Mediafax Echipa

CNAIR ne linişteşte în legătură cu podurile din România: Nu sunt în pericol să se prăbuşească

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) precizează, într-un comunicat transmis joi, că niciunul dintre cele 4.250 de poduri rutiere din România nu prezintă risc de prăbuşire, deoarece sunt monitorizate, iar acolo unde se constată agravarea situatiei se iau măsuri..

Peste 60 de protestatari au ajuns la spital după ce au fost expuşi la GAZELE lacrimogene din Piaţa Victoriei, despre care jandarmii spun că sunt legale

Peste 60 de participanţi la proteste s-au prezentat, încă de la începutul săptămânii, la spital, ei fiind îngrijoraţi de efectele pe care le-ar putea avea gazele lacrimogene. Aceştia au prezentat simptome de tuse seacă sau iritaţii la ochi, însă medicii spun că starea lor este stabilă.

Indicii ROBOR la 3 şi 9 luni cresc uşor, cei la 6 şi 12 luni scad

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la valoarea de 3,28%, de la 3,26%, cât înregistra marţi, informează Banca Naţională a României (BNR).

Solidaritatea Sanitară solicită Guvernului recunoaşterea ca stagiu de cotizare a orelor suplimentare

Federaţia Solidaritatea Sanitară solicită Guvernului şi Parlamentului introducerea “echităţii” în sistemul de pensie prin calcularea stagiului întreg de lucru al angajaţilor din sistemul sanitar, inclusiv a orelor suplimentare. De această măsură ar beneficia peste 30.000 de medici şi asistente.

Cântăreaţa Sophie Ellis-Bextor va deveni mamă pentru a cincea oară

Cântăreaţa britanică Sophie Ellis-Bextor şi soţul ei, Richard Jones, basistul trupei The Feeling, vor deveni părinţi pentru a cincea oară, în toamna acestui an, informează contactmusic.com.

Fosta gimnastă Elena Shushunova, rivala Danielei Silivaş la Jocurile Olimpice de la Seul, a murit

Elena Shushunova, campioană olimpică absolută la Jocurile Olimpice de vară de la Seul 1988, a decedat la numai 49 de ani.

#roMânia „Sindromul” Italia. Boala “importată” de românii plecaţi la muncă în străinătate: ”Ieşeam pe după casă şi îmi venea să urlu ca lupul!”

Munca peste hotare nu înseamnă numai venituri mari şi o viaţă mai bună, înseamnă şi drame despre care nimeni nu vorbeşte pentru că doare. Mii de cazuri Sindromul Italia” au fost înregistrate la Clinica Socola din Iaşi, potrivit unui material din campania #roMânia a cotidianului Gândul.

Trupa Aerosmith va susţine o serie de concerte în Las Vegas

Trupa americană Aerosmith a anunţat că, anul viitor, va susţine o rezidenţă muzicală, sub titlul "Deuces Are Wild", la Las Vegas, care va include şi imagini şi înregistrări audio inedite, potrivit variety.com.

UNTOLD a pus România pe harta Europei la nivel muzical, dar a lăsat pista de atletism de pe Cluj Arena plină de găuri

Unul dintre cele mai moderne stadioane din România, Cluj Arena, arată ca după război după terminarea festivalului Untold, evenimentul care a pus România pe harta Europei la nivel muzical, prin complexitatea "maratonului" din oraşul primarului Emil Boc.

Parchetul Militar | Protestatar care a depus plângere împotriva forţelor de ordine: Un jandarm m-a întrebat – „E bine la oraş, ţărane?”

Unul dintre protestatarii care au venit joi, la Parchetul Militar, pentru a depune o plângere împotriva forţelor de ordine, a spus că a fost bătut şi încătuşat pentru că „şi-a exprimat ofurile”, în vreme ce grupurile violente nu au fost izolate de cei paşnici. Un jandarm chiar i-a spus că e ţăran.

MONITORUL APĂRĂRII | SUA dotează şi instruiesc forţele speciale navale ale unui vecin al României

Bulgaria este prima ţară din Regiunea Mării Negre care primeşte de la SUA, în cadrul Iniţiativei Mării Negre, promovată de Centrul International de Instruire al SUA - Naval Small Craft Instruction and Technical Training School (NAVSCIATTS) - din subordinea Comandamentului de Operaţii Speciale, ambarcațiuni rapide, gonflabile, cu cocă rigidă, așa numitele Rigid Hull Inflatable Boat (RHIB).

Mai mulţi indivizi înarmaţi au atacat un centru al serviciului de informaţii din Afganistan

Mai mulţi indivizi înarmaţi au atacat joi un centru de antrenament din Kabul al serviciului afgan de informaţii, au declarat oficialii afgani, precizând că personalul s-a refugiat într-o zonă protejată a complexului, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

BAC 2018, sesiunea de toamnă: 45.000 de elevi s-au înscris pentru a doua sesiune a Bacalaureatului/ CALENDARUL examenelor

45.000 de elevi s-au înscris anul acesta la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, dintre care aproape 24.500 sunt absolvenţi ai promoţiei 2017-2018, iar 16.000 de candidaţi sunt din seriile anterioare, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Biroului de presă al MEN.

Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat jandarmii la mitingul din 10 august, îl contrazice pe şeful Brigăzii Speciale: Presa să stea în spatele jandarmilor, în siguranţă

Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat jandarmii la miting, a spus că jurnaliştii trebuie să se poziţioneze, la manifestări, în spatele forţelor de ordine pentru a fi în siguranţă, evitând să se alinieze declaraţiilor şefului Brigăzii Speciale, care preciza că presa trebuie să rămână într-un ţarc.

Criteriile de încadrare ca produs cultural a proiectelor cinematografice, publicate în Monitorul Oficial | DOCUMENT

Criteriile de încadrare ca produs cultural pentru filmele şi operele audiovizuale care pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei privind sprijinirea industriei cinematografice au fost publicate, joi, în Monitorul Oficial.

Cozi mari se formează la Serviciul de Paşapoarte din Galaţi. Programul este prelungit, iar salariaţii şi-au amânat concediile

Cozi mari se formează la Serviciul de Paşapoarte din Galaţi unde, zilnic, sute de gălăţeni vin pentru a obţine documentele de călătorie. Angajaţii Serviciului au decis să prelungească programul de lucru şi să lucreze în perioada minivacanţei de Sf.Maria.

Dosar penal după ce un utilaj CFR a deraiat în Dâmboviţa: Două persoane sunt rănite/ Una dintre victime, preluată de un elicopter SMURD

Un utilaj CFR a deraiat între staţiile CFR Titu şi Boteni, judeţul Dâmboviţa, două persoane fiind rănite. Una dintre victime se află în stare gravă şi va fi preluată de un elicopter SMURD.

Mihai Tudose îndeamnă PSD să pună în discuţie TEMELE ridicate de Andronescu şi Bădălău

Fostul prim-ministru PSD Mihai Tudose a declarat, joi, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, că este nevoie de o discuţie „civilizată” în conducerea partidului despre problemele ridicate de senatorii Ecaterina Andronescu şi Niculae Bădălău în scrisorile adresate partidului.

Dan Barna confirmă discuţiile cu ALDE european „de luni de zile”, dar şi cu alte partide

Liderul Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că USR are discuţii cu familia europeană ALDE, dar şi cu alte partide europene, precum popularii şi verzii, însă decizia de aderare la unul dintre aceste grupuri va fi luată după alegerile europarlamentare din mai 2019.

Johnny Depp pune divorţul de Amber Heard pe seama unui incident cu excremente

Johnny Depp şi Amber Heard s-au despărţit după o ceartă legată de nişte excremente găsite în patul matrimonial de actor, arată portalul contactmusic.net.

Şarpe de 1,20 metri, descoperit într-o maşină din Drobeta Turnu Severin. REACŢIA şoferului când a văzut reptila

Proprietarul unui autoturism din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a cerut joi ajutorul jandarmilor şi al pompierilor pentru a prinde un şarpe de aproximativ 1,20 metri, pe care l-a găsit în maşina sa, aflată în parcare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O fregată rusă a lansat o rachetă de croazieră şi a efectuat trageri cu muniţie de război în Marea Neagră

Fregata Amiral Grigorovici a efectuat un exerciţiu de trageri cu muniţie de război în Marea Neagră, fiind pentru prima dată când o navă din cadrul Flotei ruse de la Marea Neagră utilizează o rachetă de croazieră Kalibr pentru a lovi o ţintă navală, au anunţat autorităţile militare ruse.

Fostul iubit al lui Nicki Minaj spune că artista l-a înjunghiat după o ceartă domestică

Fostul iubit al lui Nicki Minaj, muzicianul Safaree Samuels, spune că starul rap l-a înjunghiat, în timpul unui incident domestic, iar el "era să moară", potrivit contactmusic.com.

SUA au penalizat firme ruse, chineze pentru încălcări ale sancţiunilor împotriva Coreei de Nord

Statele Unite au introdus sancţiuni împotriva unor firme din Rusia şi China, care sunt acuzate de Washington că ar fi interacţionat cu nave nord-coreene şi ar fi exportat alcool şi tutun în Coreea de Nord, încălcând astfel regimul sancţiunilor împotriva Phenianului.

Comisarul european pentru Agricultură: Rezerva de criză a UE nu poate fi activată pentru pesta porcină din România

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, susţine că schema europeană de ajutor de criză nu poate fi accesată de fermierii români afectaţi de pesta porcină africană pentru că reprezintă o „măsură de ultim resort”.

Taximetristul ce transporta israelienii bătuţi de jandarmi, PLÂNGERE la Parchetul Militar: Ne băteau fără motiv/ Explicaţia coordonatorului jandarmilor: Noi cercetam toate taxiurile

Taximetristul care transporta turiştii israelieni ce au fost loviţi de jandarmi la miting s-a prezentat, joi, la Parchetul Militar pentru a depune plângere împotriva forţelor de ordine deoarece, spune acesta, toţi au fost bătuţi fără motiv cu bastoanele, deşi au strigat că nu sunt protestatari. Coordonatorul intervenţiei jandarmilor la protest, Laurenţiu Cazan, a precizat, joi dimineaţă, că turiştii israelieni au fost bruscaţi de jandarmi pentru că ei se aflau într-un taxi prezent într-o zonă unde şi cei violenţi foloseau taxiurile pentru a fugi, drept pentru care s-a decis să se verifice fiecare maşină.

Câţi jandarmi au „acţionat” la protestul din Piaţa Victoriei din 10 august?/ Coordonatorul jandarmilor vorbeşte despre efective suplimentare/ „E bine că a fost un procuror militar la miting, nu avem ce ascunde”

Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia forţelor de ordine la miting, precizând că au fost solicitate întăriri şi din alte regiuni ale ţării.

Festivalul Girafelor, dedicat berii artizanale, adună ieşenii la Ciric şi INTERZICE micii

Primul eveniment dedicat berii artizanale organizat în judeţul Iaşi, Festivalul Girafelor, are loc în perioada 7-9 septembrie, la baza de agrement Ciric, iar organizatorii promit deopotrivă experienţe culinare şi acorduri care să acopere "o largă plajă muzicală", arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Maiorul care a coordonat intervenţia la protestul din 10 august: Colega lovită nu îşi mai aduce aminte de ce a căzut

Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat acţiunea jandarmilor la miting, a spus că femeia jandarm care a fost lovită de protestari nu îşi mai aduce aminte dacă s-a împiedicat sau dacă a fost lovită, el subliniind că nici ceilalţi colegi nu au observat că ea e atacată, întrucât erau aruncate obiecte.

Klaus Iohannis şi Parlamentul, ping-pong cu legile adoptate. Actele normative trimise de preşedinte la reexaminare/ Câte legi au fost contestate de şeful statului la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, în ultimele şase luni, 12 legi la reexaminare în Parlament, iar de 34 ori a contestat la Curtea Constituţională a României, proiecte importate de lege, cum ar fi modificarea Codului Penal sau statulul aleşilor locali, rezultă dintr-o analiză făcută de MEDIAFAX.

Sora românului declarat iniţial mort la Genova: Avea o stare proastă, nu se simţea bine/ N-am putut să-i spun mamei, mai am o soră care a murit trăsnită

Sora românului declarat mort la Genova, dar care e viu, declară că este ultima persoană care a vorbit cu bărbatul şi că acesta avea o stare proastă, nu se simţea bine. Cei doi au avut o soră care a murit la 23 de ani lovită de fulger.

Laurenţiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protestul din 10 august, PRIMA declaraţie publică: Îmi cer scuze faţă de cei care au suferit. Îmi asum tot/ Prefectul Capitalei a fost în piaţă

Laurenţiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protestul din 10 august, a spus că îşi cere scuze faţă de persoanele care au suferit „în mod gratuit” în urma intervenţiei forţelor de ordine, acesta subliniind că nu a luat o decizie în privinţa unei demisii şi că nici nu are ce să-şi reproşeze.

Statele Unite şi Mexic vor crea o echipă comună pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri

Autorităţile din SUA şi Mexic vor înfiinţa o echipă comună care va viza liderii şi finanţele cartelurilor de droguri care transportă opioide în Statele Unite, în contextul unei creşteri substanţiale a numărului de decese cauzate de consumul excesiv de astfel de substanţe, relatează agenţia Reuters.

Caz dramatic la Iaşi: O femeie a ajuns în stare gravă la spital după ce a încercat să nască acasă/ Medicii vor să o dea în judecată

O femeie din Iaşi a ajuns în stare gravă la spital după ce a încercat să nască acasă, ajutată de o persoană care nu avea cunoştinţe medicale de specialitate. Medicii intenţionează să depună o plângere penală pe numele femeii.

Un senator PSD propune modificarea art. 192 din Codul Penal privind uciderea din culpă

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc (PSD), a anunţat, joi, că va propune în Parlament modificarea Codului Penal în sensul înăspririi pedepsei pentru infracţiunea de ucidere de culpă săvârşită de un şofer fără permis sau aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

Primarul Pandele a dat „la sport” 11 milioane de euro în doi ani, iar FC Voluntari se bate an de an la retrogradare. Cu aceiaşi BANI, Hagi joacă în cupele europene şi promovează valuri de tineri/ Analiză Prosport

De ce vor cu atâta disperare politicienii ca primăriile să poată avea cluburi sportive, în general, şi echipe de fotbal – mai ales? Există oraşe unde, de ani buni, prin diverse subterfugii, primăriile virează milioane de euro în conturile unor cluburi controlate din umbră de edili. Deşi sumele sunt foarte mari, respectivele formaţii de fotbal reuşesc rar să obţină vreo performanţă notabilă. Echipele alimentate cu bani publici sub tutela primăriilor navighează la limita dintre mediocru şi slab (unele, în ligile inferioare), nu produc profit, nu promovează jucători de valoare, nu reuşesc să atragă spectatori, nu stârnesc pasiuni, scrie Matei Udrea, într-o analiză publicată de Prosport.

BIDFF 2018: Treizeci de scurtmetraje internaţionale şi româneşti, în competiţii

Treizeci de scurtmetraje internaţionale şi româneşti au fost selectate în competiţiile Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) 2018, din peste 300 de producţii înscrise, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Premieră agricolă: Îngrăşăminte şi erbicide din saci sau bidoane, înlocuite cu tablete efervescente

Un producător român de inputuri pentru agricultură lansează tableta efervescentă, care înlocuieşte erbicidele, îngrăşămintele şi celelalte produse fitosanitare transportate - în varianta clasică - în saci sau bidoane, arată un comunicat al companiei Norofert Organics.

Primar din Gorj, despre românul declarat mort după tragedia din Italia: Este în spital, în comă indusă, cu multiple traumatisme

Românul declarat mort de autorităţile italiene, după tragedia din Genova, dar care este, de fapt, în viaţă, se află la spital, în comă indusă, cu multiple traumatisme, spune Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, localitate de unde provine victima.

Peste 300 de instituţii mass-media din Statele Unite au lansat o campanie privind libertatea presei ca reacţie la criticile lui Trump

Peste 300 de instituţii mass-media din Statele Unite au lansat joi o campanie privind libertatea presei pentru a contracara atacurile împotriva jurnaliştilor lansate de preşedintele american Donald Trump, care i-a catalogat pe jurnalişti drept "duşmani ai poporului", informează postul BBC News.