Mediafax Echipa

CSM îi cere ministrului Justiţiei să spună când trimite proiectul de modificare a legilor justiţiei

Consiliul Superior al Magistraturii i-a solicitat ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să comunice data până la care va transmite proiectul de modificare a legilor justiţiei şi expunerea de motive, pentru a începe derularea procedurilor legale, informează instituţia.

Tăriceanu, legat de modificarea legilor Justiţiei: E nevoie de depolitizare. Sistemul a comis abuzuri

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, anunţă că formaţiunea pe care o conduce va susţine o dezbatere constructivă în Parlament pe modificăile aduse la legile Justiţiei, fiind nevoie, potrivit acestuia, de depolitizarea sistemului care în ultimii ani a comis abuzuri.

Imaginea publicată de Antonia, care a stârnit controverse pe Facebook

Antonia are un grup numeros de fani, care o susţin necondiţionat. Recent însă, un gest al artistei a stârnit reacţii puternice pe reţelele de socializare.

VIDEO | Momentul în care preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, salută în limba română Garda de Onoare | GALERIE FOTO cu cele două cupluri prezidenţiale

Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a început astăzi vizita în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Discuţiile vizează dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale, dar şi teme aflate pe agenda europeană.

Brazilia deschide pentru minerit o zonă din rezervaţia naţională din AMAZON. Ce zăcământ vrea să exploateze cel mai mare stat din America de Sud

Guvernul Braziliei a decis ca o rezervaţie naturală din Amazon, de peste patru milioane de hectare, să fie deschisă pentru exploatarea minieră comercială, potrivit Reuters.

Federaţia Sindicatelor Penitenciarelor: OUG pentru majorarea salariilor angajaţilor din penitenciare, săptămâna viitoare în Guvern

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Penitenciarelor au declarat că, în urma unei discuţii purtate joi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este probabil ca săptămâna viitoare ordonanţa prin care sunt majorate salariile personalului să intre în şedinţa de Guvern, spre aprobare.

Institutul Cantacuzino, din minister în minister, până la colaps. De ce a intrat în cădere liberă o instituţie simbol a României

După zeci de ani în care a produs milioane de doze de vaccinuri şi a imunizat milioane de oameni, Institutul Cantacuzino a ajuns în situaţia în care pare că el are nevoie de un vaccin. Guvernanţii l-au trecut pe rând de la un minister la altul, ultima variantă vizând mutarea la Ministerul Apărării.

Qatarul reia legăturile diplomatice cu Iranul

Qatarul a reluat legăturile diplomatice cu Iranul în cadrul unei măsuri ce are ca scop escaladarea tensiunii cu cele patru state arabe implicate într-o dispută regională încă din luna iunie, informează Financial Times.

După Ibiza, litoralul Mării Negre, noua atracţie pentru englezi! Alcool şi expunere indecentă la cote maxime

Nuditate în masă, bătăi publice şi băutură în exces. Acesta este tabloul pe care l-a descris un britanic ce a lucrat timp de două veri în staţiunea Sunny Beach, Bulgaria, dezvăluind obiceiurile sălbatice cu care s-au obişnuit turiştii, scrie The Sun.

România va cumpăra elicoptere şi rachete franţuzeşti. Extinderea contractului între Airbus Helicopters şi IAR Braşov şi memorandumul pentru rachete

Declaraţia între Airbus Helicopters şi IAR SA Braşov, privind contractul semnat de cele două companii în luna aprilie a acestui an, a fost semnată la Cotroceni în prezenţa preşedinţilor Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis.

Vizita lui Macron în ROMÂNIA | Preşedintele Franţei vrea reformarea Spaţiului Schengen şi cere susţinerea României: Chiar şi cu România şi Bulgaria în afara Spaţiului Schengen migranţii tot au intrat în UE

Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, împreună cu soţia sa efectuează joi o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, discuţiile vizând dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale, dar şi teme aflate pe agenda europeană. Iohannis a declarat, în conferinţa de presă comună susţinută alături de preşedintele Emmanuel Macron, că România doreşte să colaboreze strâns cu Franţa în ceea ce priveşte relansarea proiectului european, astfel încât România să fie un membru refondator al Uniunii Europene. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a declarat nemulţumit de modul în care funcţionează zona Schengen în interiorul Uniunii Europene, el apreciind că este nevoie de o atitudine solidară a statelor membre şi de îmbunătăţirea controlului la frontiere. Declaraţia între Airbus Helicopters şi IAR SA Braşov, privind contractul semnat de cele două companii în luna aprilie a acestui an, va fi semnată joi în prezenţa preşedinţilor Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis, fiind vorba despre o extindere de la 5 la 15 ani.

Decizie istorică în India | Curtea Supremă a hotărât că intimitatea este un drept fundamental al cetăţenilor / Guvernul Modi, într-un mare impas

Curtea Supremă din India a decis joi că intimitatea este un drept fundamental al cetăţenilor, un verdict care va avea impact asupra modului în care companiile gestionează datele cu caracter personal în vederea lansării cărţilor de identitate biometrice, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Proiectul noilor legi ale justiţiei nu este public. UNJR şi AMR cer premierului să dispună ministrului Justiţiei publicarea documentelor

UNJR şi AMR i-au solicitat premierului Mihai Tudose, printr-o scrisoare, să dispună ministrului Justiţiei, să publice de îndată pe site-ul ministerului proiectul de modificare a legilor justiţiei.

Top 18 ţări unde femeile trăiesc cele mai tari senzaţii. Harta orgasmului

Sigurd Vedal a realizat prin intermediul site-ului său de întâlniri, VictoriaMilan.com, un sondaj care a reunit 8307 de femei active sexuale. Cercetarea a oferit răspunsuri surprinzătoare. În top 18 nu se regăseşte însă şi România.

SAREA românească din nou la putere, în lupta cu cea de mare. Salrom a raportat profit în primele şase luni şi creşteri ale numărului de turişti la salinele din România

Societatea Naţională a Sării, singurul producător de sare din România, a înregistrat, în primele şase luni din 2017, un profit net de peste 47 de milioane de lei, reprezentând o creştere cu 84% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare publicate.

Rusia a trimis în misiune bombardiere cu capacitate nucleară în apropierea Coreei de Sud şi Japoniei/ Aeronavele au fost escortate de avioane militare

Rusia a trimis, joi, în misiune bombardiere cu capacitate nucleară în zone neutre peste Oceanul Pacific, Marea Japoniei, Marea Galbenă şi Marea Chinei de Est, determinând Japonia şi Coreea de Sud să escorteze aceste aeronave, relatează site-ul agenţiei Tass.

Grav accident rutier în Germania | MAE a anunţat că în autocar erau 42 de români

42 de români au fost implicaţi în accidentul cu autocar petrecut miercuri în Germania, patru dintre aceştia fiind supuşi unor investigaţii medicale amănunţite, starea lor fiind stabilă, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

O turistă a căzut într-o prăpastie de pe creasta Masivului Făgăraş. Un elicopter cu troliu trimis în operaţiunea de salvare

O turistă a căzut, joi, într-o prăpastie de pe creasta Masivului Făgăraş, în zona Lăiţel. Intervin salvatori montani din Argeş şi Sibiu, femeia urmând să fie preluată de un elicopter SMURD cu troliu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Galaxy Note 8 | La ce PREŢ poţi găsi phablet-ul Samsung la operatorii telecom din România

Galaxy Note 8 a intrat deja în ofertele operatorilor telecom din România. Orange, Vodafone şi Telekom au anunţat că primesc precomenzi pentru terminal, anunţă Go4It.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, vizitează joi mai multe instanţe şi penitenciare pentru a observa „starea de fapt a justiţiei”. Proiectul noilor legi ale justiţiei nu a fost pus pe site nici acum

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, vizitează, joi, mai multe instanţe şi penitenciare pentru a observa "starea de fapt a justiţiei", au declarat surse din ministerul Justiţiei.

Ion Sterian a fost numit director general al Transgaz

Ion Sterian a fost numit director general al Transgaz, iar Marius Vasile Lupean va fi director economic, potrivit unei decizii a Consiliului de Administraţie al Transgaz transmise către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Polonia cere UE să renunţe la demersurile legale în privinţa cotelor de imigranţi. „Câte oraşe mai trebuie atacate de terorişti, astfel încât Uniunea să se trezească?” / Ungaria îşi menţine şi ea poziţia împotriva cotelor obligatorii

Polonia i-a cerut Comisiei Europene să retragă procedurile judiciare împotriva Varşoviei în privinţa cotelor obligatorii de relocare a imigranţilor şi a anunţat că este pregătită să-şi susţină cauza în instanţă, a anunţat miercuri ministerul polonez de Externe, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Transportatorii acuză gratuitatea destinată studenţilor ca fiind „discriminatorie” şi cer explicaţii de la ministrul Finanţelor

Transportatorii acuză gratuitatea transportului feroviar acordată studenţilor, susţinând că se aplică discriminatoriu şi că urmăreşte obţinerea de avantaje financiare din bani publici; aceştia cer Ministerului Finanţelor, printr-o scrisoare deschisă, să explice acordarea subvenţiilor.

FOTO | Cine este Brigitte Trogneux, soţia lui Emmanuel Macron, cu 25 de ani mai în vârstă decât politicianul francez: „La 17, ani mi-a spus că voi fi soţia lui”

Emmanuel Macron, în vârstă de 39 de ani, a întâlnit-o pe soţia lui, Brigitte Trogneux, pe când aceasta îi era profesoară de teatru, scrie Daily Mail, iar la 17 ani i-a promis că o va lua de soţie. Povestea de dragoste atipică ce a uimit presa franceză.

Transnistria nu va accepta ca Republica Moldova să controleze graniţele, anunţă ministrul de Externe

Transnistria nu va accepta ca Republica Moldova să preia controlul asupra graniţelor sale, în urma lansării primului punct de control, a anunţat miercuri ministrul transnitrean de Externe, Vitali Ignatiev, în urma unei întrevederi cu vicepremierul moldovean Gheorghe Bălan, relatează site-ul Tass.

Evaluarea CE: Aeroportul Henri Coandă respectă standardele europene în securitate aeroportuară

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti respectă standardele europene în domeniul securităţii aviaţiei, conform evaluării Comisiei Europene realizate în perioada 7 - 11 august, a anunţat, joi, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Casa Regală: Regele Mihai este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată

Regele Mihai este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată, are o stare de spirit bună, potrivit unui anunţ făcut de Casa Regală, cu ocazia vizitei principesei Elena în Elveţia.

Stat Islamic laudă teroriştii de la Barcelona şi ameninţă cu mai multe atacuri în Spania

Organizaţia teroristă Stat Islamic a lăudat, miercuri, atacul cu vehicul de săptămâna trecută din oraşul Barcelona, în urma căruia 14 persoane au fost ucise şi alte 100 au fost rănite, şi a făcut un apel pentru mai multe atacuri teroriste în Spania, relatează site-ul televiziunii CNN.

Ungaria îşi menţine poziţia împotriva cotelor obligatorii pentru imigranţi, impuse de Uniunea Europeană

Guvernul Ungariei nu va renunţa la opoziţia faţă de introducerea cotelor europene obligatorii pentru imigranţi, a declarat miercuri secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiţiei de la Budapesta, Krisztian Kecsmar, relatează agenţia MTI.

FOTO | Cum arată noul Duster, care va fi lansat de Dacia la Salonul Auto de la Frankfurt, în septembrie. Care va fi preţul de pornire pe piaţa din România

Dacia Duster lansează noul Duster în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt (14 -24 septembrie), iar revista franceză Auto Plus a publicat, în premieră, primele fotografii, scrie ProSport.

Cântăreaţa din România care s-a bucurat anul acesta numai de vacanţe de cinci stele şi a cheltuit 200.000 de euro pe distracţie şi relaxare

Delia s-a bucurat anul acesta numai de vacanţe de cinci stele, scrie Business Magazin.

FOTO | Cum arată noul Galaxy Note 8, primul smartphone Samsung cu sistem dual-camera şi 6 GB memorie RAM

Samsung a lansat miercuri Galaxy Note 8, phablet-ul său vârf de gamă. Terminalul include obişnuitul stylus S-Pen, care este mai precis şi mai sensibil decât cel de pe modelul Note anterior, scrie Go4It.ro.

PSD, „retreat” la malul mării pentru a decide programul legislativ în sesiunea de toamnă

Liderul PSD Liviu Dragnea i-a convocat pe social-democraţi, joi şi vineri, la malul Mării Negre, în Neptun, într-o şedinţă a CExN premergătoare sesiunii parlamentare de toamnă, unde urmează a se stabili programul legislativ al coaliţiei de guvernare, dar şi chestiuni organizatorice.

Traficul feroviar între staţiile Câineni şi Cornet, judeţul Vâlcea, a fost reluat

Traficul feroviar între staţiile Câineni şi Cornet, judeţul Vâlcea, unde un tren a lovit un TIR, miercuri seara, după ce şoferul maşinii de mari dimensiuni a adormit la volan şi a ajuns pe şine, a fost reluat.

François Hollande reiterează că nu se retrage din viaţa politică

Fostul preşedinte francez François Hollande a anunţat miercuri că nu se retrage din viaţa politică, în contextul în care are dreptul la încă un mandat, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

Trafic îngreunat pe Centura Capitalei din cauza unui TIR defect. Coloane de maşini pe un kilometru

La ora transmiterii ştirii, traficul rutier este îngreunat pe Drumul Naţional Centura Bucureşti, în localitatea Chiajna, din cauza unui TIR care s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

BACALAUREAT 2017, sesiunea de toamnă: Absolvenţii de liceu susţin, joi, proba la alegere. Vezi când vor fi publicate primele REZULTATE BAC 2017

Absolvenţii de liceu susţin, joi, cea de-a treia probă a Bacalaureatului, sesiunea a doua, fiind vorba despre proba la alegere, în funcţie de profil şi specializare. Primele rezultate vor fi publice pe 1 septembrie.

#CentenarulRosu: De la utopia socialistă, la eşecul comunismului şi destrămarea Pactului Varşovia (I)

Ideologia socialistă, reacţie la capitalismul considerat abuziv, a asumat construirea unei societăţi cu principii marxiste precum dispariţia claselor sociale şi atingerea utopiei comuniste, devenind model totalitar, cu un stat sovietic represiv ce a exportat doctrina în Europa de Est, până la eşec.

Gigi Becali, după înfrângerea dureroasă suferită de Steaua pe Arena Naţională: Nu a fost ruşinos, am văzut diferenţa mare de valoare; în Europa League jucăm cu rezervele

La capătul a 90 de minute în care Sporting a defilat pe Arena Naţională şi a câştigat cu 5-1, Gigi Becali a avut un discurs foarte corect şi echilibrat. Finanţatorul FCSB a recunoscut că diferenţa de valoarea dintre echipa sa şi Sporting a fost prea mare şi a admis că Niţă a greşit la al doilea gol.

FOTO | Elon Musk a dezvăluit designul noului costum spaţial, dezvoltat de compania sa, SpaceX

Elon Musk a dezvăluit prototipul costumului său spaţial, proiectat de compania sa, pe pagina personală de Instagram, scrie The Verge.