Mediafax Echipa

Ministerul Transporturilor vrea să scoată din legea taximetriei sintagma „în mod repetat”

Ministerul Transporturilor a publicat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, prin care scoate din textul legii sintagma „în mod repetat” - una dintre cerinţele COTAR în contextul protestelor din aprilie.

MINIVACANŢA de Rusalii: Ce destinaţii preferă românii şi cât costă un sejur

Anul acesta Rusaliile aduc mai multe zile libere, ceea ce pentru agenţiile de turism înseamnă o creştere a încasărilor. Românii preferă Valea Prahovei şi litoralul, iar cei cu dare de mână pleacă în Egipt şi Dubai.

ACCIDENT pe Autostrada Sibiu – Orăştie: O persoană a murit şi două au fost rănite

O persoană a decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident care a avut loc sâmbătă, pe Autostrada Sibiu – Orăştie, în zona tunelului de la Săcel, transmite corespodnentul MEDIAFAX.

Turcia a intensificat antrenamentele de formare a forţelor siriene de opoziţie, care au luptat împotriva organizaţiei Stat Islamic şi a rebelilor kurzi

Turcia a intensificat antrenamentele de formare a trupelor Armatei Siriene Libere (FSA), care au luptat alături de forţele armatei turce împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic şi a rebelilor kurzi susţinuţi de SUA, potrivit unor oficiali militari, notează site-ul agenţiei Anadolu.

Premierul Grindeanu, despre epidemia de RUJEOLĂ: S-ar putea să fie o formă prin care să OBLIGĂM la vaccinare

Premierul Sorin Grindeanu, a afirmat, sâmbătă, la Timişoara, că rata de vaccinare în România este de doar 60%, deşi ar trebui să fie circa 95% şi că s-ar putea să fie nevoie, pentru a stopa focarele de rujeolă, de o formă de obligativitate a vaccinării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Simona Halep s-a CALIFICAT în finala turneului de la Roma: Mă simt foarte încrezătoare. Cu cine va juca

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 6, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de la Roma, din Italia, de categorie Premier 5, desfăşurat pe zgură şi dotat cu premii în valoare totală de 2.775.745 de euro. Finala turneului de la Roma va avea loc duminică, de la 14:30.

Dana Gîrbovan, întrebări pentru Monica Macovei despre arhiva SIPA: De unde ştie ce conţineau notele informative?

Dana Gîrbovan îi adresează, public, fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei, o serie de întrebări referitoare la arhiva SIPA, după ce Macovei a susţinut că nu se aştepta ca un magistrat "să intre într-un joc cu informaţii nereale şi insinuări, care are scop decredibilizarea justiţiei".

Trei case de vacanţă din staţiunea Sântimbru Băi, Harghita, mistuite de un INCENDIU puternic

Trei case de vacanţă din staţiunea balneoclimaterică Sântimbru Băi, din judeţul Harghita, au fost distruse în totalitate, sâmbătă, de un incendiu puternic, iar focul s-a extins la acoperişul unei alte locuinţe. Pompierii intervin pentru lichidare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ancheta privind contactele cu Rusia ar viza tentativa Casei Albe de OBSTRUCŢIONARE a justiţiei

Robert Mueller, procurorul special numit pentru coordonarea anchetei privind contactele apropiaţilor preşedintelui Donald Trump cu Rusia, analizează ipoteza unui efort al Casei Albe de acoperire a ilegalităţilor, mai mulţi oficiali de la Preşedinţia SUA riscând să fie investigaţi.

Şapte judeţe din România sunt sub COD GALBEN de ploi şi vânt

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, atenţionări cod galben de ploi, însoţite de vânt, pentru şapte judeţe din România. Codurile sunt în vigoare până la ora 15.30.

Restricţie de circulaţie pe podul de la Feteşti

În urmă unei degradări de mici dimensiuni pe calea 2 a podului de la Feteşti, circulaţia a fost restricţionată pe o singură bandă, pe relaţia Constanţa-Bucureşti, informează CNAIR

Şapte persoane au fost rănite în Germania, după ce un tren a deraiat din cauza ploii torenţiale

Şapte persoane au fost rănite în Germania după ce un tren regional a deraiat sâmbătă, pe fondul furtunilor şi ploilor puternice din ultimele 24 de ore, iar mai multe zboruri au fost anulate pe aeroportul din Hamburg, notează site-ul The Associated Press.

Bărbatul suspectat de legături cu atacul de pe Champs-Elysees a fost inculpat şi ARESTAT

Bărbatul în vârstă de 23 de ani suspectat că ar fi complicele atacatorului de pe Champs-Elysees a fost inculpat şi arestat preventiv sâmbătă, potrivit unor surse judiciare, notează site-ul Le Figaro.

FOTO În jur de o sută de persoane participă la Marşul normalităţii

În jur de o sută de persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a participa la Marşul normalităţii, o acţiune de protest faţă de parada comunităţii LGBT, care va avea loc în aceeaşi zi, începând cu ora 16.00. Protestatarii merg în marş până la Patriarhia Română.

Hassan Rohani a fost reales PREŞEDINTE al Iranului cu 57% dintre voturi – rezultate finale

Preşedintele în exerciţiu al Iranului, Hassan Rohani, este câştigătorul alegerilor prezidenţiale după numărarea a 38,9 milioane de voturi, având un avans de peste şapte milioane de voturi în faţa principalului contracandidat, Ebrahim Raisi, a anunţat televiziunea iraniană de stat, notează Reuters.

Proiect: Reducerea cotelor defalcate din impozitul pe venit, pentru acoperirea costurilor de personal

PNL vrea să schimbe cotele defalcate din impozitul pe venit încasat lunar la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, pentru a asigura acoperirea cheltuielilor de personal din ultima perioadă şi a asigura dezvoltarea corespunzătoare a comunităţilor locale, potrivit unui proiect depus la Senat.

Salariaţii din muzeele publice din România PROTESTEAZĂ, nemulţumiţi de salarii

Câteva zeci de persoane, angajaţi ai muzeelor publice din România, protestează, sâmbătă, exprimându-şi nemulţumirea faţă de proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Oamenii s-au strâns în faţa Muzeului de Istorie, urmând să meargă către Ministerul Culturii.

EXCLUSIV Tatăl olimpicului agresat de mamă, supărat pe DGASPC: Mă trezesc că merg acasă şi nu mai am copil

Tatăl copilului de 13 ani, agresat de mamă, în Târgu Jiu, susţine că va acţiona DGASPC Gorj în instanţă, pentru că ar fi fost decăzut din drepturile părinteşti în mod ilegal, din cauză că soţia este cercetată pentru violenţă în familie, a declarat bărbatul în exclusivitate pentru MEDIAFAX.

Guvernul Ungariei a lansat un program-pilot pentru comunităţile etnice din România

Guvernul Ungariei a lansat, vineri, un program-pilot în valoare de 3,2 milioane de euro pentru promovarea comunităţilor etnice maghiare din Transilvania, a declarat secretarul de stat al Ministerului ungar de Externe, Levente Magyar, notează MTI.

LEGEA SALARIZĂRII, înainte de dezbaterea din Senat. Care vor fi salariile din Justiţie

Potrivit draftului legii salarizării care va ajunge, luni, în plenul Senatorului, până în 2022 ar urma să beneficieze de măriri de salarii judecătorii, procurorii dar şi personalul auxiliar şi de probaţiune.

GALERIE FOTO ”Bucurie pentru Nepal”. Românii au donat bani şi au reuşit: Două şcoli finalizate şi o alta în construcţie, pentru copiii din Nepal

În urmă cu doi ani, Alex Găvan, un alpinist român, a dat startul campaniei ”Bucurie pentru Nepal”, în cadrul căreia peste 36.000 de oameni au răspuns apelului şi au donat bani, reuşind astfel să ajute la construirea a două şcoli în Nepal, în timp ce o a treia este acum în curs de construcţie.

Donald Trump le-a spus ruşilor că demiterea „nebunului” de Comey a atenuat presiunea investigaţiei

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, le-ar fi transmis oficialilor ruşi prezenţi la Casa Albă că demiterea directorului FBI, James Comey, a atenuat "presiunea imensă" asupra sa cauzată de investigaţia privind ingerinţele Rusiei în campania electorală prezidenţială, potrivit The New York Times.

Topul domeniilor în care s-au făcut cele mai multe angajări: Angajatorii din industrie au creat peste 26.000 de locuri de muncă în ultimul an

Jumătate dintre noile angajări au fost făcute de trei sectoare: industria, comerţul şi serviciile de suport.

MAI suplimentează efectivele pentru Noaptea Muzeelor

În noaptea de sâmbătă spre duminică, peste 3.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru a asigura ordinea publică la evenimentele organizate cu ocazia celei de-a XIII-a ediţie a manifestării “Noaptea Muzeelor”.

Guvernul spaniol i-a cerut Cataloniei să dezbată subiectul independenţei în Parlamentul Spaniei

Guvernul Spaniei l-a invitat pe şeful executivului Cataloniei, Carles Puigdemont, să prezinte propunerea privind referendumul de independenţă regională în faţa Parlamentului spaniol, întrucât problema afectează toată Spania şi necesită schimbarea Constituţiei ţării, notează The Associated Press.

Proiect: Şoferii cărora li se suspendă permisul să aleagă dacă vor folosi dovada timp de 15 zile

Restrictia impusă de Codul rutier de a şofa cu dovadă de conducere timp de 15 zile ar putea fi eliminată, conducătorii auto având posibilitatea să aleagă să folosească dovada mai puţine zile pentru a-şi recupera permisul mai repede, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.

GALERIE FOTO Cărţile de colorat. Trend sau terapie. Psiholog: Se activează sentimentul de siguranţă din copilărie

Unii vorbesc doar de o modă, alţii de terapie. Cert este că, în ultimii ani, cărţile de colorat pentru adulţi au devenit o metodă tot mai folosită pentru înlăturarea stresului, iar psihologii spun că cel mai important lucru este că ajută omul să îşi recâştige sentimentul de siguranţă din copilărie.

Instagram – reţeaua de socializare cu cele mai negative efecte asupra sănătăţii mintale

Instagram a fost clasificată ca având cele mai negative efecte asupra sănătăţii mintale a tinerilor, sugerează un nou studiu, potrivit The Independent.

James Comey, directorul FBI concediat de Donald Trump, va depune mărturie în faţa Senatului

James Comey, directorul FBI concediat de Donald Trump, a fost de acord să apară în faţa Senatului, în cadrul unei ”sesiuni deschise”, pentru a răspunde întrebărilor referitoare la investigaţia asupra ingerinţelor Rusiei în campania electorală prezidenţială din anul 2016, scrie The Independent.

Dezvoltatorul imobiliar Skanska a început construcţia complexului office Campus 6 din Capitală

Grupul suedez Skanska a depus vineri piatra de temelie a proiectului Campus 6, situat în zona Politehnica din Bucureşti, acesta fiind cel mai nou proiect al companiei pe plan local.

Zeci de produse din programul „Laptele şi cornul“, găsite aruncate pe un câmp

Autorităţile locale din Braşov au deschis, vineri, o anchetă, după ce zeci de produse din programul „Laptele şi cornul“ au fost găsite aruncate pe un câmp din cartierul braşovean Noua. Deocamdată nu se ştie de unde provin produsele, transmite corepondentul MEDIAFAX.

Christoph Daum a anunţat lotul României pentru partidele cu Polonia şi Chile

Selecţionerul echipei naţionale a României, Christoph Daum, a anunţat, vineri, prin intermediul unui clip publicat pe pagina oficială de Facebook a Federaţiei Române de Fotbal, lotul pentru partidele cu Polonia şi Chile.

Rusia sugerează introducerea unui regulament global de securitate cibernetică

Rusia solicită introducerea unor reguli generale cu privire la securitatea cibernetică, potrivit secretarului Consiliului rus de securitate, Nikolai Patrushev, în cadrul unui interviu, citat de Tass.

Parlamentul german a adoptat măsuri mai DURE pentru imigranţi. Mulţi vor fi DEPORTAŢI

Parlamentul Germaniei a adoptat, vineri, noi măsuri care facilitează deportarea imigranţilor ale căror cereri de azil au fost respinse, precum şi monitorizarea şi controlul asupra persoanelor considerate periculoase, notează site-ul The Associated Press.

Restricţii sâmbătă în Capitală pentru Marşul Normalităţii şi Marşul Diversităţii. HARTA cu zonele închise circulaţiei

Sâmbătă, 20 mai, în Bucureşti se vor organiza mai multe evenimente, printre care Marşul Diversităţii şi Marşul Normalităţii, Brigada Rutieră a Capialei instituind restricţii de circulaţie pe durata desfăşurării acestor evenimente.

Decizie de ultimă oră a instanţei din SUA: Cine va moşteni averea FABULOASĂ a regretatului cântăreţ Prince

La un an de la decesul lui Prince la vârstă de 57 de ani, acesta fiind găsit mort în reşedinţa sa Paisley Park, sora sa bună Tyka Nelson şi ceilalţi cinci fraţi vitregi ai cântăreţului, au fost numiţi moştenitorii averii sale de către judecătorul Kevin Eide din districtul Carver County.

Meciul Halep – Bertens, din semifinalele turneului de la Roma, va avea loc sâmbătă, de la 13:00

Partida dintre Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 6, şi jucătoarea olandeză Kiki Bertens, aflată pe locul 20 în ierarhia mondială, va avea loc sâmbătă, de la 13:00, în semifinalele turneului de la Roma, au anunţat, vineri, organizatorii competiţiei.

CSM Poli Iaşi a învins Gaz Metan Mediaş, scor 1-0, şi a rămas neînvinsă în play-out

CSM Poli Iaşi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, Gaz Metan Mediaş, în etapa a 11-a din play-out-ul Ligii 1, iar formaţia pregătită de Eugen Neagoe a rămas neînvinsă în partea a doua a campionatului.

Şofer din Bucureşti, depistat în timp ce conducea sub influenţa substanţelor psihoactive

Un bărbat din Bucureşti a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea sub influenţa substanţelor psihoactive, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei. Tânărul ar fi ignorat semnalul poliţiştilor, acesta fiind blocat ulterior de un alt echipaj.

Contra, înaintea meciului cu ACS Poli Timişoara: Într-o finală nu există o favorită, mi-e frică de faptul că toată lumea dă învinsă Timişoara

Antrenorul formaţiei Dinamo Bucureşti, Cosmin Contra, a declarat, vineri, înaintea meciului cu ACS Poli Timişoara, din ultimul act al Cupei Ligii, că în finale nu există favorite şi a mărturisit că se teme de faptul că echipa sa este considerată favorită.