Mediafax Echipa

FOTO, VIDEO | Vizita lui Macron la Muzeul Satului, muzică populară şi La vie en Rose: Extraordinar! Voi reveni

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis au vizitat, joi, Muzeul Naţional Satului „Dimitrie Gusti”, unde au primit vase din ceramică de Horezu şi opinci, la final, Macron promiţând că va reveni în România în 2018 pentru a planta un stejar.

Germania cere Comisiei Europene limitarea achiziţiilor extracomunitare, în principal chineze, în spaţiul UE: „Pieţele deschise nu pot fi un drum cu un singur sens”

Guvernul Angela Merkel a cerut oficial Comisiei Europene să instituie măsuri mai puternice pentru a le permite statelor membre ale Uniunii Europene blocarea achiziţionării unor companii de către acţionari extracomunitari, o referire în primul rând la China.

Cristiano Ronaldo a fost desemnat cel mai bun jucător al anului pentru a treia oară în carieră

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, cel mai important jucător de la Real Madrid, a primit, joi, în cadrul unei gale desfăşurate la Monaco, premiul pentru jucătorul anului, acordat de UEFA.

NAUFRAGII în Brazilia: Peste 40 de morţi după scufundarea a două nave

Cel puţin 43 de persoane au murit după ce două nave s-au scufundat, în incidente diferite, în Brazilia.

Douăzeci de marinari s-au înecat după scufundarea unei nave în Golful Persic

Echipele de intervenţie au recuperat cadavrele a 20 de marinari, după scufundarea unei nave irakiene în Golful Persic, anunţă Ministerul irakian al Transporturilor, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Firma europeană MBDA vrea să semneze în 2018 contractul pentru producţia de rachete în România

MBDA intenţionează să semneze în 2018 contractul pentru producţia de rachete în România, după ce a semnat un memorandum de înţelegere cu Romarm şi Electromecanica Ploieşti, urmând ca în trei ani de la începerea producţiei să poată fi livrate rachete româneşti, a declarat joi directorul companiei.

Bărbat, reţinut după ce a încercat să convingă o fetiţă de 12 ani să se sinucidă şi să îşi omoare părinţii

Un bărbat de 27 de ani a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, el fiind suspectat de pornografie infantilă şi corupere sexuală, anchetatorii având indicii că a încercat să convingă o fetiţă de 12 ani să aibă o atitudine suicidală şi a sprijinit-o să-şi ucidă proprii părinţi, anunţă parchetul.

FOTO, VIDEO | Macron la Bucureşti – o vizită în întârziere ”au ralenti”. Preşedinţii şi soţiile lor nu au grăbit vizita la Muzeul Satului, amânând recepţia de la Palatul Cotroceni

Vizita preşedintelui Macron la Bucureşti a început cu o întârziere de jumătate de oră care nu a mai fost recuperată pe parcurs, dimpotrivă, inclusiv din cauza prelungirii discuţiilor dintre cele două delegaţii, fiecare cu preocupări proprii: Schengen pentru România, angajaţii detaşaţi pentru Macron.

Treisprezece imigranţi extracomunitari, depistaţi la bordul unui camion, în Marea Britanie

Şoferul unui camion a fost reţinut după ce în vehicul au fost depistaţi 13 imigranţi extracomunitari clandestini, în Marea Britanie, relatează BBC News online.

Un bărbat a murit şi altul e rănit grav după ce un mal de pământ s-a surpat în timpul unor lucrări

Un bărbat de 44 de ani a murit, iar altul de 50 de ani este în stare gravă, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei, joi, în timp ce efectuau lucrări de canalizare în localitatea Tetoiu, din judeţul Vâlcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Numele unui judeţ din România s-ar putea schimba. Referendum pentru ca judeţul Olt să se redenumească: „Încercăm să aducem o reparaţie morală”

Consilierii judeţeni din Olt au votat, joi, în şedinţă, un proiect privind organizarea unui referendum pentru schimbarea denumirii judeţului Olt în Olt-Romanaţi şi au stabilit ca dată de desfăşurare a consultării publice ziua de 15 octombrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Rusia denunţă noua strategie în Afganistan a Administraţiei Donald Trump: Reprezintă „un drum spre impas”

Accentul pus de Administraţia Donald Trump pe utilizarea forţei, în noua strategie a SUA în Afganistan, reprezintă "un drum spre impas", afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Fitch: Romania’s Robust Growth Is Not Risk Free

Romania has posted another quarter of rapid economic growth, but pro-cyclical fiscal policy and rapid wage growth in 2017 have increased overheating risks, Fitch Ratings says.

Un mort şi şase răniţi după ce un autobuz a lovit mai multe autoturisme, în Germania

O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite după ce un autobuz a lovit mai multe autoturisme, în orăşelul german Saarwellingen, relatează site-ul TT.com.

USR îi cere lui Macron să ia atitudine faţă de intenţia Guvernului de a schimba legile justiţiei

Uniunea Salvaţi România îi solicită preşedintelui Emmanuel Macron să ia atitudine faţă de intenţia Guvernului de a schimba legile din domeniul justiţiei, intenţia pe care USR o consideră ”o tentativă grosolană” de subordonare politică a sistemului judiciar din România.

Brigitte Macron şi Carmen Iohannis, la ceremonia de primire de la Palatul Cotroceni. Ce ţinute au purtat primele doamne | FOTO

Brigitte Macron şi Carmen Iohannis au fost în centrul atenţiei la ceremonia de primire la Palatul Cotroceni a lui Emmanuel Macron de către pre;edintele Klaus Iohannis. Este pentru prima dată când preşedintele francez vine în România.

Dragnea anunţă reuniuni PSD – ALDE – Guvern la malul mării, după începerea sesiunii

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, joi, la Neptun, că în weekend-ul 2-3 septembrie, care va urma debutului sesiunii parlamentare, vor fi convocate în Constanţa reuniuni ale structurilor de conducere ale PSD şi ALDE şi ale grupurilor parlamentare, împreună cu membrii Guvernului.

Ministerul Finanţelor Publice propune modificarea Codului de Procedură Fiscală

Ministerul Finanţelor Publice propune, în urma dialogului cu reprezentanţii mediului de afaceri, modificarea Codului de Procedură Fiscală, pentru a reduce birocraţia, a îmbunătăţi claritatea textului de lege şi a elimina interpretările, informează instituţia.

Chirica, despre împăcarea cu Dragnea, după modelul Grindeanu: Nu vreau să fiu ambasador la Chişinău

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat, joi, că nu a vorbit cu Sorin Grindeanu şi nu ştie dacă acesta îşi doreşte să revină în politică, iar despre o împăcare a sa cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, după modelul fostului premier,edilul a răspus că nu îşi doreşte să fie „ambasador la Chişinău"

Tema principală pe care Macron a dorit să o transmită: Nu am abordat subiectele europene cu şantaj, dar nu accept dumpingul social/ Iohannis: Directiva UE privind lucrătorii detaşaţi trebuie îmbunătăţită

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat, joi, în conferinţa de presă comună de la Palatul Cotroceni, că nu va accepta ca angajatori francezi să facă dumping social folosind salariaţi din ţări cu costuri reduse ale forţei de muncă.

Dragnea anunţă că nu susţine propunerea lui Toader ca preşedintele să fie exclus din numirea procurorilor şefi. „Eu nu am fost în stradă, cu toate că şi eu am avut acelaşi punct de vedere”

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, la Neptun, că nu susţine propunerea avansată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ca şeful statului să fie exclus din numirea procurorilor şefi, el arătând că această propunere reprezintă „un punct de vedere”, care va trebui analizat.

Ministerul Muncii: Majorarea salarială de 15% pentru complexitatea muncii se va aplica din 2019

Ministerul Muncii anunţă, printr-un comunicat transmis, joi, MEDIAFAX, că majorarea salarială de 15% pentru complexitatea muncii va deveni aplicabilă din anul 2019, această precizare fiind făcută în contextul în care s-au înregistrat mai multe solicitări de creştere încă din acest an.

James Mattis , secretarul american al Apărării, promite susţinerea Ucrainei, dar nu şi înarmarea acesteia

James Mattis, secretarul american al Apărării, a declarat că Washingtonul va continua să pună presiune asupra Rusiei în privinţa „comportamentului său agresiv”, sistând însă promisiunile legate de furnizarea armelor letale Kievului, informează Reuters.

Macron a difuzat live, pe Facebook, primirea sa la Cotroceni, în timp ce Preşedinţia nu a transmis evenimentul. Schimbul de tweet-uri între preşedinţi

Primirea la Cotroceni a lui Emmanuel Macron a fost difuzată în direct pe contul de Facebook al preşedintelui francez, cu un comentariu în care era preşedintele Klaus Iohannis era etichetat. Administraţia Prezidenţială nu a difuzat pe site, la secţiunea live, ceremonia de primire a lui Macron.

VIDEO | Voucherele pentru biciclete: Mulţi aplicanţi online n-au fost înregistraţi de Primăria Capitalei

Mulţi dintre bucureştenii care au făcut cerere online pentru a beneficia de un voucher de la Primăria Capitalei, în vederea cumpărării unei biciclete sau trotinete, nu au primit număr de înregistrare şi au descoperit că, deşi au aplicat printre primii, nu se află pe lista celor 5.000 de beneficiari.

Peste 100 de migranţi, între care 42 de copii, găsiţi de poliţişti într-o pensiune din Timişoara

Peste 100 de migranţi proveniţi din mai multe ţări, între care şi 42 de copii, au fost găsiţi, joi, de poliţiştii de la Secţia 1 din Timişoara într-o pensiune din zona Traian, unde erau cazaţi, aceştia fiind conduşi la sediul Poliţiei pentru verificări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alina Rotaru, medalie de aur la Universiada de la Taipei, după ce a câştigat concursul de lungime

Alina Rotaru este campioană mondială universitară la cea de-a 29-a ediţie a Universiadei, găzduită de Taipei, în perioada 19-30 august. Sportiva de la CSM Bucureşti a încheiat concursul cu două sărituri foarte bune, care i-au asigurat o victorie autoritară.

FOTO, VIDEO | Mihai Tudose, întrevedere tete-a-tete cu preşedintele francez, Emmanuel Macron

Premierul Mihai Tudose a avut, joi, o întrevedere privată cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, la cererea acestuia, întâlnirea tete-a-tete având loc înaintea dejunului de lucru oferit de prim-ministrul român în onoarea oaspetelui francez.

Tramvaiul 41 nu va circula în zilele 26 şi 27 august

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a anunţat, joi, că circulaţia tramvaiului 41 va fi suspendată, în acest sfârşit de săptămână, pentru a se efectua revizia tehnică anuală a liniilor, în locul acestuia urmând să circule, pe acelaşi traseu, autobuzul 641.

Procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani va fi cercetat sub control judiciar

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stăncescu, suspectată de şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu, va fi eliberată din arest, după ce ICCJ a dispus, joi, ca aceasta să fie cecetată sub control judiciar.

Şeful postului de poliţie Crişcior, filmat întreţinând relaţii sexuale cu o presupusă prostituată, şi-a dat demisia. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara face anchetă

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara face verificări după ce în spaţiul public a apărut o filmare cu şeful postului de poliţie Crişcior în timp ce întreţine relaţii sexuale, îmbrăcat în uniformă, cu o tânără bănuită că practică prostituţia.

Poşta Română va acţiona în instanţă trei furnizori de energie electrică

Poşta Română va acţiona în instanţă, pentru recuperarea prejudiciilor financiare, trei potenţiali furnizori de energie electrică, pentru nerespectarea prevederilor Acordului-cadru, în condiţiile în care peste 1.700 de unităţi ale companiei sunt alimentate în prezent de furnizori de ultimă instanţă.

PFP: Reducerea contribuţiei statului la fondurile de pensii Pilon 2 este o idee la fel de nocivă ca naţionalizarea sau desfiinţarea acestora

Reducerea contribuţiei statului la fondurile de pensii Pilon 2 este o idee la fel de nocivă ca naţionalizarea sau desfiinţarea acestora, se arată într-un comunicat, transmis, joi, de Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (PFP).

Fitch: Politicile fiscale prociclice şi creşterile salariale generează riscuri asupra economiei României

România a înregistrat un nou trimestru de creştere economică rapidă, dar politicile fiscale prociclice şi creşterile salariale exagerate amplifică riscurile, apreciază agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings.

METEO | Canicula revine în weekend. Cum va fi vremea la mare şi la munte

Vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească, informează ANM.

CNE Cernavodă a oprit în mod controlat Unitatea 2

CNE Cernavodă a oprit în mod controlat Unitatea 2, în dimineaţa zilei de joi, ca urmare a apariţiei unei situaţii punctuale la una din liniile de instrumentaţie a sistemului de alimentare cu apă uşoară, în partea clasică a centralei, informează Nuclearelectrica.

Cel puţin un mort şi şapte răniţi în urma unui accident de maşină în lanţ

Un adolescent de 15 ani a decedat şi şapte persoane au fost rănite, dintre care două extrem de grav, în urma unui accident în care au fost implicate un camion şi trei maşini pe o autrostradă în apropiere de oraşul francez Narbonne, informează Le Figaro.

Kovesi a convocat procurorii după ce ministrul Toader a lansat noile legi ale justiţiei

DNA anunţă că, în urmă propunerilor de modificare a legilor justiţiei propuse de Tudorel Toader, a decis convocarea Adunării Generale, astfel încât procurorii să îşi poată exprima opiniile referitoare la aceste amendamente, subliniind că există aspecte de natură să afecteze activitatea procurorilor.

Cum vor arăta voucherele pentru cumpărarea de biciclete

Primăria Capitalei a dat comanda de tipărire a 5.000 de vouchere care vor fi date bucureştenilor înscrişi în programul "Biciclişti în Bucureşti", valoarea unui tichet fiind de 500 de lei. Mediafax a obţinut specimenul de voucher care va fi înmânat beneficiarilor în 14 zile.

Alibec, mesaj emoţionant pentru fani după FCSB-Sporting 1-5

Denis Alibec a fost cel mai bun jucător al lui Nicolae Dică şi în returul cu Sporting, pierdut cu 5-1. La capătul a 90 de minute în care s-a bătut permanent cu Mathieu şi Coates şi a creat faza din care Junior Morais a egalat, starul roş-albastru nu a părut foarte afectat la finalul meciului.