Mediafax Echipa

Luptătorii ISIS folosesc droguri pentru a-şi spori capacitatea fizică

Profesorul australian Nicolas Rasmusen, de la Universitatea din New South Wales, a analizat comportamentul luptătorilor din cadrul grupării teroriste Stat Islamic, ajungând la concluzia că aceştia folosesc un drog special, denumit Captagon, pentru a avea o rezistenţă fizică sporită, scrie Descoperă.

CRONOLOGIE: Atacurile atribuite mişcării jihadiste în Europa începând din 2004

Atacurile de marţi de la Bruxelles, revendicate de către gruparea Statul Islamic (SI), au loc după o serie de atentate atribuite mişcării jihadiste în Europa, începând cu exploziile de la Madrid din 2004 şi până la masacrul de la Paris din noiembrie, relatează AFP, care prezintă aceste atacuri.

Comitetul Executiv al FRF a menţinut decizia privind utilizarea unui jucător U21 în fiecare partidă

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, marţi, prin intermediul unui comunicat pe site-ul oficial, menţinerea în vigoare a regulii conform căreia fiecare dintre echipele din Liga 1 va trebui să aibă câte un jucător sub 21 de ani printre titulari pe toată durata partidelor.

AFP: Europa este mai vulnerabilă ca niciodată, arată atacurile de la Bruxelles

Atacurile de la Bruxelles arată că reţele jihadiste din Belgia, dar şi în restul Europei, rămân capabile să organizeze operaţiuni de amploare sângeroase, indiferent de presiunea pe care poliţia o exercită asupra lor, apreciază experţi şi oficiali, relatează AFP online.

Fostul preşedinte al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Fostul preşedinte al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost reţinut, marţi seara, de procurorii DNA Suceava pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a beneficiat de lucrări de construcţii şi amenajare la un imobil din partea administratorului unei firme care ar fi primit contracte de lucrări.

Rodica Biro, propusă la conducerea CNAS de ministrul Sănătăţii. Premierul nu a luat încă o decizie

Rodica Biro a fost propusă să preia funcţia de preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate(CNAS) de ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, dar premierul Dacian Cioloş nu a luat încă o decizie, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Dan Suciu rămâne purtător de cuvânt al Guvernului până după alegerile locale

Dan Suciu va rămâne purtătorul de cuvânt al Guvernului până după desfăşurarea alegerilor locale, iar în acest sens el îşi va prelungi şi după 31 martie detaşarea de la Banca Naţională a României, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Judecătoria şi Tribunalul Vaslui au declinat competenţa în cazul referendumului de la Pungeşti

Atât Judecătoria Vaslui, cât şi şi Tribunalul Vaslui şi-au declinat competenţa în cazul referendumului de la Pungeşti, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iaşi, care va trebui să decidă cine are competenţe pentru validarea rezultatelor.

CRONOLOGIE: Filmul evenimentelor în atacurile de la Bruxelles

Atacurile teroriste care au zguduit Bruxellesul marţi dimineaţa - cu explozii violente pe Aeroportul Internaţional Zaventem şi în metrou - s-au soldat cu cel puţin 34 de morţi şi 200 de răniţi, relatează AFP care prezintă firul evenimentelor.

Bombă care conţine produse chimice şi drapel al reţelei SI, găsite într-o percheziţie la Bruxelles

Un dispozitiv exploziv care conţine produse chimice şi un drapel al reţelei teroriste Stat Islamic au fost găsite într-o clădire din Bruxelles, în cursul unor percheziţii.

Măsuri speciale de securitate în Statele Unite după atentatele de la Bruxelles

Statele Unite au suplimentat măsurile de securitate, în principal în aeroporturi, ca reacţie la atentatele comise la Bruxelles, soldate cu 31 de morţi, informează Los Angeles Times.

Simona Halep şi-a aflat adversara din turul secund al turneului de la Miami

Tenismena română Simona Halep (locul 5 în clasamentul WTA) va juca împotriva sportivei ruse Daria Kasatkina (poziţia 36 WTA), în turul al doilea al turneului de tenis de la Miami, Statele Unite ale Americii, competiţie dotată cu premii totale în valoare de peste 6 milioane de dolari.

Patru români au fost răniţi în atentatele de la Bruxelles. Un bilanţ anterior anunţa trei români răniţi

Bilanţul românilor răniţi marţi în atentatele de la Bruxelles a ajuns la patru, Ministerul Afacerilor Externe precizând că încă un cetăţean român a fost identificat printre răniţi, acesta este minor şi se află în prezent internat în spital, asistat de un membru al familiei.

ATACURI TERORISTE la Bruxelles, soldate cu cel puţin 31 de morţi şi 200 de răniţi. Patru români, printre răniţi. Atentatele, comise de doi terorişti sinucigaşi. Trei zile de doliu naţional în Belgia – FOTO, VIDEO

Cel puţin 31 de persoane au murit, iar alte 200 sunt rănite în urma exploziilor produse pe un aeroport şi în staţii de metrou din oraşul belgian Bruxelles, în ceea ce par a fi atacuri teroriste coordonate, afirmă surse citate de presa belgiană. Autorităţile belgiene au stabilit că doi terorişti sinucigaşi au comis atentatele de la Bruxelles, iar alt militant islamist este căutat în mod activ. Patru cetăţeni români au fost răniţi în atentate.

Control judiciar pentru judecătoarea din Sinaia acuzată de luare de mită

Curtea de Apel Ploieşti a decis cercetarea judecătoarei Ruxandra Popescu, magistrat la Judecătoria Sinaia, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, aceasta fiind acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu.

200 de mineri au protestat în curtea Complexului Energetic Hunedoara – VIDEO

200 de mineri au protestat în curtea Complexului Energetic Hunedoara, fiind nemulţumiţi de denunţarea contractului colectiv de muncă de către administratorul judiciar.

Reţeaua Stat Islamic ameninţă cu atacuri toate ţările care participă la coaliţia antiteroristă

Reţeaua teroristă Stat Islamic, care a revendicat atentatele de la Bruxelles, soldate cu 31 de morţi, ameninţă că va ataca toate statele "cruciate" care participă la coaliţia antiteroristă implicată în operaţiuni în Siria şi Irak.

Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia, a venit în România: Wikipedia nu se termină niciodată – VIDEO

Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia, a fost prezent marţi, în România,în cadrul "McCann/ Thiess Conferences", pentru a dezvălui cele mai recente proiecte ale platformei pe care o conduce. A oferi cunoaştere, crede Wales, înseamnă a fi uniţi în faţa provocărilor iminente precum terorismul.

Franz Beckenbauer, anchetat în privinţa atribuirii Campionatului Mondial de fotbal din 2006

Franz Beckenbauer, fost căpitan al naţionalei de fotbal a Germaniei şi fost antrenor, este investigat de către Comisia de Etică a FIFA în privinţa atribuirii Campionatului Mondial de fotbal din 2006, notează BBC.

Supravieţuitor al incendiului din Colectiv despre Raportul Guvernului: „Nu este ceva nou faptul că a fost o întârziere”

Supravieţuitorii incendiului din Colectiv nu sunt surprinşi de rezultatele raportului Guvernului privind întârzierea de mobilizare a autorităţilor în noaptea tragediei, lucrul acesta a fost evident încă de atunci, a declarat pentru MEDIAFAX Victor Dobre, un tânăr care a supravieţuit incendiului.

Fratele lui Novak Djokovic, prins în mijlocul atentatelor teroriste de la Bruxelles

Djordje Djokovic, fratele celui mai bun tenismen al momentului, Novak Djokovic, s-a aflat, la rândul său, în mijlocul atentatelor de pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, care s-au soldat cu 34 de morţi şi 150 de oameni răniţi.

După atentatele de la Bruxelles, vor fi sporite măsurile de siguranţă la amicalul România – Spania

Atentatele de marţi dimineaţă de la Bruxelles au pus în alertă organizatorii partidei dintre România şi Spania, iar administratorul Cluj Arena, Radu Raţiu, a anunţat că măsurile de siguranţă vor fi sporite, iar suporterii sunt rugaţi să se prezinte la stadion cu cel puţin două ore înainte de meci.

Silviu Lung, condamnat la un an şi patru luni de închisoare

Fostul portar al echipei naţionale a fost condamnat astăzi la un an şi patru luni de închisoare, însă executarea pedepsei a fost suspendată, firma de asigurări urmând să plătească daune victimelor accidentului a precizat pentru MEIDAFAX purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Craiova.

Iohannis, la Istanbul: Astăzi este o zi neagră pentru Uniunea Europeană – VIDEO

Uniunea Europeană şi Turcia au fost sub atac terorist, ceea ce arată că problemele lumii sunt departe de a fi rezolvate, a spus, marţi, la Istanbul, preşedintele Klaus Iohannis, făcând apel la solidaritate.

Pasagerii care pleacă de la Cluj spre Bruxelles: Este inuman ce se întâmplă în Belgia

Pasagerii care s-au îmbarcat, marţi, de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj cu destinaţia Aeroportul Charleroi – Bruxelles Sud spun că ceea ce se întâmplă în Belgia este inuman şi că "teroarea a ajuns în inima Europei".

Rusia atacă NATO şi „standardele duble” ale Occidentului, după atentatele de la Bruxelles

Atacurile cu bombă de la Bruxelles dovedesc faptul că o concentrare a atenţiei NATO asupra Rusiei este "absolut greşită", deoarece inamicul real este terorismul internaţional, a declarat marţi un oficial rus de rang înalt, relatează DPA online.

Pasagerii cursei Tarom Bucureşti – Bruxelles, deviată la Amsterdam, ajung marţi în România

Cetăţenii români care se aflau la bordul unui avion Tarom cu destinaţia Bruxelles, ajuns la Amsterdam ca urmare a exploziilor din capitala Belgiei, sunt la bordul unui avion care ajunge marţi în România, potrivit MAE.

Prima imagine cu presupuşii atacatori din Bruxelles

O publicaţie belgiană a publicat prima imagine cu presupuşi terorişti care ar fi comis atacuri în această dimineaţă în Belgia.

Deputatul Cristian Rizea a fost trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA au trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul în care deputatul Cristian Rizea este cercetat sub control judiciar pe cauţiune pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, alături de omul de afaceri Lucian Colţea.

Patru universităţi din România, în topul internaţional QS University Rankings

Patru universităţi româneşti se găsesc şi anul acesta în topul internaţional Quacquarelli Symbols (QS) University Rankings.

Dragnea: OUG privind interceptările nu trebuie respinsă, am luat act de propunerea lui Tăriceanu şi atât. Nicio instituţie a statului să nu aibă ştirbită în niciun fel capacitatea de investigare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că atentatele de la Bruxelles trebuie să fie urmate de o ripostă extrem de hotărâtă, afirmând că în acest context OUG privind interceptările trebuie abordată în aşa fel încât capacitatea de investigaţie a instituţiilor statului să nu fie ştirbită.

Senatorul Mircea Banias şi cele 38 de persoane judecate în dosar, achitate în primă instanţă

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis achitarea senatorului PC Mircea Banias şi a altor 38 de persoane cercetate în acelaşi dosar, decizia nefiind definitvă.

Antena 3, amendată pentru dezinformare şi încălcarea protecţiei imaginii unui minor

CNA a amendat Antena 3 pentru difuzarea trunchiată a unui interviu cu Laura Codruţa Kovesi şi a difuzat pe post numele fiicei minore a unui jurnalist. Decizia de sancţionare a fost luată în cadrul şedinţei publice de marţi, 22 martie.

Zidul de incintă vestică a Castrului roman de la Apulum, descoperit în Cetatea Alba Carolina – VIDEO

O parte a zidului de incintă vestică a Castrului roman de la Apulum a fost descoperită, recent, în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, în clădirea în care a funcţionat primul spital militar din România şi unde va fi amenajat un muzeu de artă religioasă.

Barack Obama, după atentatele din Bruxelles: „SUA sunt solidare cu Belgia. Vom face tot ce este necesar pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe autori” – VIDEO

Statele Unite sunt alături de Belgia în contextul atacurilor teroriste de la Bruxelles, soldate cu 31 de morţi, a anunţat preşedintele american, Barack Obama, aflat în vizită în Cuba.

Savcenko, condamnată la 22 de ani de închisoare în Rusia

Nadia Savcenko, care a devenit cea mai faimoasă prizonieră din conflictul ucrainean, a fost condamnată marţi la 22 de ani de închisoare, între altele pentru crimă, însă fostul pilot respinge toate acuzaţiile, relatează DPA online.

Cum s-a mutat pe roţi, din ordinul lui Ceauşescu, primul bloc cu tot cu locatari în el

Printre premierele realizate în timpul regimului comunist s-a numărat şi mutarea pe roţi a primului bloc cu tot cu locatari în el, aceştia beneficiind pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, scrie Descoperă.

Nicolae Manolescu, despre scriitorii excluşi din USR: „Au creat o ţesătură veninoasă de minciuni” – VIDEO

Manolescu a declarat marţi într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul USR, că excluderea rebelilor din USR este firească: "clica scriitorilor ce vor să reformeze Uniunea transcende limitele, este o ţesătură de minciuni insultătoare."

Dieter Stanzeleit a pierdut procesul în care cerea să fie recunoscut fiu al Regelui Mihai I

Cetăţeanul german Dieter Stanzeleit a pierdut definitv procesul în care cerea sa fie recunoscut drept fiu al Regelui Mihai I, a decis, marţi, Curtea de Apel Bucureşti.

Raportul Guvernului în cazul Colectiv: Planul roşu de intervenţie a fost declanşat cu o întârziere de 18 minute. Acţiune necoordonată a autorităţilor, cu elemente de improvizaţie – DOCUMENTUL OFICIAL

Corpul de control al premierului a prezentat marţi raportul privind tragedia din Colectiv, precizând că se impune reformarea radicală şi îmbunătăţirea sistemului de asistenţă de urgenţă în caz de accidente colective, în condiţiile în care au fost deficienţe în funcţionarea instituţiilor.