Mediafax Echipa

Reabilitarea liniei ferate Bucureşti-Constanţa a costat dublu faţă de standarde şi a întârziat 6 ani

La demararea lucrărilor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti-Constanţa, în 2005, se estima că investiţia va fi de 665 de milioane de euro şi că va fi gata în 2008, dar magistrala feroviară a fost finalizată abia în 2014, iar costurile totale s-au ridicat la aproape un miliard de euro.

Dosarul privind reabilitatea liniei de cale ferată Bucureşti-Constanţa, înregistrat la DNA în 2017

Dosarul privind reabilitatea liniei de cale ferată Bucureşti-Constanţa, în care procurorii cer aviz pentru urmărirea penală în cazul fostului ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a fost înregistrat la DNA în anul 2017, potrivit unui răspuns al Direcţiei la o solicitare MEDIAFAX.

Imagini cu avionul care aterizat de urgenţă pe aeroportul din Atlanta, după ce unul dintre motoare a luat foc. Incidentul, la o zi după ce un pasager a decedat în urma exploziei unui motor

Un avion de pasageri al companiei Delta Airlines a efectuat o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Atlanta după ce unul din motoare a început să degaje fum, informează site-ul postului NBC News.

TARIFELE la energie ar putea scădea în premieră în România. Anunţul lui Bogan Chiriţoiu despre preţurile exagerate din trecut la electricitate

Tarifele de energie electrică la nivelul consumatorilor vor scădea în premieră, pentru a se recupera un prejudiciu creat de cartelul distribuitorilor, care au practicat preţuri exagerat de mari în ultimii ani, a declarat joi preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Au furat tot. REFUGIUL de pe un drum naţional a rămas doar cu…asfaltul

Băncile, masa, coşurile de gunoi, precum şi alte elemente din fier forjat au fost furate dintr-o parcare aflată pe DN 76, în judeţul Hunedoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Modificarea CODURILOR. Cum explică Iordache abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, precum şi dacă propunerile sunt făcute cu dedicaţie/ Data la care încep dezbaterile în Comisia specială

Florin Iordache a negat joi că vreo modificare adusă Codurilor Penale l-ar viza direct pe liderul PSD, Liviu Dragnea, susţinând că aceste pachete de legi sunt făcute pentru întreaga societate. În plus, el a susţinut că articolul privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat deoarece se amesteca cu abuzul în serviciu, iar acesta din urmă ar trebui adoptat fără prag valoric. Comisia specială pentru legile justiţiei a decis, joi, reluarea discuţiilor privind modificarea codurilor penale pentru 2 mai, ora 12.00. Până atunci asociaţiile de magistraţi vor putea face propuneri privind proiectul de lege.

Iohannis vorbeşte despre un comportamentul ostil din est: Este o ameninţare la securitatea europeană

Klaus Iohannis a vorbit, joi, în deschiderea lucrărilor seminarului „Redefinirea contextului de securitate în Europa de Sud-Est – o abordare de la Bucureşti”, despre ameninţările din Regiunea Mării Negre, amintind despre un "comportament ostil care vine dinspre est".

Nicolas Cage vrea să renunţe la actorie

Actorul american Nicolas Cage a anunţat că vrea să renunţe la actorie în următorii trei-patru ani şi să se ocupe doar de regie şi producţie de film, potrivit contactmusic.com.

Protest la limita dintre viaţă şi moarte. Un deţinut dintr-o închisoare din România stă pe acoperişul închisorii de mai bine de 30 de ore

Deţinutul de la Penitenciarul Focşani, care a urcat pe acoperiş şi protestează faţă de decizia judecătorilor într-un proces în care este implicat, nu a fost coborât de mai bine de 30 de ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ANI: 11 aleşi locali, în incompatibilitate sau conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă şi fals în declaraţii în cazul a 11 foşti şi actuali aleşi locali, potrivit instituţiei.

Accident auto demn de cascadoriile de la Hollywood, într-o intersecţie din România. VIDEO camere de supraveghere

Trei persoane au ajuns la spital, în timpul nopţii de miercuri spre joi, după ce o maşină în care se aflau a trecut pe roşu la semafor, în Brăila, s-a ciocnit cu un alt vehicul şi s-a răsturnat de mai multe ori pe carosabil, apoi a lovit un stâlp şi gardul unui refugiu pentru tramvaie.

Proteste în ţară. „Vrem drepturile înapoi”. Zeci de angajaţi ai unui spital din Sibiu au ieşit în curtea unităţii medicale

Zeci de angajaţi ai Spitalului TBC, din Sibiu, protestează, joi dimineaţa, în curtea unităţii medicale, nemulţumiţi de tăierea sporurilor, care a dus la scăderea veniturilor salariale cu până la 1.200 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SEISM în Indonezia. Locuinţe, moschei şi şcoli au suferit pagube majore. Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 4,4 grade, produs în zona centrală a insulei Java din Indonezia, a provocat două decese, alte 21 de persoane au fost rănite, iar peste 300 de clădiri au fost avariate, a anunţat joi un oficial indonezian, potrivit agenţiei de ştiri Xinhua.

Un călător prins fără bilet a ameninţat că aruncă trenul în aer

Un călător prins fără bilet în trenul IR 1746 Baia Mare – Bucureşti Nord a sunat la 112 şi a anunţat că aruncă în aer garnitura. Incidentul a avut loc miercuri seara, în gara Ploieşti Vest, iar pasagerul a fost dus la secţia de poliţie pentru cercetări.

Conflict într-un complex rezidenţial de lângă Bucureşti. O persoană a fost rănită / UPDATE: Agresorii, reţinuţi

Poliţiştii din Ilfov au fost sesizaţi, miercuri seara, prin 112, că într-un complex rezidenţial din judeţul Ilfov a avut loc un conflict între mai multe persoane, una dintre ele având asupra ei o sabie. O persoană a fost rănită, fiind dusă la spital.

Solidaritate între universităţi. Studenţii de la o altă instituţie de învăţământ superior au intrat în greva japoneză

Studenţii Universităţii „A. I. Cuza”, din Iaşi, au declanşat, joi, greva japoneză timp de două zile şi solicită Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) reanalizarea alocării locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019.

Anchetă după ce un copil a fost bătut pe o stradă din oraş

Un copil a fost bătut cu pumnii de mai mulţi băieţi, pe o stradă din Calafat, iar imaginile cu agresiunea au apărut pe internet. După ce au vizionat imaginile, poliţiştii din Dolj s-au autosesizat şi au deschis, joi, o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O carte pe zi: „Dacă anul ăsta vine sfârşitul lumii, noi îl transmitem primii”, de Cristian Coman

Venit din rândul ziariştilor, Cristian Coman deschide ochii şi celor care nu ştiu şi nu sunt din domeniu asupra pericolelor din audiovizualul de astăzi, care corup o meserie străveche, necesară şi frumoasă.

CCR discută joi pentru a doua oară contestaţiile la Legile Justiţiei

Curtea Constituţională va dezbate, în şedinţa de joi, sesizările PNL, USR şi ÎCCJ referitoare la Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea privind organizarea judiciară şi Legea privind organizarea şi funcţionarea CSM. Este a două oară când legile justiţiei sunt contestate la CCR.

Modificările la Codurile penale intră în Comisia specială pentru legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache

Comisia parlamentară privind legile Justiţiei, condusă de fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, începe joi, de la ora 11.00, dezbaterile pentru modificarea Codului penal, Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă.

ALEGERI FRF 2018. Cutremur în fotbal, după victoria controversată a lui Burleanu. Gigi Becali anunţă că se retrage. Omul care va prelua conducerea FCSB

După ce Răzvan Burleanu a câştigat alegerile şi va conduce Federaţia Română de Fotbal pentru încă patru ani, patronul FCSB, Gigi Becali, a anunţat că se va retrage din fotbal. Finanţatorul vicecampioanei a spus că în cursul zilei de joi va apărea şi comunicatul oficial prin care confirmă că a făcut un pas în spate.

Scandalul SKRIPAL. Londra, acuzată că a încălcat limitele decenţei incriminându-l pe Putin de implicare în programul chimic

Marea Britanie a trecut toate "liniile roşii" şi a încălcat limitele decenţei prin lansarea de acuzaţii că preşedintele rus Vladimir Putin este implicat în programul chimic militar, a declarat, Vasili Nebenzia, ambasadorul Moscovei la Naţiunile Unite, citat de agenţia de ştiri Tass.

ACCIDENT grav în Satu-Mare. DOUĂ autobuze de transport persoane s-au ciocnit. UPDATE: 12 persoane sunt la spital, trei în stare gravă

A fost alertă în Satu Mare, joi dimineaţa, în urma impactului dintre două autobuze pe DN 19, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Începe mutarea familiilor din clădirile cu risc seismic. 86 de apartamente aflate în centrul Capitalei au fost amenajate – FOTO

Primăria Capitalei a finalizat amenajarea a 86 de apartamente aflate în cele două blocuri gemene din Piaţa Naţiunilor Unite, unde se vor muta 86 de familii care locuiesc în clădirile încadrate la risc seismic şi care vor intra în reabilitare. Primele 22 de familiii se vor muta săptămâna viitoare.

Afară cu Fotbalul din FRF! Matei Udrea scrie despre ziua în care Burleanu le-a strigat generaţiei de aur şi lui Lucescu „n-a fost un fleac, dar v-am ciuruit!”. Ce i-au răspuns oamenii din fotbal

...Scena este fabuloasă. Burleanu, la prezidiu, desfigurat de bucurie, clipeşte către Lupescu, Chivu şi Mircea Lucescu şi strigă: „Un fleac, i-am ciuruit!“. Din sală îi răspunde un muget colosal, care cutremură clădirea construită de Mircea Sandu: „Esteeee, măăăă!“.

Donald Trump: Nimeni nu a fost la fel de dur ca mine în relaţia cu Rusia

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, joi, că nimeni nu a fost mai dur ca el în relaţia cu Rusia, adăugând că va impune noi sancţiuni împotriva Moscovei doar atunci când Rusia ”va merita acest lucru”, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Oficial rus: Răspunsul Moscovei la sancţiunile impuse împotriva Rusiei va fi punctual şi dureros

Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, a declarat, miercuri, că răspunsul Moscovei la sancţiunile impuse de SUA împotriva Rusiei va fi ”punctual şi dureros”, relatează site-ul agenţiei Tass.

Pavel Filip: Îmi doresc ca la final de mandat cursul european al Republicii Moldova să devină ireversibil

Pavel Filip, prim-ministrul Republicii Moldova, a declarat, miercuri, că Guvernul de la Chişinău rămâne axat pe implementarea reformelor, printre care şi cea din justiţie, însă a adăugat că este important ca Republica Moldova să primească sprijin din partea UE, relatează site-ul Deschide.md.

Intâlnire istorică. Donald Trump susţine că va părăsi discuţiile cu Kim Jong-un dacă acestea nu vor fi PRODUCTIVE. Subiectele care vor fi negociate între cei doi

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, joi, că va părăsi discuţiile cu liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, dacă acestea nu vor fi productive, adăugând că speră ca întâlnirea sa cu Kim Jong-un să fie una de succes, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Venezuela anunţă că va relua relaţiile diplomatice cu Spania

Venezuela va relua relaţiile diplomatice cu Spania, a anunţat, miercuri, Ministerul de Externe de la Caracas, în contextul în care cele două state au întrerupt relaţiile diplomatice după ce UE a impus o serie de sancţiuni împotriva Venezuelei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Prim-ministrul Turciei: Problemele geopolitice reprezintă motivul convocării alegerilor anticipate

Binali Yildirim, prim-ministrul Turciei, a declarat, miercuri, că decizia convocării alegerilor parlamentare şi prezidenţiale anticipate a fost luată ca urmare a problemelor geopolitice actuale, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Donald Trump: Întâlnirea dintre Mike Pompeo şi Kim Jong-un a decurs foarte bine

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a confirmat, miercuri, că Mike Pompeo, actual director CIA şi nominalizarea pentru funcţia de secretar de Stat al SUA, s-a întâlnit cu Kim Jong-un în Coreea de Nord, precizând că întâlnirea dintre cei doi a decurs foarte bine, relatează Politico.eu.

Federica Mogherini îndeamnă Albania să continue implementarea reformelor în vederea aderării la UE

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, a îndemnat, miercui, Albania să continue implementarea reformelor pentru a convinge statele membre că merită să adere la Blocul comunitar, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Descoperire macabră. Oase umane, probabil ale unui copil, descoperite sub cadă, într-o garsonieră din Gorj. Poliţia a deschis anchetă

Un bărbat din Bâlteni, judeţul Gorj, a descoperit, miercuri seara, sub cada garsonierei în care locuia, mai multe oase umane care se presupune că ar proveni de la un copil. Acesta a anunţat Poliţia Gorj, care a deschis o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Olguţa Vasilescu: Regulamentul de sporuri în sănătate trebuie revizuit. Legea salarizării nu se modifică

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, transmite că, din punctul său de vedere, regulamentul de sporuri în sistemul de sănătate trebuie revizuit, declarând că speră ca sindicaliştii care îi reprezintă pe cei din sectorul medical să fie de acord cu variante corecte de salarizare.

Un bărbat a murit în urma unei bătai cu partenerul de remi, într-un parc din Reşiţa

Un bărbat în vârstă de 61 de ani a murit, miercuri seara, într-un parc din oraşul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, după o bătaie cu un prieten cu care juca remi, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gîrbovan, UNJR: Revocarea din funcţia de procuror-şef nu este o chestiune de oportunitate politică

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, susţine că revocarea procurorului-şef DNA din funcţie nu este, potrivit legii interne, şi nu poate fi, conform standardelor europene, o chestiune de "oportunitate politică".

Schimbare de direcţie | Miguel Bermudez, singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Cubei. Prima persoană din afara familiei Castro care ar putea deţine conducerea după 6 decenii

Prim-vicepreşedintele Cubei, Miguel Bermudez, a fost desemnat miercuri drept singurul candidat pentru a-l succeda pe Raul Castro în funcţia de preşedinte, informează site-ul agenţiei Associated Press.

PROSPORT.RO| Reacţia lui Nicolae Badea după alegerile câştigate clar de Răzvan Burleanu

Răzvan Burleanu (33 de ani) şi-a asigurat azi un nou mandat în fruntea Federaţiei Române de Fotbal, după ce a câştigat clar alegerile de la Casa Fotbalului.