Mediafax Echipa

„Blue Monday” – 18 ianuarie, desemnată cea mai DEPRIMANTĂ zi a anului 2016

Cea de-a treia zi de luni din ianuarie, corespunzătoare datei calendaristice de 18 ianuarie, este considerată cea mai deprimantă zi a anului 2016 ("Blue Monday 2016"), potrivit unei analize ce a fost realizată de psihologii din Marea Britanie, informează fr.news.yahoo.com.

SITUAŢIA DRUMURILOR în ţară: Autostrada A2 Lehliu-Feteşti şi 16 drumuri naţionale din zece judeţe, în continuare ÎNCHISE din cauza vremii

Autostrada A2, între Lehliu şi Feteşti, şi 18 drumuri naţionale din zece judeţe din estul şi sud-estul ţării sunt în continuare închise, luni, din cauza zăpezii şi a viscolului.

Galaţi: Protest faţă de mutarea sediului unui colegiu. Profesori: Nu vrem un al doilea caz Colectiv

Circa 50 de profesori, părinţi şi elevi de la Colegiul "Al.I. Cuza" din Galaţi, care funcţionează într-o clădire încadrată în clasa de risc seismic II, au protestat, luni, faţă de mutarea într-un spaţiu pe care îl consideră nesigur, unii spunând că nu doresc să se întâmple un al doilea caz Colectiv.

Igor Dodon contestă la Curtea Constituţională desemnarea lui Pavel Filip pentru postul de premier

Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a contestat luni la Curtea Constituţională (CCM) legitimitatea decretului prezidenţial privind desemnarea lui Pavel Filip la funcţia de prim-ministru, relatează site-ul Unimedia.info.

ELICOPTERE Airbus, puse la dispoziţia clienţilor Uber

Uber şi Airbus au semnat o colaborare pentru un proiect pilot în cadrul căruia constructorul de aparate de zbor va pune la dispoziţia Uber Technologies elicoptere care să transporte persoane pe perioada Festivalului de Film Sundance din Utah.

Iohannis, la întâlnirea cu Nuland: În ultimul an multe lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puţin

Preşedintele Klaus Iohannis a primit-o, luni, la Palatul Cotroceni, pe asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, notând că a trecut un an de la ultima întâlnire, perioadă în care multe lucruri au evoluat în bine, însă altele "mai puţin".

Lipă îi cere secretarului de stat Carmen Tocală un raport privind incidentele de la Sepsi – U Cluj

Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, i-a cerut secretarului de stat Carmen Tocală un raport detaliat cu privire la incidentele de la intonarea imnului naţional la meciurile dintre Sepsi Sfântu Gheorghe - Universitatea Cluj şi Rapid - Sepsi, din Liga Naţională feminină de baschet.

Poliţiştii au aplicat 14 amenzi administratorilor de drumuri din Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Argeş şi Bucureşti, pentru că nu au curăţat zăpada

Administratorii de drumuri din Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Argeş, Gorj şi Bucureşti au primit 14 amenzi pentru că nu au curăţat drumurile, în ultimele 24 de ore, când s-au înregistrat ninsori abundente şi viscol, anunţă Poliţia Română.

O femeie din Arad susţine că a găsit un dinte cariat în pizza comandată acasă

O femeie din Arad susţine că a găsit un dinte cariat într-o pizza comandată acasă, ea reclamând situaţia reprezentanţilor firmei, după ce a făcut câteva fotografii şi le-a postat pe internet, în timp ce conducerea pizzeriei va face o cercetare internă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Senatorii vor decide săptămâna viitoare dacă înfiinţează o subcomisie în cazul Colectiv

Cererea senatorului ALDE Dian Popescu de înfiinţare a unei subcomisii care să verifice dacă instituţiile cu atribuţii în domeniu şi-au făcut "datoria" în cazul incendiului Colectiv va fi discutată în perioada 25-30 ianuarie, a declarat, luni,preşedintele Comisiei de apărare, senatorul Marius Obreja.

Drapelul lui Avram Iancu va fi scos din nou la vânzare, într-o licitaţie dedicată lui Vadim Tudor

Drapelul lui Avram Iancu va fi scos din nou la vânzare, pe 3 februarie, într-o licitaţie Artmark dedicată lui Corneliu Vadim Tudor, la peste doi ani de la conflictul dintre fostul lider al PRM, decedat în 2015, şi Gheorghe Funar, care şi-au disputat acest steag.

Papa Francisc denunţă violenţa comisă în numele religiei, în timpul vizitei la sinagoga din Roma

Papa Francisc a denunţat toate violenţele de inspiraţie religioasă în timpul vizitei sale de duminică la principala sinagogă din Roma, arătându-se solidar faţă de cea mai veche comunitate evreiască din diaspora, în semn de preietenie interreligioasă, într-o perioadă marcată de atacuri islamiste.

David Bowie, pentru prima dată pe primul loc în topul albumelor din Statele Unite – VIDEO

Cântăreţul britanic David Bowie, decedat pe 10 ianuarie, la vârsta de 69 de ani, a ajuns pentru prima dată pe primul loc în topul american Billboard, weekendul trecut, cu ultimul său album, "Blackstar", lansat chiar de ziua de naştere a artistului, pe 8 ianuarie, informează bbc.com.

Trenduri în comunicare în România, 2016: Crenguţa Roşu (DC Communication) despre integrare şi dialog

Serialul Mediafax referitor la trendurile de comunicare pe piaţa românească, în 2016, vă prezintă, luni, opiniile Crenguţei Roşu, managing partner la DC Communication.

Reparaţia străzilor din Sectorul 1, câştigată cu un preţ mic de un SRL şi blocată de contestaţii. Update: Curtea de Apel discuta joi, 28 ian, contestatiile.

Update: Curtea de Apel discută joi, 28 ian, contestaţiile. Reparaţia străzilor din Sectorul 1, câştigată de firma TGB Mecano Construct SRL, este blocată în urma contestaţiilor la licitaţia organizată de ADP Sector 1, concurenţii având numeroase obiecţii asupra preţurilor sub piaţă oferite de câştigător, dar şi asupra capacităţii lui de a executa lucrările. Curtea de Apel Bucureşti va judeca contestaţiile în 28 ianuarie.

ANALIZĂ: Ce urmează după „dezgheţul” dintre Statele Unite şi Iran?

Caută, oare, Statele Unite - după acordul în dosarul nuclear şi un schimb de deţinuţi cu Iranul, ambele fără precedent - să se reconcilieze cu Republica islamică, în contextul în care aceasta figura până acum câţiva ani pe "Axa Răului", se întreabă AFP în pagina electronică.

Paisprezece refugiaţi de la o tabără din Ungaria, arestaţi în urma unor violenţe

Autorităţile ungare au arestat 14 refugiaţi în legătură cu violenţe izbucnite vineri la tabăra de refugiaţi Kiskunhalas, din sudul Ungariei, a anunţat Laszlo Nanasi, procurorul din judeţul Bacs-Kiskun, citat de MTI.

CSAT: Nu există agenţi acoperiţi sau informatori ai serviciilor printre magistraţi

CSAT a constatat că în rândul judecătorilor, procurorilor, al personalului de specialitate juridică asimilat acestora nu sunt lucrători operativi, agenţi acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, precizează, luni, Administraţia Prezidenţială.

Chirurgul Constantin Ploscaru, care a atacat un alt medic cu un bisturiu în sala de operaţie, a fost plasat în arest la domiciliu

Medicul Constantin Ploscaru, chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, acuzat că a atacat cu un bisturiu, în sala de operaţie, un alt medic chirurg, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 29 de zile, fiind cercetat pentru tentativă de omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cum va fi VREMEA în următoarele zile: Se opresc ninsorile, dar vine gerul. Temperaturile vor ajunge până la minus 20 grade

Agenţia Naţională de Meteorologie avertizează că vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor ţării, începând de astăzi, de la ora 23.00, până joi, la ora 10.00.

Sorin Oprescu, pus sub control judiciar, poate să lucreze la Spitalul Universitar Bucureşti

Sorin Oprescu a scăpat de arestul la domiciliu, este cercetat sub control judiciar şi poate să lucreze la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, dar nu poate să plece din Capitală, trebuie să meargă la Poliţie o dată pe săptămână şi are interdicţie să exercite funcţia de primar.

Alegeri primare în SUA: Hillary Clinton vs Bernie Sanders. Fosta Primă Doamnă mizează pe experinţă – VIDEO

Hillary Clinton li s-a prezentat duminică americanilor drept candidata cel mai bine "înarmată" pentru a-i succede lui Barack Obama, într-o dezbatere televizată în care a fost nevoită să respingă multiple atacuri lansate de către un Bernie Sanders de stânga combativ, scrie AFP în pagina electronică.

Paleologu: La Bucureşti abordăm alegerile locale într-o manieră total neserioasă şi chiar sinucigaşă, prin susţinerea lui Buşoi la Primăria Capitalei. Este o bătaie de joc la adresa bucureştenilor

PNL abordează alegerile locale într-o manieră total neserioasă şi chiar sinucigaşă prin susţinerea lui Cristian Buşoi la Primăria Capitalei, iar liberalii ar trebui să îşi pună cenuşă în cap pentru susţinerea lui Sorin Oprescu la alegerile trecute, a declarat deputatul liberal Theodor Paleologu.

Scandalul meciurilor trucate din tenis: Djokovici spune că a fost contactat în 2007

Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul 1 mondial, a declarat că a fost victima unei tentative de corupţie în 2007, la turneul de la Sankt Petersburg, după ce presa britanică a făcut dezvăluiri despre meciuri trucate din tenis, informează presa internaţională.

Vânzările Dacia la nivel global au crescut cu 7,7% în 2015, la 550.920 de vehicule

Vânzările Dacia la nivel mondial au crescut cu 7,7% în 2015, la un nivel record de 550.920 de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, de la 511.379 în urmă cu un an, potrivit datelor publicate luni de grupul francez Renault.

România – Malta, scor 12-7, pentru locurile 9-12 la CE de polo de la Belgrad

Naţionala de polo a României a învins, luni, reprezentativa Maltei, cu scorul de 12-7, în primul meci pentru clasarea finală pe locurile 9-12, la Campionatul European de la Belgrad.

Bursa de la Bucureşti scade cu aproape 4%, trasă în jos de pieţele externe şi petrol

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu aproape 4% după primele ore de tranzacţii ale şedinţei de luni, iar faţă de începutul anului declinul a trecut peste 10%, piaţa locală fiind influenţată în continuare de evoluţia burselor externe şi a cotaţiei petrolului.

Dragnea după întâlnirea cu Ponta: Victor nu pleacă din PSD, nu îşi face alt partid

Liviu Dragnea a declarat, după întâlnirea cu Victor Ponta, că acesta nu îşi înfiinţează un alt partid şi că îl va sprijinii "moral", adăugând că îl aşteaptă la şedinţele Biroului Permanent Naţional şi ale Comitetului Executiv, PSD fiind partidul care i-a oferit multe satisfacţii fostului premier.

Acţiunile asiatice ating minimul după 2011, pe fondul temerilor privind economia globală

Acţiunile marilor companii asiatice au atins luni cel mai scăzut nivel după 2011, după date economice sub aşteptări din Statele Unite şi declinul masiv al preţurilor petrolului, care au accentuat temerile legate de încetinirea economiei globale, transmite Reuters.

Preţurile ţiţeiului se îndreaptă spre 28 dolari/baril,după ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului

Preţurile petrolului se îndreaptă luni spre 28 de dolari pe baril, continuând evoluţia descendentă, pe fondul îngrijorării investitorilor că majorarea exporturilor de către Iran, ca urmare a ridicării embargoului occidental, va accentua supraoferta din piaţă, transmite MarketWatch.

Cei mai bogaţi 62 de oameni din lume au o avere egală cu cea deţinută de jumătate din locuitorii planetei

Primele 62 cele mai bogate persoane din lume deţin, de-acum, aproape tot atât cât jumătate din populaţia lumii - adică aproximativ 3,5 miliarde de persoane, anunţă organizaţia nonguvernamentală Oxfam într-un raport publicat luni, relatează Reuters online.

Deputatul Ioan Oltean, audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie

Ioan Oltean a venit, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat, deputatul fiind cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de intervenţii la ANRP pentru despăgubirea ilegală a omului de afaceri Mihai Rotaru, de la care ar fi primit mită 600.000 de euro.

„Son of Saul”, cu Levente Molnar, desemnat cel mai bun film străin la Critics’ Choice Awards 2016

Lungmetrajul "Son of Saul", cu actorul român Levente Molnar în distribuţie, a fost desemnat cel mai bun film străin la cea de-a 21-a ediţie a galei Critics' Choice Awards, ce a avut loc duminică seară, la Los Angeles, informează site-ul thewrap.com.

NINSOARE şi VISCOL în ţară: Convoi de peste 170 de autovehicule, plecat din Hârşova însoţit de poliţie şi utilaje de deszăpezire. Pacienţi duşi la spital cu autoşenilate. O gravidă a născut un copil mort la un dispensar medical – FOTO

Judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Iaşi şi Neamţ sunt sub avertizare cod galben de ninsori şi viscol, luni, până la ora 18.00, iar o atenţionare cod portocaliu de viscol a fost emisă pentru zona costieră şi Delta Dunării, în judeţul Tulcea.

Comedia „Un poliţist şi trei sferturi! ” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. VIDEO

Comedia "Un poliţist şi trei sferturi!/ Ride Along 2", regizată de Tim Story, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 34 milioane de dolari, informează leblogtvnews.com.

COD PORTOCALIU de „ninsoare şi polei” în 13 departamente din Franţa

Treisprezece departamente, faţă de 11 anterior, au fost plasate sub un cod portocaliu de alertă pentru "ninsoare şi polei", potrivit unui buletin Météo France difuzat luni dimineaţa, relatează AFP în pagina electronică.

NINSOARE şi VISCOL în ţară – CFR: Toate magistralele feroviare sunt deschise, dar se circulă în continuare în condiţii de viscol

Toate magistralele feroviare sunt deschise, luni, însă circulaţia se desfăşoară în continuare în condiţii de ninsori abundente, anunţă CFR, precizând că se intervine pentru deszăpezire pe mai multe sectoare, iar pe relaţia Făurei - Buzău circulaţia trenurilor e posibilă doar cu plugul antemergător.

Monica Niculescu a învins-o pe Teliana Pereira şi s-a calificat în turul doi la Australian Open

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 40 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-1, pe sportiva braziliană Teliana Pereira, numărul 46 mondial, şi s-a calificat în turul doi la Australian Open, primul Grand Slam al anului.

Galaţi: 17 drumuri închise, două sate fără electricitate şi 4 trenuri anulate din cauza viscolului

Un număr de 17 drumuri din judeţul Galaţi sunt închise, luni dimineaţă, pe anumite porţiuni, două sate au rămas fără energie electrică şi patru trenuri au fost anulate din cauza viscolului, 60 de persoane fiind salvate în ultimele 24 de ore după ce au rămas cu maşinile blocate în zăpadă.

Ucraina îşi întrerupe relaţiile comericale cu Crimeea anexată de Rusia

Un ordin guvernamental de întrerupere a relaţiilor comerciale cu regiunea ucraineană Crimeea, anexată de Rusia, a intrat în vigoare luni, relatează Radio Free Europe-Radio Liberty în pagina electronică.