Mediafax Echipa

Bucureştenii care împlinesc 100 de ani vor fi premiaţi de primărie cu câte 5.000 de lei. Câte persoane primesc banii în acest an

Primăria Municipiului Bucureşti vrea să acorde premii de câte 5.000 de lei bucureştenilor care au împlinit vârsta de cel puţin 100 de ani, precum şi o plachetă onorifică. Atribuirea acestor sume se va face prin Centrul pentru Seniori.

Primăria Capitalei va DECONTA combustibilul pentru cei care folosesc în comun o singură maşină

Proiectul prin care Primăria Capitalei vrea să deconteze combustibilul folosit de cetăţeni până la valoarea de 500 de lei pe lună, dacă mai multe persoane folosesc în comun un autoturism proprietate personală, pentru deplasarea în aceeaşi direcţie, către Bucureşti, a fost aprobat de CGMB.

Vicepreşedinte al Comisiei Europene: Situaţia justiţiei din România afectează investiţiile şi dezvoltarea economică

Problemele care afectează principiile statului de drept în România, Polonia şi Ungaria au impact negativ asupra investiţiilor şi dezvoltării economice, afirmă Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Locuri de muncă, Investiţii, Creştere economică şi Concurenţă.

Portret al Dickens dispărut timp de 150 de ani, descoperit într-o piaţă de vechituri, expus la Londra

Un portret al scriitorului britanic Charles Dickens, considerat dispărut timp de 150 de ani şi descoperit într-o piaţă de vechituri din Africa de Sud, va fi expus la Londra, în muzeul dedicat autorului, săptămâna aceasta, potrivit Reuters.

Procurorul DNA Sibiu, care a provocat un accident fiind băut, trimis în judecată

Fostul procuror DNA, Eugen Stoina, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, a fost trimis în judecată, în dosarul accidentului produs în 11 ianuarie, când, potrivit probelor, conducea băut.

Liderul senatorilor PNL acuză o gaură la buget de 12 miliarde lei: Voi cere în Comisie ca Teodorovici să explice

Senatorul PNL Florin Cîţu a declarat, joi, că din datele Ministerului de Finanţe reiese că există o gaură la buget de 12 miliarde de lei şi că va solicita în Comisia de buget-finanţe a Senatului ca ministrul Eugen Teodorovici să vină şi să ofere explicaţii în legătură cu subiectul.

Un spray lacrimogen ar putea fi sursa mirosului de gaz de la Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti

Poliţiştii din Prahova au deschis un dosar penal şi fac verificări pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase,după ce 50 de studenţi şi profesori de la Universităţii Petrol şi Gaze Ploieşti au fost evacuaţi, joi, din cauza mirosului puternic de gaze,transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepreşedintele ALDE: Se aştepta toată lumea ca Iohannis să facă tot ce ţine de el să împiedice buna guvernare

Vicepreşedintele ALDE Marian Cucşa a declarat, joi pentru MEDIAFAX, că toată lumea se aştepta ca preşedintele Klaus Iohannnis să facă "tot ceea ce ţine de el" pentru a împiedica buna guvernare, referindu-se la decizia lui Iohannis de a amâna revocarea şi numirea noilor miniştrii.

Cazul Khashoggi | Federica Mogherini: Nu a fost finalizată o anchetă credibilă şi transparentă

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Federica Mogherini, a declarat joi că momentan nu a fost finalizată o anchetă transparentă şi credibilă în cazul uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, conform Reuters.

Sindicatele din Finanţe ameninţă cu proteste, cer oprirea eliminării posturilor vacante

Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe solicită renunţarea la proiectul de hotărâre privind reducerea posturilor vacante la nivelul Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate, ameninţînd cu acţiuni de protest.

Controlul judiciar pentru procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, prelungit cu încă 60 de zile

Procurorii Parchetului General au prelungit, joi, măsura controlului judiciar faţă de fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi faţă de fostul procuror Mircea Negulescu cu încă 60 de zile.

Liderul PMP: Şah la PSD. Gaşca lui Dragnea a fost prinsă iar pe picior greşit

Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat, joi, că prin amânarea deciziei în privinţa remanierilor de la Transporturi şi Dezvoltare, preşedintele Klaus Iohannisa dat şah PSD, ”gaşca lui Dragnea, consiliată de Tudorel, fiind prinsă iar pe picior greşit - din ce în ce mai des”.

Parchetul General arată că procurorii respinşi de Iohannis nu au colaborat cu Securitatea | DOCUMENT

Parchetul General intervine în scandalul procurorilor respinşi de Iohannis şi arată că toţi cei propuşi pentru numire în funcţie nu au fost colaboratori sau agenţi ai Securităţii, în acest sens fiind anexate şi adresele de la CNSAS. PG mai spune că CSM a primit răspuns de la ANI şi IJ.

Pavel Filip: La Chişinău a devenit un trend să strigi în gura mare pentru unirea cu România

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a anunţat joi, la Palatul Victoria, într-o declaraţie de presă comună cu premierul Viorica Dăncilă, că la Chişinău a devenit „un adevărat trend să strigi în gura mare” pentru unirea cu România, însă acest deziderat trebuie realizat prin proiecte pragmatice.

Condamnat la peste 5.000 de ani de închisoare: Pedeapsă exemplară pentru un fost militar, implicat în masacrul din Guatemala | VIDEO

Un fost militar din Guatemala a fost condamnat la 5.160 de ani de închisoare pentru participare la un masacru comis de armată, informează site-ul postului Sky News.

Înfrăţirea peste Prut de 1 decembrie. Roaming gratuit pentru cetăţenii din România şi Republica Moldova

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a anunţat joi, la Palatul Victoria, într-o declaraţie de presă comună cu premierul Viorica Dăncilă, că cetăţenii celor două state nu vor plăti tarifele de roaming de 1 Decembrie, acesta fiind un prim pas spre „un spaţiu comun de comunicare”.

Nici scrisorile pentru Moş Crăciun nu scapă de restricţii. Cum se aplică noua lege a protecţiei datelor

Oficialii oraşului german Roth au anunţat că le vor interzice copiilor să mai pună scrisori pentru Moş Crăciun sub bradul special amenajat în localitate - o tradiţie veche de mulţi ani -, pentru că ar încălca prevederile legislative privind protecţia datelor din Uniunea Europeană, potrivit Euronews.

O carte pe zi: „Topografia Ţării Româneşti”, de Constantin Caracaş

Caracaş face o radiografie a Principatului, în care trece în revistă cele mai diverse faţete, de la descrierea geografică la istorie, de la aspecte sanitare sau observaţii meteo la obiceiuri şi moravuri.

Cristoiu, în volumul publicat de editura Mediafax: Cercetarea de Istorie nu diferă de Cercetarea judecătorească

Ion Cristoiu îşi adună textele scrise în urma documentării în biblioteci în două volume publicate de Editura Mediafax, "De la Fondul Antonescu, la conturile lui Ceauşescu" şi "Statul versus Corneliu Zelea Codreanu". Potrivit acestuia, "Cercetarea de Istorie nu diferă de Cercetarea judecătorească".

IMAGINILE ZILEI: Un copil supravieţuieşte ca prin minune după ce este scăpat pe şinele unui tren din Mathura, India

Doar ca prin minune a scăpat nevătămat un copil în Mathura, India, după ce a fost scăpat pe şinele unui tren.

MAS Talks | Marines de România – O ediţie cu locotenentul-colonel Dumitru Todosiuc, comandantul Regimentului 307 Infanterie Marină | VIDEO

Cine sunt infanteriştii marini români, după ce modele se pregătesc, la ce misiuni externe vor participa anul viitor, într-o ediţie al cărei invitat este locotenentul-colonel Dumitru Todosiuc, comandantul Regimentului 307 Infanterie Marină.

Iohannis, despre audierea soţiei sale la Parchetul General: Nu există deocamdată temei pentru astfel de discuţii

Preşedintele Klaus Iohannis a evitat să spună joi dacă soţia sa, Carmen, se va prezenta la audierile de la Parchetul General în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiţiei referitor la casele familiei din Sibiu, apreciind că ”nu există temei pentru astfel de discuţii”.

Opoziţia aprobă noua atitudine a lui Iohannis: Reacţia de a nu deveni notarul lui Liviu Dragnea este aşteptată de societate

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, referitor la poziţia lui Klaus Iohannis privind numirea miniştrilor Dezvoltării şi Transporturilor, că opoziţia şefului statului ”de a nu deveni notarul lui Liviu Dragnea este aşteptată de societate”.

Mesajul PSD după un nou refuz al preşedintelui: E în campanie. Vrea să întârzie performanţa guvernului

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Klaus Iohannis a amânat numirea în funcţie a celor doi miniştri, Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, pentru că este în campanie electorală şi vrea să întârzie performanţa guvernului.

Iohannis nu renunţă la Lazăr: Propunerea de revocare mi s-a părut şi mi se pare o eroare/ Mesajul şefului statului pentru Tudorel Toader, legat de şefia DNA

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că, înainte de a lua o decizie privind revocarea din funcţie a procurorului şef. Augustin Lazăr, va studia motivarea avizului negativ dat de procurorii CSM. El a precizat că propunerea de revocare a lui Augustin Lazăr i s-a părut şi i se pare o eroare.

Euro a scăzut joi la cel mai redus nivel din ultimele două luni

Leul s-a apreciat joi în faţa principalelor monede, comparativ cu nivelurile de miercuri, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR).

Hurriyet: CIA l-a înregistrat pe prinţul saudit, cerând ca Jamal Khashoggi să fie „redus la tăcere”

Cotidianul turc Hurriyet a anunţat joi că directorul CIA Gina Haspel le-a semnalat luna trecută oficialilor turci că agenţia a înregistrat un apel în care prinţul moştenitor al Arabiei Saudite a dat instrucţiuni pentru "a-l reduce la tăcere" pe jurnalistul Jamal Khashoggi, relatează Reuters.

Devin Lima, membru al trupei LFO, a murit la vârsta de 41 de ani

Cântăreţul Devin Lima, membru al trupei pop americane LFO, cunoscută pentru hitul "Summer Girls" (1999), a murit la vârsta de 41 de ani, din cauza unui cancer al glandelor suprarenale, potrivit Rolling Stone.

BREAKING Proiectul de acord pentru Brexit a fost aprobat „în principiu”

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au aprobat „în principiu” acordul în ceea ce priveşte relaţiile după ieşirea ţării din Blocul comunitar, au transmis reprezentanţii Consiliului European, citaţi de BBC.

Iohannis REFUZĂ orice modificare în Guvern până la 1 decembrie. Preşedintele amână numirea noilor miniştri

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că nu va lua o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului şi data de 1 Decembrie.

Pentru unii, un miracol. Turnul din Pisa s-a îndreptat cu 4 centimetri

Turnul din Pisa, Italia, şi-a redus gradul de înclinare, reuşind să recupereze, în ultimii 17 ani, 4 centimetri, fără nici un fel de intervenţie din partea oamenilor, au confirmat experţii din grupul care monitorizează celebrul monument, informează lesechos.fr.

OMV Petrom anunţă o nouă descoperire de gaze în România

OMV Petrom a descoperit noi resurse în imediata apropiere a infrastructurii existente în judeţul Vâlcea, Oltenia, o sondă forată în apropierea zăcământului Mamu, la o adâncime de aproximativ 4.400 de metri, a confirmat existenţa gazelor şi condensatului, informează compania.

(P) Havoline şi Premium Lubricants organizatorii unei campanii promoţionale cu premii speciale

O campanie globală, care se defăşoară simultan în mai multe ţări, a ajuns şi în România prin intermediul companiei Premium Lubricants care de 20 de ani este importator şi distribuitor exclusiv al produselor Havoline în România.

Avarie la RADET în Capitală. Aproape 50 de imobile mai sunt afectate

Mai multe imobile din Sectoarele 1,3,4,5 şi 6 ale Capitalei au rămas, joi, fără apă caldă şi căldură, din cauza unor avarii în reţeaua de termoficare, anunţă RADET. Printre clădirile afectate se numără două şcoli, dar şi un tribunal. UPDATE 13.40: Numărul clădirilor, afectate de avarie, a fost redus la 50.

Gabriela Firea, noi achiziţii: Luăm sute de case pentru medici/ Ce acuzaţii a lansat la adresa sa Nicuşor Dan/ UPDATE: Proiectul a fost respins

Gabriela Firea a anunţat, joi, că Primăria Capitalei vrea să cumpere sute de case pentru medicii din Bucureşti, iar Nicuşor Dan o acuză „că se grăbeşte să facă achiziţii imobiliare la sfârşit de an”. Potrivit lui Dan, punctajul de acordare a caselor ar fi unul discriminatoriu.

Hugh Laurie, celebrul actor britanic care-l joacă pe cinicul chirurg Dr House, înnobilat de prinţul Charles

Actorul Hugh Laurie, protagonistul serialului de succes "Dr. House", a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, din partea prinţului moştenitor Charles de Wales, pentru serviciile aduse teatrului din regat, potrivit bbc.com.

FURT de cupru de două milioane de euro. Trei bărbaţi, reţinuţi

Trei bărbaţi, bănuiţi de furtul a peste 400 de tone de cupru, în valoare de două milioane de euro, dintr-un depozit din judeţul Arad, la sfârşitul lunii septembrie, au fost identificaţi de poliţişti, aceştia fiind reţinuţi pentru 24 de ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Salt tehnologic pentru Bucureşti. Noile autobuze vor avea INTERNET şi prize USB pentru încărcarea telefoanelor

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat, joi, înainte de şedinţa CGMB, că 40 de autobuze noi au ajus în Capitală, iar până la sfârşitul lunii vor mai veni încă 60. Firea spune că noile autobuze sunt dotate cu prize USB şi vor avea şi internet.

Angelina Jolie, editor invitat la BBC Radio 4 care va şi modera o emisiune de Crăciun

Angelina Jolie se numără printre vedetele invitate ca editori speciali pentru a realiza programe de Crăciun la BBC Radio, emisiunea actriţei americane urmând să fie difuzată pe 28 decembrie, potrivit bbc.com.

Lucian Şova şi-a dat demisia de la Ministerul Transporturilor, înainte de decizia de la Cotroceni

Lucian Şova şi-a înregistrat, joi, la ora 10.48, demisia din funcţia de ministru al Transporturilor la cabinetul premierului, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.