ce vizează procedura de selecţie a procurorului din partea României care va face parte din Parchetul European, se află marţi pe ordinea de zi a Executivului, a anunţat premierul Viorica Dăncilă. Proiectul a fost avizat azi de CSM.

Comisia pentru buget a Senatului a amânat dezbaterea OUG 114 în domeniul fiscal

Comisia pentru buget din Senat a amânat, marţi, cu o săptămână, dezbaterea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare. Liberalii au acuzat lipsa unui studiu de impact a ordonanei de urgenţă

Incendiu în Voluntari, izbucnit la un depozit Remat/ Bucureştenii, sfătuiţi, prin RO-ALERT, să nu iasă din case din cauza norului de fum

Un incendiu a izbucnit, marţi, la un punct de colectare-reciclare autoturisme în Voluntari, pe Şoseaua de Centură, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, care precizează că arde, pe o mie de metri pătraţi, o stivă de autoturisme.

Aurul a atins un nou maxim al ultimelor 31 de luni

Cursul de schimb pentru aur a atins marţi un nou maxim al ultimelor 31 de luni, fiind stabilit la 179,3925 lei, în creştere de la 178,1720 lei luni, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR).

Curtea de Apel ANULEAZĂ ordinul prin care Kovesi a revocat-o din DNA pe Mihaiela Moraru-Iorga

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, marţi, să anuleze ordinul prin care fostul procuror-şef DNA Laura Codruţa Kovesi a revocat-o din Direcţie pe Mihaiela Moraru-Iorga, dar au respins ca nefondată cererea de daune morale. Decizia judecătorilor nu e definitivă.

Situaţie RUŞINOASĂ: 4 din 10 români nu au fost niciodată la dentist

Aproximativ 40% dintre români nu au ajuns la un medic dentist, iar mai mult de 20% spun că nu vor merge nici în acest an, potrivit unui studiu de piaţă realizat de către Millward Brown România.

Bărbat de 77 de ani, surprins circulând pe contrasens pe Autostrada Sibiu – Deva | VIDEO

Un bărbat în vârstă de 77 de ani a fost amendat şi a rămas fără permis pentru două luni, după ce a fost surprins, marţi, circulând pe contrasens pe autostrada A1 Sibiu – Deva.

Ministrul Educaţiei: Vom da elevilor vouchere pentru adidaşi şi costum de trening

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, că 600 de milioane de lei vor fi alocate pentru rechizite, pentru întreg anul şcolar, şi vouchere pentru echipament sportiv, respectiv „costum de trening şi adidaşi”.

O nouă hartă a Universului dezvăluie aproximativ 300.000 de noi galaxii

O nouă hartă a Universului dezvăluie aproximativ 300.000 de noi galaxii, descoperite cu ajutorul unui telescop care poate detecta sursele de lumină pe care instrumentele optice tradiţionale nu le pot capta, potrivit businesstimes.com.

Monitorul Apărării | Alegeri în Republica Moldova: poate visul european să continue?

La 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, a cărui definiţie negativă este că nu reprezintă politica de extindere a Uniunii Europene, ne îndreptăm atenţia cu interes, precum în 2014, la alegerile parlamentare din 24 februarie din Republica Moldova. Privim cu interes şi cu speranţa că drumul spre vest al Republicii Moldova nu este reversibil. Procesul “asocierii politice şi integrăriieconomice” cu UE reprezintă în sine o provocare pentru Chişinău, de a se integra în sistemul european fără a avea la îndemână instrumentul aderării la UE.

Ecaterina Andronescu, chemată la audieri în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor

Comisia pentru drepturile omului a aprobat marţi, cu unanimitate de voturi, propunerea deputatului PNL Adriana Săftoiu ca ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, după ce aceasta a anunţat că elevii cu nevoi speciale ar trebui să aibă clase speciale.

INTERVIU | Cristina Jacob, despre recordul stabilit de filmul său „Oh, Ramona!”: Hate it or love it! | VIDEO

Cristina Jacob a vorbit despre recordul stabilit de comedia sa ”Oh, Ramona!”, care a devenit filmul românesc cu cei mai mulţi spectatori după primul final de săptămână petrecut pe ecrane. ”Hate it or love it!”, a spus regizorul într-un interviu pentru MEDIAFAX.

Indicii ROBOR au revenit marţi pe creştere puternică

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut, marţi, la 3,19% pe an, de la 3,14% pe an luni, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Oficialităţile serbează ziua lui Brâncuşi, în timp ce „Cuminţenia Pământului” zace într-un depozit. Ministerul Culturii, fără răspuns

Oficialităţile dau declaraţii sforăitoare de ziua lui Brâncuşi, dar sculptura "Cuminţenia Pământului" rămâne într-un depozit. "Nu am primit niciun răspuns" de la Ministerul Culturii, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, reprezentantul proprietarilor sculpturii.

Şeful Secţiei de anchetă a respins şi a doua cerere a lui Kovesi de recuzare a Adinei Florea

Procurorul-şef al Secţiei pentru anchetarea magistraţilor a respins şi cea de-a doua cerere formulată de Laura Codruţa Kovesi de recuzare a procurorului Adina Florea, cea care instrumentează dosarul în care fosta şefă a DNA are calitatea de suspect, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

PNL acuză tergiversarea votării cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu

Liberalii au criticat, marţi, nerespectarea calendarului votat în Biroul Permanent pentru dosarul prin care Parchetul General solicită începerea urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, potrivit unui comunicat semnat de liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu.

Cinci procurori, printre care Adina Florea şi Mihaiela Iorga, numiţi în Secţia de anchetă pentru mandate de trei ani

Plenul CSM a validat marţi, rezultatele concursului pentru funcţiile de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, numind astfel cinci procurori pentru mandate de trei ani. Printre aceştia se numără Adina Florea şi Mihaiela Moraru-Iorga.

Darius Vâlcov, după ce a fost acuzat că a plagiat în teza de doctorat: Acest lucru este EXCLUS!

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, acuzat că ar fi plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul ASE din Bucureşti, susţine că acest lucru este exclus.

Plenul CSM a avizat favorabil OUG privind procedura de selecţie a procurorilor pentru Parchetul European

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, marţi, cu 17 voturi pentru şi unul împotrivă, proiectul de OUG transmis de ministrul Justiţiei Tudorel Toader care prevede aplicarea de către România a regulamentului privind instituirea Parchetului European.

Inedit: Un bărbat din China a reuşit să reducă substanţial timpul navetei zilnice printr-o metodă ingenioasă | VIDEO

Un bărbat din sud vestul Chinei s-a decis să „ocolească” traficul în drum spre locul de muncă şi să vâslească în loc să stea la volanul maşinii, scrie dailymail.co.uk.

Schimbări în Educaţie | Veste PROASTĂ pentru elevi: Dispare una dintre vacanţe. Noua structură a anului şcolar/ Andronescu anunţă că elevii clasei a VII-a vor susţine simularea Evaluării Naţionale

Elevii nu vor mai avea parte de vacanţa intersemestrială din luna februarie, potrivit unui anunţ al ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Astfel, vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială.

INS: Numărul locurilor de muncă vacante a crescut cu 7,6% în 2018

Rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 0,07 puncte procentuale, în trimestrul al IV-lea 2018, comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2017, iar numărul locurilor de muncă vacante a crescut cu 7,6% (aproape 4.150), la 58.810, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

Două case, distruse de incendiu în Munţii Apuseni. Pompierii nu au reuşit să ajungă din cauza drumului

Un incendiu puternic a izbucnit, marţi, într-un sat din Munţii Apuseni, judeţul Alba, iar din cauza drumului impracticabil, pompierii nu au reuşit să ajungă cu autospecialele, fiind nevoiţi să intervină cu o şenilată.